Câți bani li se taie profesorilor. Cadrele didactice, gata să blocheze startul anului școlar: „Guvernul va deteriora calitatea din procesul de educație”

De la 1 august 2025 intră în vigoare „ordonanța austerității”, semnată de Guvernul PSD+PNL+USR+UDMR. Cadrele didactice amenință cu proteste masive în țară și cu paralizarea anului școlar.

Pe lângă majorarea TVA-ului, creșterea accizelor și inflație, cadrele didactice se vor confrunta cu amputări directe de venituri. În acest context,

Sorin Dragne, reprezentant al FSLI – Sector 1, a anunțat pentru Ziare.com că organizarea unei greve comparabile cu cea din 2023 este posibilă. Decizia va fi luată în câteva săptămâni, după consultarea cadrelor didactice la nivel național.

Nivelul de nemulțumire este masiv. În raport cu situația de acum doi ani, angajații din învățământ sunt mult mai nemulțumiți față de măsurile care s-au legiferat deja, publicate în Monitorul Oficial. Vorbim despre un nivel de nemulțumire care poate conduce la o acțiune de protest de amploarea celei din 2023. Însă, abia după consultarea cadrelor didactice, în primul rând a membrilor de sindicat”, a declarat oficialul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.

Cadrele didactice sunt lovite din toate părțile, susține Dragne. Astfel, calitatea actului de educație va suferi.

În loc să vină cu o rectificare pozitivă pentru acoperirea cheltuielilor salariale, Guvernul Bolojan a adoptat ca măsură scăderea veniturilor pentru a se încadra în deficitul bugetar. Practic, vorbim despre creșterea normei didactice, comasarea unor unități de învățământ la nivel național, adoptarea unui noi plan tarifar pentru ceea ce înseamnă plata cu ora, creșterea numărului de elevi la fiecare formațiune de studiu – în școli, grădinițe și toate acestea au ca efect scăderea nivelului de trai, a puterii de cumpărare la angajații din învățământ, iar pe termen mediu și lung, evident, acestea se vor răsfrânge în calitatea actului de predare sunt elevii, iar pe termen lung, întreaga societate românească. A solicita angajaților să lucreze mai mult, în condițiile unor tăieri de venituri, evident că randamentul personalului scade”, a precizat Dragne.

Continuarea pe ziare.com

PULSUL ZILEI

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...

Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor. Recomandări pentru a evita incendiile – VIDEO

În perioada Floriilor și în apropierea Sărbătorilor Pascale, pompierii din județul Iași sunt la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Zilnic, peste 160 de militari sunt la datorie, iar o parte dintre aceștia desfășoară controale și...

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.9 ° C
11.9 °
11.9 °
61 %
6.1kmh
100 %
S
19 °
D
16 °
lun
21 °
mar
13 °
mie
7 °

Niciun articol afișat