Revista presei

Furt în familie în Stolniceni Prăjescu. Un nepot a sustras o cutie cu o mică avere de la unchiul lui

La data de 31 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Paşcani au identificat un tânăr, din comuna Stolniceni Prăjescu, bănuit de comiterea infracţiunii de furt între membri de familie. Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a...

Avertismentul sindicaliștilor înainte de redeschiderea școlilor: „Nu ne permitem nicio greşeală” | În ce situații se va continua școala online

"Atenţie mare la redeschiderea şcolilor! Nu ne permitem nicio greşeală; costul plătit ar putea fi sănătatea copiilor şi a colegilor noştri!", au avertizat reprezentanții Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), într-un comunicat. Școlile ar urma să fie redeschise pe...

Topul țărilor ai căror locuitori se îmbată cel mai des. Pe ce loc e România

Un sondaj inedit, realizat la nivel internațional pe un eșantion de peste 90.000 de persoane din peste 25 de țări, a fost publicat în urmă cu câteva zile de experții de la Global Drug Survey (GDS), un institut de cercetare independent...

Mâine, mare sărbătoare ortodoxă: e denumită şi Ziua Ursului. Ce an vom avea?

Întâmpinarea Domnului, unul dintre Praznicele Împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe, este ziua când se fac şi previziuni pentru vremea din acest an. Creştinii ortodocşi sărbătoresc mâine, 2 februarie, Întâmpinarea Domnului, unul dintre Praznicele Împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe, sărbătoare prăznuită în fiecare...

Va avea Iaşul alt prefect săptămâna aceasta?

Numirea altor prefecţi şi subprefecţi după algoritmul stabilit de cei trei aliaţi la guvernare a fost amânată de mai multe ori în ultima perioadă, la solicitarea PNL Nici în ministere nu au fost ocupate toate posturile de secretari de...

Comunele din judeţul Iaşi care au atras “zero barat” fonduri europene

Localităţile Dolheşti, Schitu Duca şi Sireţel nu au accesat bani comunitari pe cea mai populară măsura de atras fonduri. “Poate Costel Alexe, noul preşedinte al CJ Iaşi, o să lase tabla deoparte şi o să se ocupe de apa...

Deputatul Sorin Nacuta, priorități la început de mandat

Comunicat: Luni 1 februarie 2021 începe prima sesiune parlamentară din acest an, dar și prima sesiune din mandatul meu. În sesiunea extraordinară din decembrie am depus jurământul de credință și am participat la învestirea noului guvern. Cel mai probabil, primul proiect...

Șoferi băuți depistați în trafic la Pașcani și Târgu Frumos

La data de 31 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Paşcani au depistat un bărbat de 52 de ani, din comuna Stolniceni-Prăjescu, în timp ce conducea un auto, pe raza municipiului Paşcani, fiind sub influenţa alcoolului, în urma...

Un bărbat din Hălăucești a sustras o mașină iar apoi a condus băut pe drum

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Paşcani efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.   Din...

Polițiștii pășcăneni s-au dat drept cumpărători pentru a prinde hoții unei biciclete

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Paşcani au identificat doi tineri bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 21 ianuarie a.c., aceştia ar fi sustras o bicicletă de pe...

Eşti o persoană dinamică, energică, eşti atras de ţinuta şi activitatea militară? Acum este momentul! Alege o carieră plină de satisfacţii – cariera militară!

Centrul Militar Zonal Iaşi, prin Biroul informare-recrutare, structura specializată în domeniu a Ministerului Apărării Naţionale, care se ocupă de promovarea profesiei militare şi recrutarea candidaţilor pentru cariera militară, aduce la cunoştinţa celor interesaţi că au început înscrierile candidaţilor pentru...

SFINŢII TREI IERARHI, Vasile cel Mare, Grigorie și Ioan Gură de Aur, sărbătoriți în 30 ianuarie. Ce nu ar fi bine să faci azi

În 30 ianuarie, în fiecare an, sunt prăznuiţi Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.  Aceștia au trăit la sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul celui următor şi au avut o contribuţie importantă la...

De vineri sunt trei vaccinuri aprobate. Diferența dintre ele, explicată de specialiștii ieșeni

Să ne vaccinăm repede? Să mai aşteptăm? Care vaccin e mai bun dintre toate? Ce diferenţă este între vaccinul cu ARN mesager şi cel cu virus atenuat? „Ziarul de Iaşi“ a discutat cu doi cercetători ieşeni, specializaţi în imunologie,...

“Ziua Internațională pentru nonviolență în școală” la Liceul Teoretic Miron Costin Pașcani

C.P. Pentru a marca semnificația zilei de 30 ianuarie, declarată Ziua Internațională pentru nonviolență în școală, Organizația ,,Salvați Copiii” în parteneriat cu ISJ Iași a demarat în săptămâna 25-29 ianuarie 2021 Campania ,,Atitudinea mea, atitudinea noastră- antibullying”. Alăturându-se acestei inițiative,...

Pascaniul, tot mai murdar! Primarul ameninta cetatenii cu Politia, in loc sa dispuna maturatul strazilor. Primaria face economie, salubritatea tine masinile in garaj

Municipiul Pascani este tot mai murdar, iar asta se vede mai ales dupa topirea zapezii pe strazi, trotuare si spatiile verzi. Aproape peste tot sunt gunoaie aruncate iar mirosurile grele si praful se simt in aer. Cetatenii au inceput...

