Societate
NEWS
Consilierii pășcăneni, ședință ordinară în ultima zi a lunii
Legislativul local se întrunește în ședință ordinară pe 31 martie a.c., de la ora 10. Pe ordinea de zi sunt opt proiecte de hotărâre, toate inițiate de primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie. //
Administratie
Ședințe de Consiliu Local la Târgu Frumos și Hârlău, în ultimele zile din martie – DOC
Ultimele doua zile din aceasta prima luna de primavara aduce intruniri ale legislativelor locale din orasele Targu Frumos si Harlau. Prima sedinta ordinara din cele doua mentionate, va avea loc marti, 30 martie a.c., de la ora 14:00, la Primaria Targu Frumos de pe strada Cuza Voda. Cea de-a doua sedinta va fi la Harlau, miercuri, 31 martie, de la ora 14:00, la Caminul Cultural din Parcovaci. //
Magazin
Programul “Noua Casă” începe de vineri. Ce fel de locuinţe pot fi achiziţionate
Programul ”Noua Casă” începe vineri, când băncile participante în program primesc dosarele de credit, potrivit estimărilor, peste 18.000 de persoane putând beneficia de împrumuturi, în condiţiile unui plafon de garantare de peste 1,5 miliarde de lei. //
NEWS
Paşte 2021: Liberele legale care se dublează se recuperează. Ce compensaţii primesc cei care lucrează de Paşte
Paşte 2021: Liberele legale care se dublează se recuperează. Ce compensaţii primesc cei care lucrează de Paşte. Zilele libere cu ocazia sărbătorii Paştelui catolic vor fi 2 aprilie (Vinerea Mare), 4 şi 5 aprilie (prima şi a doua zi de Paşte), în timp ce sărbătorile legale aferente Paştelui ortodox sunt 30 aprilie (Vinerea Mare), 2 şi 3 mai (prima şi a doua zi de Paşte). Astfel, salariaţii care vor primi zile libere atât pentru Paştele catolic, cât şi pentru cel ortodox vor trebui să recupereze liberele primite suplimentar, pe baza unui program stabilit de angajator. //
NEWS
DOCUMENT. Noile restricții adoptate de Guvern. De la ce oră se închid magazinele și când se interzice ieșirea din casă după ora 20:00
Guvernul a aprobat noile restricții pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu coronavirus. Acestea au fost propuse de CNSU, după o ședință care a avut loc joi. Măsurile urmează să intre în vigoare de vineri, imediat după publicarea lor în Monitorul Oficial. //
NEWS
Prins pe uliţele satului şofând băut
Un tânăr a fost depistat în timp ce conducea băut pe străzile din Mogoşeşti-Siret. Oamenii legii l-au testat alcoolscopic, apoi l-au transportat la cel mai apropiat spital unde i s-au prelevat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
NEWS
Cum completăm declarația pe propria răspundere, după noile restricții. GCS: Modelul de declarație nu se schimbă
Modelul de declarație pe propria răspundere după implementarea noilor restricții nu se va modifica pentru moment, putând fi folosit în continuare vechiul model, cu modificarea orelor în funcție de restricțiile aplicate zona respectivă, anunță Grupul de Comunicare Strategică. //
NEWS
Când vor fi vaccinaţi cei de pe listele de aşteptare. Precizări oficiale
Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a explicat că programarea persoanelor de pe listele de aşteptare din centrele de vaccinare va începe în aprilie fiindcă, în mare parte până atunci, există programări deja realizate anterior pentru persoane incluse în primele două etape ale campaniei naţionale de imunizare. //
NEWS
În weekend se face trecerea la ora de vară 2021
Românii își vor seta ceasurile înainte cu o oră, în seara de 27 spre 28 martie, atunci când se face trecerea la ora de vară. Astfel, ziua de duminică, 28 martie, va fi și cea mai scurtă zi a anului, având doar 23 de ore. //
NEWS
Mai este puțin până la deschiderea centrului de recoltare a sângelui la Pașcani. Lucrările, pe ultima sută de metri
Lucrarile de amenajare a Centrului de recoltare a sangelui din municipiul Pascani sunt pe ultima suta de metri. Coordonatorul Serviciului Voluntar de Ambulanță Iași, Marius Graţian Benchea, cel care se ocupa de acest proiect, a precizat ca in cateva saptamani ar urma sa fie pusa tencuiala mecanizata pe pereti, lucrare amanata din cauza frigului. Apoi, va fi montat rigipsul si vor fi facute amenajarile finale in spatiul respectiv. //
