NEWS
NEWS
Furnizarea apei potabile este întreruptă în localitatea Deleni (parțial)
În vederea remedierii unei avarii apărută la o conductă de 200 mm diametru, ApaVital se află în neplăcuta situație de a nu furniza apă potabilă în ziua de vineri, 3 iulie 2020, până la ora estimată 13.00, către utilizatorii...
NEWS
Cod galben de caniculă în București și 22 de județe. Vor fi până la 37 de grade Celsius
Capitala şi 22 de judeţe din Oltenia, Muntenia, vestul Dobrogei, sudul şi centrul Moldovei se vor afla vineri sub Cod galben de caniculă, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.
În aceste zone, temperaturile maxime vor atinge frecvent...
NEWS
Surse: Examen de titularizare pe 29 iulie
Examenul de titularizare ar putea avea loc în 29 iulie, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din sistemul de educație.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care prevede, printre altele, deblocarea organizării examenului național de titularizare în perioada stării de...
NEWS
Surpriză în programa școlară! Ce materie ar putea fi inclusă pe lista de studiu a elevilor
O nouă materie ar putea fi trecută pe lista de studiu a elevilor. Consiliul Europei recomandă să se introducă în programele școlare istoria romilor și a nomazilor.
Nimeni nu s-ar fi gândit la asta, dar propunerea pare a fi cât...
NEWS
În curând, într-un apartament vor putea funcționa mai multe societăți decât numărul de camere din acel loc
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial o lege prin care se schimbă, printre altele, condițiile de înființare a unor societăți, în imobile, în funcție de numărul de camere. Până acum, nu puteau fi înființate mai multe societăți într-un...
NEWS
WhatsApp lansează mai multe funcţii noi. Codurile QR, scanate pentru adăugarea contactelor
Utilizatorii WhatsApp vor putea adăuga, după ultima actualizare, contacte noi, care nu se regăsesc nici în agenda telefonului, prin scanarea codurilor QR.
Prima şi cea mai interesantă noutate WhatsApp, care a fost testată mai multe luni anterior lansării oficiale, este...
NEWS
Cercetătorii au demontat mitul potrivit căruia un an din viaţa unui câine e echivalent cu 7 ani la om
Oamenii de ştiinţă au demontat mitul potrivit căruia un an din viaţa unui câine ar fi echivalent cu şapte ani din viaţa unui om şi au constatat totodată că exemplarele tinere sunt "mai în vârstă" decât se credea anterior,...
NEWS
Necropsiile Covid de la Iaşi, avem primele rezultate. Concluziile te strâng în spate
La autopsii s-a constatat prezenţa cheagurilor de sânge, coronavirusul având o afinitate pentru pereţii vaselor de sânge, dar şi plămâni afectaţi prin suprainfectare. Asimptomaticii pot avea virusul numai la nivelul faringelui, nu şi în plămâni.
Numeroase voci din sistemul sanitar...
NEWS
Ștefan cel Mare, comemorat la Pascani. Monumentul inchinat voievodului, în stare avansată de degradare
Ceremonie de comemorare la statuia lui Ștefan cel Mare din centrul Pașcaniului, vis-a-vis de Oficiul Poștal din Deal, pentru a marca ziua în care Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte pe marele Voievod. Evenimentul a fost organizat de reprezentanții PNL...
Educatie
Ce gradinite vor fi deschise la Pascani, pe timpul vacantei
A fost stabilit graficul cu gradinitele din Pascani care vor fi deschise pe timpul vacantei de vara. In prima parte a lunii iulie, copiii vor fi dusi la Gradinita cu Program Prelungit nr.4 iar in a doua parte a...
Administratie
Probleme cu proiectele din fonduri europene. Se reiau licitaţiile pentru Palatul Cantacuzino, creşă şi grădiniţă
Administratia locală din Paşcani are probleme cu două dintre investitii din fonduri europene. Proiectul „Creșterea eficienței energetice pentru Grădinița nr.2 și Creșa nr.1” în valoare de peste 5,7 milioane lei a fost scos la licitaţie de două ori dar...
NEWS
Pascaniul se pregătește de caniculă extremă
Administrația locală din Pașcani se pregătește să facă față caniculei prognozate de meteorologi în luna iulie. In acest sens au fost luate măsuri cu scopul de a veni în sprijinul cetățenilor. Sunt trimise informări către mai multe societăți și...
NEWS
Ștrandul municipal, deschis de joia viitoare
Se anunță temperaturi caniculare în luna iulie . Au mai rămas câteva zile până când pascanenii vor putea să se răcorească și să înoate la ștrandul municipal.
Lucrările de reparații curente și amenajare au început acum două săptămâni de zile, imediat după ce a intrat în vigoare...
Administratie
Suspiciuni privind cheltuirea banilor pentru sterilizarea câinilor. Ce facem cu ciorile şi pescăruşii?
Problema câinilor comunitari de pe străzile municipiului Paşcani a fost discutata, din nou, de legislativul păşcănean în şedinţa din 30 iunie, la punctul diverse.
De acesta dată un consilier local a solicitat că Primăria să verifice cum au fost cheltuiţi...
NEWS
Vară de coșmar: meteorologii anunță temperaturi uriașe în iulie. Când se întorc furtunile
După ploile intense, luna iulie vine cu un val de căldură şi cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius. Sudul ţării va fi pârjolit de arsiţă. Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu, spune că luna iulie va fi...
