Societate
Administratie
Rețeaua de gaze va fi extinsă pe 12 kilometri în Hârlău și Pârcovaci: peste 500 de familii vor avea acces la utilitate
Vești bune pentru locuitorii din orașul Hârlău și satul Pârcovaci. Autoritățile locale au semnat recent contractul de finanțare pentru extinderea rețelei de distribuție a gazelor naturale. Investiția se ridică la 3,7 milioane de lei (fără TVA), din care 440.000...
Administratie
Elevi voluntari la pubelele cu cartelă
Administrația locală din Pașcani apelează la voluntari pentru a-i ajuta pe cetățeni să folosească noile pubele de gunoi cu acces pe bază de cartelă.
Mai exact, Primăria a încheiat protocoale cu câteva școli din municipiu în baza cărora unii elevi...
NEWS
Primăria Pașcani împarte flori pentru înfrumusețarea domeniului public
Vești bune pentru pășcănenii care au depus cereri pentru a primi flori de la serele municipiului în vederea plantarii lor pe spațiul verde din fața blocurilor. Viceprimarul municipiului spune că acestea vor fi onorate începând de săptămâna viitoare.
Mai exact,...
NEWS
Ștrandul din Pașcani va fi deschis la începutul lunii iunie
Ștrandul municipiul din Pașcani urmează să fie deschis la începtul lunii iunie. Anunțul a fost făcut de viceprimarul, Claudiu Bodoașcă, în cadrul conferinței săptămânale de presă.
Lucrările de amenajare au început deja, iar bazinul urmează să fie umplut. Totul depinde...
Administratie
Primăria Pașcani cere compensații la apă pentru pășcăneni. APAVITAL trimite scrisori cu răspunsuri negative
Primăria Pașcani a cerut operatorului regional de apă un răspuns ferm în ceea ce privește acordarea de compensatii prin reducerea cu 30% a facturilor la apă pentru luna mai. Solicitarea a fost făcută în urma avariilor și întreruperilor de...
NEWS
Tineri din zona Pașcani, câștigătorii unui prestigios festival de folclor. Sara Avasîicii, Lucia Nastasia și Robert Iulian Răducanu, la „Satule, mândră grădină” din județul...
O tânără adolescentă din municipiul Pașcani a câștigat marele trofeu al unui prestigios festival de folclor. Sara Avasîicii, în vârstă de 15 ani, a obținut prin muncă, perseverență și talent trofeul Festivalului – Concurs al Cântecului Popular Românesc „Satule,...
NEWS
O pacientă internată la Pașcani are nevoie de sânge. Apel de mobilizare pentru donatori
Apel de mobilizare pe grupurile de socializare de pe Facebook pentru cei care vor să salveze o viața prin donarea de sânge. O femeie internată la Spitalul Municipal de Urgență pe secția gastroenterologie are nevoie de transfuzie de sânge,...
NEWS
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va oficia slujba de duminică, 25 mai, la catedrala din Pașcani
Zi de duminică specială la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh din municipiul Pașcani. Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va oficia slujba de duminică, 25 mai, începând cu ora 9.
Credincioșii sunt așteptați să participe în număr cât mai mare.
Â
Educatie
Provocarea rațiunii – un exercițiu de gândire critică pentru liceeni, la Colegiul CF Unirea – FOTO
C.P. Pe 15 mai 2025, Colegiul Tehnic CF „Unirea” din Pașcani a organizat competiția județeană online de gândire critică pentru liceeni „Provocarea rațiunii” – o inițiativă menită să stimuleze gândirea logică, clară și autonomă a tinerilor.
Evenimentul s-a...
NEWS
Ajutoare pentru fermieri. Sumele pornesc de la 700 lei
Ajutor de la stat pentru fermierii care cultivă anumite tipuri de culturi agricole. Cei care au depus cereri de plată în Campania APIA 2024 și care cultivă soia pot beneficia de sprijin cuplat pentru venit în valoare de 155 euro/ha,...
