Recomandari

Vremea pana pe 22 septembrie 2019. Temperaturile scad, toamna își intră în drepturi

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 9 - 22 septembrie 2019. Potrivit specialiştilor, vremea va fi în general caldă, în prima perioadă, urmând a se răci pe 15 - 16 septembrie. Meterologii...

Casa Verde – Panouri Fotovoltaice 2019. De astazi incep inscrierile

Înscrierile în programul „Casa Verde – Panouri Fotovoltaice 2019”  încep luna aceasta, iar cei interesați să participe trebuie să îndeplinească câteva criterii. Statul oferă 20.000 de lei pentru românii care doresc să-și instaleze panouri fotovoltaice pe case. Cererile se vor...

Sfânta Marie Mică 2019: Tradiții, obiceiuri de Nașterea Maicii Domnului

Sfânta Marie Mică 2019: Nașterea Maicii Domnului este prima sărbătoare de cruce roșie din noul an bisericesc, care a început la 1 septembrie. Iată care sunt tradițiile, suprestițiile acestei mari sărbători și de la ce reguli nu trebuie să...

Statistică sumbră. Câți pacienți au murit înainte de vreme din cauza sistemului de sănătate

Date șocante despre modul în care statul are grijă de cetățeni: 80 la sută din pacienții români au murit în 2016 înainte de vreme din cauza sistemului de sănătate, arată ultimul raport al Eurostat, serviciul de statistică al Uniunii...

Orice asigurat va putea cere o listă cu toate serviciile medicale de care a beneficiat în anul anterior și costurile lor

Casele de asigurări de sănătate vor fi obligate ca, la cererea asiguraților, să le pună acestora la dispoziție lista cu medicamentele, serviciile și dispozitivele medicale de care au beneficiat în anul precedent, după cum stabilește un proiect de act...

Românii din străinătate vor fi urmăriţi fiscal prin Spaţiul Privat Virtual. Ambasadele şi consulatele, obligate să îi identifice

Ambasadele şi consulatele României din străinătate vor trebui să îi identifice pe toţi românii stabiliţi în străinătate, pentru ca Fiscul să-i poată înregistra în Spaţiul Privat Virtual, portal prin care ANAF le va urmări rezidenţa fiscală şi le va...

Ajutor încălzire locuință 2019: Cei cu venituri mici îl pot cere până la mijlocul lunii octombrie

Ajutorul lunar pentru încălzirea locuinței poate fi cerut anual până la data de 15 octombrie. Acesta este dat persoanelor cu venituri mici care au nevoie de acoperirea integrală sau parțială a costurilor pe care le au cu asigurarea căldurii...

Cele mai bune 50 retete de toamna. Delicii de incercat in aceasta perioada

Serile reci de toamna pot deveni mai blande daca te rasfeti cu retete fierbinti si delicioase. Pentru ca in aceasta perioada ai tendinta sa petreci mai mult timp in casa, noi iti propunem sa profiti si sa te aventurezi...

Ceremonie de dezvelire si sfintire a bustului domnitorului Petru Rares, la Harlau

Bustul domnitorului Petru Rareș a fost dezvelit și sfințit la Hârlău, după ce a avut loc o operațiune de refacere a monumentului. Ceremonia a avut loc marți, 3 septembrie a.c. , de la ora 14:00, în apropierea ctitoriei marelui...

Automatele de cafea din toată ţara, pline de bacterii

E cea mai ieftină cafea şi se bea în fugă, în drumul spre serviciu, chiar în mijlocul străzii. Automatele de cafea care au împânzit marile oraşe din România şi care sunt un adevărat pericol pentru sănătate nu sunt conectate...

Programul „Litoralul pentru toţi” a inceput; turiştii se pot caza la mare plătind între 50 şi 140 de lei pe zi

Programul "Litoralul pentru toţi", prin care turiştii beneficiază de cazare la mare plătind între 50 şi 140 de lei pe zi, a inceput pe 1 septembrie şi va dura până la finalul lunii septembrie. "Acest program social este destinat turiştilor...

Prognoza meteo pentru luna septembrie aduce veşti bune de la meteorologi

Vara se prelungeşte nu doar pe litoral. Meteorologii anunţă vreme caldă şi secetă în aproape toată ţara. S-ar putea ca abia la finalul lunii septembrie să vină toamna. Meteorologii spun că urmează trei săptămâni cu vreme caldă şi frumoasă. Temperaturile vor...

Zilele Mesterilor Populari la Harlau, pe 17 si 18 august

În perioada 17-18 august, orașul Hârlău va găzdui cea de-a treia ediție a manifestării culturale "Zilele Meșterilor Populari". Sunt așteptați să participe circa 25 de meșteri și creatori populari din zona Moldovei, și nu numai. Evenimentul se va desfășura în Parcul...