Administratie
A fost semnat contractul pentru „Paşcani Smart City şi noua Strategie de Dezvoltare
Primăria municipiului Paşcani a semnat încă un contract de finanţare din fonduri europene. De acesta dată este vorba despre un proiect în valoare de peste 3,5 milioane de lei prin care urmează să fie elaborate o serie de studii...
NEWS
Primarul și viceprimarul au reluat audiențele
Primăria Municipiului Pașcani a reluat, fără nici un anunț prealabil, programul de audiențe cu cetățenii, după ce au fost suspendate odată cu declararea stării de urgență, pe 16 martie, din cauza epidemiei de coronavirus.
Din acest motiv astăzi nu a...
NEWS
Atenționare meteo! Caniculă, discorfort termic, umiditate ridicată
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 02 - 03 iulie
Fenomene vizate: caniculă şi disconfort termic
Zone afectate: conform textului şi hărţii
În intervalul menţionat va fi caniculă în Oltenia, Muntenia, vestul Dobrogei şi în sudul și centrul Moldovei. Temperaturile maxime vor atinge...
NEWS
Furnizarea apei, întreruptă pe străzile Moldovei, Culturii și Traian Vuia din Pașcani
În vederea remedierii unei avarii apărută la o conductă, ApaVital se află în neplăcuta situație de a nu furniza apă potabilă în ziua de joi, 2 iulie 2020, până la ora estimată 18.00, către utilizatorii de pe străzile Moldovei,...
NEWS
Noi fonduri europene, de 30 milioane Euro, pentru firme la sate
Antreprenorii români vor putea deschide firme sociale la sate printr-o nouă linie de finanțare, în valoare totală de 30 de milioane de euro, care ar urma să se deschidă din fonduri europene, conform unui document intern de la Ministerul...
NEWS
Pasagerii unui avion cu români care a aterizat în Creta au fost testați fără explicații
La Aeroportul Heraklion din Creta au fost testată fiecare persoană care a venit din România cu o cursă care a adus turiști din București și Cluj Napoca.
Testarea a durat peste 3 ore, a povestit la Digi24 Vlad, unul dintre pasagerii aflați...
NEWS
Burse de 400 lei pe lună pentru toţi: se fac înscrieri pentru învăţământul profesional şi dual
Absolvenţii de clasa a VIII-a se pot înscrie în perioada următoare la prima etapă de admitere, până pe 20 iulie, în învăţământul profesional şi profesional dual, pe baza fişei de înscriere şi a foii matricole.
Înscrierea candidaţilor se realizează de...
NEWS
Unde se mai zboară de la Iaşi. Ce curse dispar de pe aerogara din capitala Moldovei
Cursele încep să se înmulţească după relaxarea restricţiilor impuse cu trei luni şi jumătate în urmă. Tarom a mutat zborul de seară pentru dimineaţă, dar cursa de Bucureşti nu mai e zilnică. În schimb, revine Blue Air cu un...
NEWS
A inceput testarea nationala pentru COVID-19: „Vom sti cati romani au trecut prin infectie”
Testarea nationala anti- COVID-19 a inceput cu judetul Ialomita, dar au fost recoltate si cateva probe din Bucuresti, anunta Adriana Pistol, directorul Centrului National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile. Testarea ar urma sa se incheie la sfarsitul...
NEWS
Horoscop zilnic. Joi, 2 iulie
Horoscopul zilnic este oferit de Eva.ro
BERBEC
In ciuda problemelor inopinante care apar de regula la locul de munca si care te afecteaza indirect, astazi ar putea avea loc o intorsatura care sa iti permita sa te eliberezi de anumite tensiuni si...
NEWS
Uniunea Europeana isi redeschide granitele pentru sezonul turistic
Echilibru subtil intre masurile sanitare legate de noul coronavirus si necesitatea economica: Uniunea Europeana isi redeschide miercuri granitele in mijlocul sezonului estival, relateaza AFP.
UE a autorizat zboruri provenind din 14 tari de pe toate continentele, plus cele din China, cu singura...
NEWS
CCR a publicat motivarea deciziei prin care a declarat neconstitutionale starea de carantina si internarea obligatorie
Curtea Constitutionala a publicat miercuri motivarea deciziei din 25 iunie, prin care a declarat ca fiind neconstitutionala starea de carantina si internarea obligatorie.
Concret, CCR a declarat ca fiind neconstitutionale dispozitiile art. 25 alineatul (2) teza a doua din Legea...
NEWS
Modificarea actului normativ privind starea de alerta: Grupuri de 10 persoane pot face sport in aer liber / Maxim 20 de persoane pentru activitati...
Guvernul a adoptat, miercuri, o hotarare care modifica actul normativ privind starea de alerta, prin introducerea unor noi masuri privind distantarea sociala. Astfel, numarul persoanelor care pot practica sport in aer liber, in grup, a crescut de la sase...
NEWS
Admitere la liceu 2020. Cum se completează fișa de înscriere și cum se face repartizarea
Admitere la liceu 2020. În perioada 2-6 iulie va avea loc completarea opţiunilor în fişele de înscriere la liceu. Repartizarea computerizată este programată pentru data de 10 iulie.
Potrivit calendarului Ministerului Educaţiei, completarea opţiunilor elevilor în fişele de înscriere pentru...
NEWS
Situația statistică privind contestațiile depuse în sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat la nivelul județului Iași
Situația statistică privind contestațiile depuse în sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat la nivelul județului Iași. În urma afișării rezultatelor inițiale, în centrele de examen din județul Iași, 2341 de contestații au fost depuse după afișarea primelor rezultate obținute...