NEWS
Angajări la Colegiul „Unirea”. Se scot la concurs două posturi temporar vacante
Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Paşcani organizează două concursuri pentru ocuparea a două funcții vacante. //
Administratie
Primăria cheltuie 250.000 lei pentru o toaletă automată
Primăria Pașcani intentioneaza sa cheltuie 250.000 lei pentru a cumpara o toaleta moderna. Achiziția este prevăzută pe lista de investiții pentru anul in curs, pusă in dezbatere publica si care urmează sa fie aprobată de consilierii locali. //
Administratie
Primăria îți face calcule pentru plata transportului elevilor
Transportul gratuit al elevilor din Pașcani ar urma sa fie subventionat de la bugetul local, așa cum se întâmplă si in alte localități din țară. Reprezentanții Primăriei au spus ca vor iniția in acest sens un proiect de hotărâre care va fi supus aprobării Consiliului Local după ce vor avea un raport privind impactul financiar. //
NEWS
Pașcaniul are probleme cu imunizarea. Nu sunt medici și statistici clare iar al doilea flux de vaccinare nu a fost deschis
Municipiul Pașcani întâmpina, in continuare, probleme cu vaccinarea populației. Al doilea flux pentru adminsitrarea vaccinului nu a fost încă deschis desi autoritățile locale au anunțat ca va fi disponibil din a doua jumatate a lunii martie. Din acest motiv, pășcănenii sunt nevoiți sa meargă in alte localități sau sa se înscrie pe lista de așteptare unde sunt deja aproape 1900 de cereri. //
Educatie
Ministrul Educației, anunț important despre examenele naționale, structura anului şcolar și vacanțele elevilor, după întâlnirea cu părinții
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat că examenele naţionale se vor desfăşura la datele stabilite, iar structura anului şcolar nu va suferi modificări pentru clasele terminale. De asemenea, celelalte clase, vacanţă între 2 aprilie - 4 mai, iar anul şcolar se încheie în 25 iunie. //
NEWS
25 martie, ziua Poliției Române
An de an, la 25 martie, este celebrată ziua Poliţiei Române. Alegerea acestei date este legată de sărbătoarea Bunei Vestiri din calendarul creștin.//
NEWS
Surse: Credincioșii vor putea merge la biserică de Paște. Circulația persoanelor ar putea fi permisă până la ora 2 noaptea
Premierul Florin Cîțu a avut miercuri o discuție cu reprezentanții cultelor religioase din România și cu cei ai Secretariatului de Stat pentru Culte. În urma discuțiilor s-a stabilit ca în noaptea de Înviere să fie permisă circulația persoanelor în afara locuinței până la ora 2. //
Educatie
Ziua Internațională a poeziei la Liceul Teoretic “Miron Costin” Pașcani
C.P. Sub titlul „Poeți și poezii pentru copii” Ziua Internațională a poeziei a fost marcată la Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani printr-un concurs de recitare, compoziții proprii, prezentare de carte și desene, activitate desfășurată în sala de clasă, prin...
Educatie
Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” Pașcani, selectat între cele 100 de școli din România în cadrul Proiectului Școală Parteneră Microsoft
Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” Pașcani, selectat între cele 100 de școli din România în cadrul Proiectului Școală Parteneră Microsoft, proiect coordonat de Microsoft România și implementat de Fundația EOS România. Cele 100 de școli selectate vor trece printr-un program de training care îi va familiariza cu tot ceea ce este nou ca tehnologie Microsoft pentru Educație. Fiecare școală va avea posibilitatea să pregătească gratuit o echipă de 5 cadre didactice din școală în vederea obținerii certificării Microsoft Certified Educator. //
NEWS
Polițiști pășcăneni, dar și din comunele apropiate, avansați de Ziua Poliției Române
De Ziua Politiei Romane, sarbatorita astazi, 25 martie, au avut loc avansari si la Politia Municipiului Pascani si Secției Nr. 6 Poliție Rurală Pascani. 15 oameni ai legii au fost avansati, printre care și șeful Poliției Municipiului Pascani - comisar de poliție Vasiliu Mihaita. De asemenea, pentru rezultate deosebite in activitate un polițist a fost avansat înainte de termen. Este vorba despre șeful Postului de Poliție Siretel, agent sef principal Cristinel Potolinca. //