FESTIVAL TRADITIONAL LA TARGU FRUMOS IN PERIOADA 9-11 AUGUST

Administrația locală a orașului Târgu Frumos va invită, în zilele 9,10 și 11 august  să participați la Festivalul Tradițional. Evenimentul se va desfășura în aer liber,  în Parcul Central,  începând cu orele 17:00. Participanții se vor putea delecta cu produse...

Un mega-oras de 500 de miliarde de dolari va avea ploaie artificiala, plaja care straluceste in intuneric si roboti-menajere

Arabia Saudita planuieste de ceva vreme sa construiasca un mega-oras de 500 de miliarde de dolari, ca parte a unui plan prin care se urmareste diversificarea economiei tarii si reducerea dependentei de petrol. Ploaie artificiala, roboti pe post de menajere,...

Invitatie la expoziţia “Leul si monedele europene in secolul XX”, la Casa de Cultura din Pascani

Muzeul Municipal Pascani va invita, in perioada 19-21 iulie, pentru a vizita expoziţia “Leul si monedele europene in secolul XX”.  Expozitia va fi gazduita in holul Casei de Cultura "Mihail Sadoveanu". In cadrul expozitiei poate fi admirata o colectie impresionanta,...

Cum sa transformi o tinuta de zi intr-una de seara? 5 trucuri simple

Serile calduroase de vara te imbie sa iesi tot mai mult din casa, sa mergi imediat dupa serviciu evenimente interesante, petreceri sau la o intalnire cu omul iubit sau cu prietenele. Asadar, ce e de facut cand vrei sa-ti...

3 schimbări majore care să te scoată din rutină vara aceasta

Vara nu este cunoscută doar pentru soare, mare, vacanță, ci și pentru schimbări de tot felul. Zilele sunt mai lungi, senine și apare o energie vibrantă, un chef de viață deosebit. Iar cele 3 luni de vară, vin cu...

Cum sa cresti un copil fericit: sfaturile unui psiholog celebru

Ce ar trebui sa facem, pentru a ne creste copiii in armonie cu aspiratia spre fericire? Iata cateva raspunsuri oferite de Philippe Presles, autorul unei carti admirabile despre cum pot parintii sa cultive fericirea propriilor copii – L'envol de la...

Reteta zilei: Conopida in stil chinezesc, cu garnitura de orez

Ingrediente: 1 conopida mare 200 ml apa un praf ghimbir 2 linguri faina 2 linguri amidon 3-4 linguri sos soia 2 linguri sos worchester 250 gr orez basmati ulei de orez  pt prajit Continuarea pe caietulcuretete.com

Casa si gradina: Inspiratie pentru livingul tau – idei pentru a integra turcoazul in propria amenajare

Orice strop de culoare in decorul livingului este binevenit. Si pentru asta am ales turcoazul care prin trasaturile sale ne duce cu gandul la exotic, la apa marii, la vacanta, la relaxare. Este o nuanta placuta, curajoasa si vibranta in...

Angajări Poliţia de Frontieră 2019. Sute de locuri libere pentru tineri

Angajări Poliţia de Frontieră 2019. Ministerul Administraţiei şi Internelor a anunţat că au fost puse la dispoziţie 239 de locuri la concursurile de admitere organizate la nivelul instituţiilor de învăţământ ale MAI şi MApN. Cererile-tip de înscriere se depun de...

Noi tarife la convorbirile telefonice în toate țările UE. Decizia intră în vigoare din 15 mai

Un nou tarif maxim se va aplica, din 15 mai, pentru toate apelurile şi SMS-urile internaţionale efectuate în interiorul UE, iar operatorii de telecomunicaţii sunt obligați să informeze consumatorii cu privire la noile plafoane tarifare, informează CE. Astfel, consumatorii care...

Casa si gradina: Amenajare bucatarii mici si foarte mici

Cand spatiul din bucatarie nu este generos trebuie sa te multumesti cu ceea ce ai si sa incerci sa iti organizezi bucataria astfel incat sa nu para aglomerata. Probabil vei spune ca este greu, mai ales daca locuiesti intr-un...

Casa si gradina: Ornamente rustice care iti vor pune in evidenta florile din gradina

Primavara este cea care ne invita intotdeauna la frumusete. Suntem intampinati inca de la intrare cu peisaje minunate. Oriunde intoarcem capul dam cu ochii de flori superbe. Dam cu ochii de flori care asteapta sa fie admirate. Flori care...

Casa si gradina: Idei de amenajare apartament mic

Poate cea mai mare provocare în România zilelor noastre pentru designerii de interior, este amenajarea apartamentelor mici. Când locuiești în spații mici, fiecare piesă de mobilier trebuie aleasă cu grijă, astfel încât să satisfacă cât mai bine nevoile de depozitare...