Societate

O nouă campanie de recrutare a rezerviștilor voluntari: Cei interesați se pot înscrie până luna viitoare

Și în acest an, Ministerul Apărării Naționale (MApN) organizează o campanie de recrutare și selecție pentru cei ce doresc să fie încadrați ca rezerviști voluntari, și anume ca ofițeri, maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați. Astfel, cei interesați se...

Din cauză că sunt netaxabili, cei 200 de lei în plus la salariul minim nu se cuantifică la pensie sau alte indemnizații

Din a doua parte a anului, angajatorii vor avea posibilitatea, nu și obligația, de a majora salariilor celor care le primesc la nivelul minim pe țară cu 200 lei, fără ca acești bani să facă obiectul vreunei taxări. Deși,...

Legislația privind actele civile, modificată: Ce noutăți au apărut în legătură cu certificatele de naștere, căsătorie sau deces

Regulile privind emiterea și conținutul actelor civile, adică a celor de naștere, căsătorie sau deces, au suferit recent o serie de schimbări importante, după apariția unei legi în acest sens. Astfel, acum, modificarea sau completarea fără drept ori plastifierea...

Piața agroalimentară din zona deal a municipiului Pașcani va fi închisă de luni 

Piața agroalimentară din zona deal a municipiului Pașcani va fi închisă pentru câteva zile, începând de luni, 23 mai, până joi, 26 mai inclusiv.  Va fi făcută o curățenie generală  și vor fi montate 48 de tarabe noi, pentru care administrația locala a...

În iunie începe întinerirea personalului ANAF: Se scot la concurs peste 200 de posturi

Luna viitoare urmează să fie scoase la concurs un număr de 260 de posturi din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), a anunțat astăzi președintele instituției la o conferință de presă. Acesta a subliniat că scopul principal este...

Amenzile pentru cruzimea faţă de animale, triple

Amenzile pentru cazurile de cruzime faţă de animale, triple începând de joi. Totodată, se dublează și chiar triplează limitele maxime ale pedepsei cu închisoarea. Zoofilia se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. Joi intră în vigoare noile...

ANALIZĂ LA RECE – Impozit progresiv versus cotă fixă. Explicațiile unui cunoscut analist economic ieşean

Discuţiile de pe holurile Palatului Parlamentului privind introducerea impozitării progresive au împărţit în două societatea din România, dar niciuna dintre părţi nu pare să dorească modificarea fundamentală a cotei unice. „Dacă vei întreba un salariat dacă vrea modificarea unui...

O ucraineancă s-a răsturnat cu masina la Strunga

O soferiță din Ucraina care conducea un autoturism Honda s-a răsturnat astazi cu masina pe DN 28, în curba la Strunga. Accidentul s-a petrecut pe portiunea cu curbe periculoase pe portiunea care coboara spre Targu Frumos pe langa podgoriile Strunga. citeste...

Drumuri noi în județul Iași. Centură la Hârlău și o nouă șosea până la Vaslui

Trei drumuri noi vor apărea în județul Iași. Consiliul Județean Iași și unele localități ieșene vor demara proiecte comune pentru a realiza investiții în infrastructura rutieră. În calcul intră o variantă de ocolire a orașului Hârlău, un drum nou...

Doi ciobani l-au zvântat în bătaie pe veterinarul care le-a găsit câteva oi bolnave

Un ieşean a constatat pe propria piele că meseria de veterinar poate fi riscantă. Nemulţumiţi de faptul că medicul refuza să le elibereze avizul solicitat necesar la o vânzare de oi, doi ciobani din Scobinţi au devenit agresivi. Justiţia...

Mesaje de Sfinţii Constantin şi Elena 2022. Urări, SMS-uri și felicitări pentru sărbătoriţii zilei

 Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, al căror hram este purtat de numeroase biserici din ţară. Această sărbătoare se celebrează anual în data de 21 mai. Sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena este strâns legată de taina...

Sfinţii Constantin şi Elena 2022. Tradiţii şi obiceiuri

Sâmbătă, 21 mai, este sărbătoare mare în Calendarul Creştin-Ortodox! Sunt pomeniţii Sfinţii Constantin şi Elena. Tradiţiile străvechi îi obligă pe români să respecte cu stricteţe anumite obiceiuri. Sfântul Împărat Constantin şi mama sa Elena sunt consideraţi protectori ai credinţei creştine,...

Atenție cum completați cererea pentru obținerea ajutorului social

Atenție mare cum completați cererea, în cazul în care doriți sa obtineți ajutor social. Daca datele nu sunt corecte riscați să rămâneți fară bani până la clarificarea situației. O astfel de problema a fost semnalata de un cetățean, în...

Ședință de Consiliu Local la Târgu Frumos, joi, 26 mai. Ordinea de zi

Legislativul local din orasul Târgu Frumos se întruneste in ședința ordinară, joi, 26 mai, de la ora 14:00. Pe ordinea de zi sunt douăsprezece proiecte de hotarare, șapte dintre acestea sunt inițiate de edilul orasului, Ionel Vatamanu, doua de...

Tânăr cercetat de polițiștii pășcăneni pentru furt calificat

La data de 19 mai a.c., polițiștii Poliției Municipiului Pașcani au identificat și condus la cercetări un tânăr, bănuit de comiterea infracțiunii de furt din societate comercială. Astfel, din cercetări a rezultat faptul că, în noaptea de 05 spre 06...

Exercițiu cu forțe și mijloace în teren al pompierilor ieșeni în cooperare cu alte forțe pentru gestionarea unei situații de urgență determinată de producerea...