NEWS
Cine se ceartă azi, de Blagoveştenie, va avea necaz tot anul
Astăzi, cu ocazia Bunei Vestiri, sau, după cum este cunoscută popular, Blagoveştenia, creştinii ortodocşi au dezlegare la peşte în strictul post al Paştelui. Sărbătorită pe 25 martie în calendarul ortodox, ziua marchează momentul în care Fecioara Maria a primit vestea că va da naştere Fiului Lui Dumnezeu, Iisus Hristos. //
NEWS
Guvernul urmează să prelungească până la 1 iulie termenul de plată a contribuţiei personale pentru unele servicii medicale
Guvernul se reuneşte joi în şedinţă, urmând să prelungească, printr-o ordonanţă de urgenţă, până la 1 iulie, termenul de aplicare a prevederilor cu privire la contribuţia personală care poate fi plătită de asiguraţi pentru unele servicii medicale, în condiţiile în care optează ca acestea să fie acordate de furnizori privaţi aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate. //
NEWS
AstraZeneca revine asupra datelor și raportează o eficacitate mai scăzută a vaccinului său împotriva COVID-19
Vaccinul AstraZeneca - Oxford are o eficacitate de 76% împotriva infecţiilor simptomatice, arată un nou studiu clinic efectuat în Statele Unite, un nivel mai scăzut față de cel anunțat la începutul acestei săptămâni, într-un raport criticat pentru utilizarea unor "date depăşite”. //
NEWS
Pensionar prins în trafic cu permis fals
Pensionar prins în trafic cu permis fals. Un bărbat din Buhalniţa a fost prins de către poliţişti în timp ce conducea o motocicletă având permis fals. În urma controlului actelor, poliţiştii au observat că individul încearcă să-i ducă de nas. //
NEWS
Din 1 aprilie ne putem lua reţeta compensată de oriunde în ţară
Începând cu 1 aprilie, persoanele asigurate îşi vor putea lua reţeta compensată sau gratuită de la orice farmacie din ţară care este în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate.//
NEWS
Şofer prins beat la volan de dimineaţă
Un şofer din Târgu Frumos a fost “agăţat” de către poliţişti după ce s-a urcat băut la volan. Oamenii legii l-au testat alcoolscopic, apoi l-au condus la cel mai apropiat unde i s-au prelevat probe din sânge pentru stabilirea alcoolemiei. //
Administratie
Bombă ecologică pe malul Siretului. Olariu susține ca Primăria ar fi de vină
Municipiul Pașcani este copleșit de gunoaie depozitate ilegal de cei care evita sa plătească costurile de preluare si transport operatorului județean de salubritate. Săptămâna trecută, inspectorii de la Protecția Mediului au închis groapa de la marginea orașului spre comuna Valea Seaca, folosita de ani de zile, de Primărie si societatea locală de salubritate, pentru depozitarea deșeurilor vegetale si cele rezultate din construcții. Decizia a fost luată in urma filmărilor făcute si puse pe internet de consilierul Sorin Olariu. //
Administratie
Consilierii convocați în fugă pentru aprobarea unor costuri suplimentare
Probleme cu investiția din fonduri europene pentru reabilitarea clădirii Școlii “Iordache Cantacuzino” din Pașcani. Legislativul pascanean a fost convocat astăzi in ședința de îndată, pentru a aproba o serie de modificări privind costurile finale ale investiției. Conform documentelor suport, prezentate la proiectul de hotărâre, valoare totala a proiectului a crescut de cu peste 120 000 lei, de la 5.857.750 lei cât a fost aprobată anul trecut la 5.981.764 lei din care peste 2,8 milioane lei sunt cheltuieli neeligibile care vor fi suportate de la bugetul local si peste 3,1 milioane de lei din fonduri europene. //
NEWS
Vești bune pentru pensionarii care muncesc. Ce se întâmplă cu plata CAS-ului
Vin vești bune din partea actorilor implicați pe scena politică pentru pensionarii care muncesc. Această categorie socială ar putea fi scutită de la plata CAS-ului, iar acest lucru ar aduce o serie de avantaje financiare. //
NEWS
Google acordă aproape 1.300 de burse în domeniul IT
Google anunță disponibilitatea a 1.255 de burse în România pentru obținerea de certificate în domeniul IT, în cadrul a două proiecte. Bursele sunt acordate cu sprijinul organizațiilor partenere și vor fi utilizate pentru urmarea de cursuri specializate pe platforma Coursera, Google acoperind costurile acestora. //