Document. Broșura realizată de ministerul Sănătății care lămurește toate neclaritățile legate de vaccinul anti-COVID

Ministerul Sănătăţii lansează, joi, o broşură cu informaţii utile cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, pentru a veni în sprijinul medicilor de familie şi al medicilor curanţi. Potrivit Ministerului Sănătăţii, întrebările la care se răspunde în broşură au fost primite...

Incendiu la Spitalul Matei Balș din Capitală. Patru persoane au murit carbonizate

Incendiul care a izbucnit vineri dimineaţă la un pavilion al Spitalului ''Matei Balş'' din Capitală, fiind declanşat planul ''roşu'', a fost lichidat. Patru persoane au decedat. O parte dintre pacienți sunt transportaţi la mai multe spitale. Un număr de 102 persoane...

Atenţie la testele antigen: vânzarea nu este autorizată! Testarea acasă nu este vala

Deşi vânzarea acestor teste de depistare a prezenţei virusului SARS-CoV-2 persoanelor fizice este categoric interzisă, la Iaşi, numeroase farmacii le vând masiv, la liber, fără nicio restricţie. Legea spune că acestea pot fi achiziţionate doar de cabinete sau unităţi...

Vești despre Nico! Va fi operată vineri de către o echipă de medici

Vesti despre Nico, adolescenta din Pascani, diagnosticata cu o boala grava. Asistenta medicala din municipiu care a ajutat-o sa ajunga la o clinica din Turcia a precizat joi seara, 28 ianuarie a.c., ca tanara va fi operata in cursul...

Amenzi pentru cei care arunca gunoiul pe jos

Administratia locala intentioneaza sa aplice amenzi usturatoare pascanenilor care arunca gunoaie pe jos si fac mizerie  pe domeniul public.  Primarul municipiului a anuntat intr-o conferinta de presa ca a dat dispozitie Politiei Locale sa treaca la sanctionarea celor care...

Primaria nu vrea sa deconteze transportul pentru elevi

  Scandal intre Primarie si operatorul local de transport public, privind decontarea abonamentelor pentru elevii care beneficiaza de gratuitate. Desi este vorba despre sume mici, reprezentantii administratiei locale sustin ca nu le pot deconta deoarece nu ar avea suport legal....

Comunicat de presă: Bugetul propus de PSD pentru 2021: responsabilitate asumată pentru siguranța României

În orice democrație și sistem sănătos, Opoziția trebuie să joace un rol activ, asumându-și pe deplin rolul de observator și monitor permanent al actului de guvernare pentru asigurarea și garantarea reprezentării cu exactitate a nevoilor și interesele tuturor cetățenilor. De...

Masuri pentru fluidizarea circulatiei din zona scolii din Fantanele

Relocarea activitatii Scolii Generale Iordache Cantacuzino din actuala locatie in cea a Scolii Ion Creanga, ridica o serie de probleme pe care autoritatile locale incearca sa le anticipeze si sa le rezolve. Una dintre ele este aglomeratia rutiera din...

Impozite locale 2021: Ce trebuie să știe persoanele fizice, în acest an, despre dările pentru clădiri, terenuri și mașini

Cei care erau proprietari pe mijloace de transport, clădiri sau terenuri la sfârșitul lui 2020 trebuie să plătească în acest an impozit pentru fiecare dintre proprietățile amintite. Impozitele se pot achita în două tranșe, dar cei care plătesc pentru...

Polonia interzice aproape în totalitate avortul. Decizia justiției a intrat în vigoare

Polonia interzice aproape în totalitate avortul, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii Tribunalului. Potrivit guvernului polonez, decizia va intra în vigoare imediat după publicare, adică cel mai probabil miercuri. Singurele excepții admise sunt în cazul sarcinilor rezultate după...

Sâmbătă e mare sărbătoare. Să vă împăcați cu rudele! Se prăznuiesc Sfinţii Trei Ierarhi

Pe 30 ianuarie, creştinii ortodocşi îi prăznuiesc pe Sfinţii Trei Ierarhi: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul şi Sfântul Ioan Gură de Aur. Aceştia sunt consideraţi a fi cei mai mari învăţători ai creştinătăţii şi patronii spirituali ai...

3 aspecte de luat in considerare pentru a mentine ordine si curatenie in bucatarie

Bucataria este unul dintre cele mai populate incaperi din locuinta ta. In acelasi timp, este spatiul care are parte de cea mai intensa activitate, ceea ce il face constant supus la dezordine si chiar murdarie, deoarece aici se prepara...

Semne bune anul are pentru Clubul K1 Vikings GYM Pașcani. 7 medalii obținute la o competiție națională

Prima competitie de profil din acest an a adus sapte medalii pentru Clubul  K1 Vikings GYM din municipiul Pașcani. Sportivii au obtinut patru medalii de aur si trei de argint, la Cupa Romaniei de Autoaparare, ce s-a desfasurat la...

Activități e-learning cu parteneri din România și Polonia la Liceul Teoretic Miron Costin Pașcani

C.P. Un parteneriat inedit a debutat zilele acestea la Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani,  reunind  online elevi din Polonia, de la Școala Szkoła Języków Obcych Marii Szot, coordonați de d-na profesor Hanna Florek și din  trei școli din România,...

În loc sa strângă câinii de pe străzi, primarul trimite Poliția sa ii verifice pe iubitorii de animale

Strangerea cainlor fara stapan, de pe strazile municipiului Pascani, da batai de cap si actualei administratii locale. De la inceputul anului, doar cinci caini au fost prinsi si predati spre ingrijire padocului de la Motca, iar actiunea a fost...