NEWS
De la 1 iunie începe „Litoralul pentru toți”
De la 1 iunie incepe programul Litoralul pentru toti. Potrivit Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc, preturile din acest an pornesc de la 44 de lei, pe noapte pentru o persoana fara masa, in statiuni precum Costinesti, Jupiter, Eforie Nord...
NEWS
Proiect de lege controversat! Părinții elevilor violenți ar putea să facă închisoare!
Un proiect de lege controversat a fost propus recent și se află în dezbatere și îi vizează atât pe minorii care sunt implicați în acte de violență, cât și pe părinții inconștienți, neimplicați în educația copiilor. Părinții elevilor violenți...
Economie
Afacerile Construcții Hidrotehnice au fost umflate serios de lucrările de pe râul Siret la Pașcani și extinderea sistemului de apă-canal din trei comune
Reluarea investițiilor publice în infrastructura de apă și energie a propulsat puternic businessul Construcții Hidrotehnice SA Iași, listată pe piaţa AeRo a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Susținută de proiecte majore precum Amenajarea Hidroenergetică (AHE) Pașcani pe râul Siret și extinderea sistemului...
NEWS
Un pășcănean care a făcut tot posibilul să stea deoparte de un scandal public s-a ales până la urmă cu o condamnare
Un pășcănean a făcut tot posibilul pentru a evita să fie implicat într-un scandal sfârșit cu o bătaie în public. A plecat de la fața locului, a spus că nu a văzut nimic, a invocat faptul că nu poate...
NEWS
Patrula Școlară revine la Școala „Iordache Cantacuzino” din Pașcani: elevi, profesori și polițiști dirijează circulația la trecerea de pietoni la orele de vârf
Școala Gimnazială „Iordache Cantacuzino” din Pașcani a readus în prim-plan una dintre cele mai cunoscute inițiative educative din trecut – Patrula Școlară de Circulație. Proiectul a fost reluat în această săptămână, în cadrul Săptămânii Educației Rutiere, un program național...
NEWS
Vaccinul împotriva HPV, gratuit până la 26 de ani
Camera Deputaților a adoptat un proiect, care extinde vârsta până la care tinerii se pot vaccina gratuit impotriva HPV, în cadrul Programului Național de Vaccinare.
Până acum, pragul era de 18 ani dar a fost extins la 26 de ani. Proiectul a...
Economie
Primul centru de dializă din Pașcani se deschide pe 24 mai. Locația este pe strada Vatra – FOTO
O veste bună pentru pacienții care depind de tratamente periodice de dializă: începând de sâmbătă, 24 mai, în municipiul Pașcani va funcționa un centru medical specializat în acest domeniu. Locația se află pe strada Vatra, iar în aceste zile...
NEWS
Ce posturi vor fi scoase la concurs la Spitalul de Urgență Pașcani
Spitalul de Urgență Pașcani se pregătește să scoată la concurs câteva funcții de șef de secție în urma unor critici recente apărute în spațiul public. Este vorba despre funcția de șef de laborator, șef al Compartimentului de Primiri Urgențe...
NEWS
Spectacol folcloric de Ziua Copilului la Căminul Cultural din Moțca. Ansamblul Opincuța vă invită să vă bucurați de tradițiile autentice românești
Spectacol folcloric de Ziua Copilului la Căminul Cultural din Moțca. Ansamblul Opincuța vă invită să vă bucurați de tradițiile autentice românești, începând cu ora 14.30.
Cu două ore înainte de spectacol, copiii se vor putea bucura de jocuri distractive, picturi...
NEWS
Concurs de angajare pentru șef serviciul voluntar pentru situatii de urgență la Heleșteni
Primăria comunei Heleșteni, județul Iași organizează concurs în data de 10.06.2025, în conformitate cu prevederile art. VII alin. (2) și alin.(3) lit. a) din OUG nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru fundamentarea bugetului general...