În data de 20 mai a.c., începând cu ora 09:00, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași prin Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Sturdza”al județului Iași a organizat un exercițiu cu forțe și mijloace în teren, cu tema...

„Săptămâna Prevenirii Criminalității”, în perioada 22 – 27 mai

În perioada 22 - 27 mai a.c., Poliția Română organizează, la nivel național, o nouă ediție a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”. Dacă vrei să afli cum poți preveni să devii victima unei infracțiuni sau care sunt soluțiile la problemele...

Liceul Special „Moldova” din Târgu Frumos lansează Proiectul „Stimulare Senzorială Cu Plante Aromatice”

C.P. 23 mai 2022 – Liceul Special „Moldova” din Târgu Frumos anunță începerea proiectului „Stimulare Senzorioală Cu Plante Aromatice” finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de asociația Act for Tomorrow. Proiectul inițiat de Liceul Special...

Bursa locurilor de muncă la Pașcani. Sute de joburi disponibile

Interes mare la bursa locurilor de muncă de vineri, 20 mai, de la Casa de Cultură Mihail Sadoveanu din municipiul Pașcani. După o pauză de mai mulți ani, din cauza pandemiei, pășcănenii dar și cetățenii din comunele apropiate s-au adunat...

Concurs de pescuit pentru pensionari

Și anul acesta pensionarii din zona Pascani vor avea ocazia să se întreacă într-un concurs de pescuit, la baza piscicolă si de agrement de la Hărmănești. Pe data de 28 mai  este programată o nouă ediție a traditionalei competiții „Cupa...

Consumăm fără să ştim un „cocktail” de chimicale. Mii de substanţe cu efecte necunoscute intră în contact cu alimentele

Experții internaționali care au analizat peste 1.200 de studii științifice avertizează că oamenii ar putea consuma zilnic, fără să știe, mii de substanțe chimice potențial periculoase. Peste 3.000 de astfel de chimicale au fost descoperite în ambalajele produselor alimantare,...

Anunț pentru românii care vor să cumpere mașini. De astăzi, RAR se oferă să verifice autoturismele înainte de achiziție

De astăzi, Registrul Auto Român (RAR) își asumă rolul de consultant tehnic în materie de achiziții auto și anunță că poate verifica mașinile pe care românii intenționează să le cumpere. Două din 10 mașini care se prezintă la Registrul Auto Român au probleme...

Cod rutier 2022: Modificarea uluitoare pregătită de Guvern, în ţara din UE cu cei mai mulţi morţi pe şosele

Guvernul face și desface. N-au trecut decât 3 luni de când a înăsprit Codul Rutier și iată că revine asupra legii. Şi nu pentru că au găsit soluţia ca să reducă numărul morţilor de pe şosele, ci culmea, ca să-i favorizeze...

Peste trei kilometri de drumuri din suburbiile Pașcaniului, distruse în urma ploilor abundente. Verificări în teren pentru despăgubiri

Administrația locală din Paşcani face demersuri în vederea obținerii de despăgubiri de la Guvern pentru pagubele apărute de pe urma precipitaţiilor abundente de la sfârşitul săptămânii trecute. În acest sens a fost trimis deja Prefecturii Iaşi un raport cu zonele afectate. În total, este...

Înscrieri pentru artiștii locali ce vor concerta la Zilele Municipiului Pașcani

Artiștii locali, soliști sau trupe, din municipiul Pașcani care vor să urce pe scenă în cadrul Zilelor Municipiului, ce vor avea loc în perioada 29-31 iulie a.c., sunt invitați să se înscrie pentru eveniment, la Casa de Cultură Mihail Sadoveanu...

O nouă ședință a Comisiei de Circulație. Petiții din partea cetățenilor, pentru limitatoare de viteză

Comisia Tehnica de Organizare a Circulației în municipiul Pașcani se va întruni într-o nouă şedinţă, vineri 27 mai, începând cu ora 10.00. Pe ordinea de zi sunt cinci puncte. Discuțiile vor începe cu analiza în vederea avizării a propunerii primarului Marius...

Frații de peste Prut ne cer ajutorul. Primăria Ialoveni cere Pașcaniului 50.000 euro

Administrația Ialoveni, oraș din Republica Moldova, cu care Pascaniul este înfrățit din 2016, cere sprijin financiar municipalității pentru realizarea unei investiții. Printr-o adresă trimisă Consiliului Local Pașcani și primarului, frații de peste Prut cer un ajutor de 50.000 de...

FOTO | Ruinele blocului de la baza pantei Mârzasca, pericol public. Cetățenii cer autorităților să intervină

Pericol public la blocul aflat în paragină, de pe strada 1 Decembrie 1918, din apropierea pantei Mârzasca, din municipiul Pașcani. Construcția neterminată de zeci de ani este adăpost improvizat pentru oamenii străzii, un focar de infecție și un loc...

O nouă etapă de dezinsecție pe raza municipiului Pașcani

În perioada 02.06.2022 - 08.06.2022, societatea CLP ECOSERV demarează Etapa a II-a a acțiunii de dezinsecție pe domeniul public al Municipiului Pașcani. Proprietarii imobilelor/asociațiile de proprietari au obligația legală să întreprindă, în paralel cu autoritățile publice, acțiuni de dezinsecție pe...

Curg procesele la Primăria Pașcani

Scandal uriaș între Primăria Pașcani și CFR Călători. Municipalitatea a fost dată în judecată pentru anularea unei cărți funciare a administrației locale, pentru câteva suprafețe de teren aflate în apropierea caii ferate. Este vorba despre rampa de încărcare/descărcare a...