Educatie
Schimbări radicale la Evaluarea Naţională. Ministrul Daniel David a făcut radiografia sistemului de educaţie
Încă o reformă în sistemul de educaţie din România. Elevii de clasa a opta vor da Evaluarea Naţională din mai multe materii, iar liceele vor avea posibilitatea să organizeze propriile examene de admitere. Meditaţiile vor fi legalizate, iar chiulul...
NEWS
Accident feroviar mortal în zona gării Ruginoasa
În această dimineață, în urma unui apel primit prin numărul unic de urgență 112, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași au fost solicitate să intervină în zona gării Ruginoasa, unde o persoană a fost...
NEWS
Creștinii îi sărbătoresc azi pe Sfinții Împărați Constantin și Elena. Ce tradiții și obiceiuri se păstrează în popor
Miercuri, 21 mai, creștinii ortodocși îi prăznuiesc pe Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena, două dintre cele mai importante figuri ale creștinismului timpuriu. Este o sărbătoare cu adânci rădăcini religioase și culturale, marcată prin slujbe speciale în biserici,...
Economie
Construirea unui drum forestier în nordul județului a atras 12 ofertanți: printre ei se numără chiar și Eky-Sam, Conest sau Construcții Hidrotehnice SA
O licitație lansată cu trei săptămâni în urmă de Regia Națională a Pădurilor Romsilva a stârnit interesul mai multor firme de construcții. Contractul care vizează construirea unui drum forestier în zona Pârcovaci – Deleni a atras nu mai puțin...
NEWS
Piste pentru biciclete și drumuri asfaltate: proiecte aproape de final în Stolniceni-Prăjescu
Două proiecte importante de infrastructură sunt în derulare în această perioadă în comuna Stolniceni-Prăjescu.
Pe de o parte, au început lucrările pentru modernizarea infrastructurii rutiere de interes local. În această etapă se lucrează intens la pregătirea stratului suport, urmând ca...
NEWS
Târg de materiale de construcții și echipamente, cu oferte speciale și demonstrații live – TECO DAYS timp de două zile la Pașcani (P)
Zeci de producători și furnizori de top din domeniul construcțiilor, amenajărilor interioare și echipamentelor de specialitate și-au dat întâlnire la Pașcani, în cadrul celei de-a doua ediții a TECO DAYS, un eveniment dedicat atât profesioniștilor din industrie, cât și...
Cultura
Zece ani de pasiune pentru dansul popular: spectacol aniversar al Ansamblului Rapsozii Siretului, la Casa de Cultură din Pașcani
Zece ani de pasiune pentru dansul popular: Spectacol aniversar la Casa de Cultură din Pașcani
Vineri, 30 mai 2025, începând cu ora 18:00, în Sala de Spectacole a Casei de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani va avea loc un eveniment...
NEWS
Profesorii angajați pe perioadă determinată ar putea deveni titulari automat, după 4-5 ani, dacă sunt evaluați pozitiv de școală. Titularii nu vor mai fi...
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat luni că susține introducerea unui mecanism care să permită transformarea automată a contractelor pe perioadă determinată în unele pe durată nedeterminată, în cazul profesorilor care ocupă posturi neîntrerupt timp de mai...
Educatie
Raport al ministrului Educaţiei: Învăţământul preuniversitar e ineficient. Risc de securitate naţională
Educaţia este ineficientă în învăţământul preuniversitar, generând absolvenţi cu o calitate slabă a competenţelor, abandon şcolar mare şi analfabetism funcţional crescut, aspecte care devin risc de securitate naţională, arată un raport prezentat de ministrul Educaţiei, Daniel David.
Documentul, intitulat „Raportul...
Administratie
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. Vremea în România până pe 16 iunie
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza actualizată pentru următoarele 4 săptămâni, intervalul 20 mai - 16 iunie 2025. Potrivit meteorologilor, vremea va fi în general instabilã şi se va manifesta prin perioade cu înnorãri accentuate, averse şi descãrcãri...
