Caz revoltător la Suceava. Un profesor și o educatoare au fost reținuți pentru agresiune sexuală

Caz revoltător la Suceava. Un profesor și o educatoare au fost reținuți după ce ar fi agresat sexual mai mulți copii. Din informațiile Digi24, profesorul ar fi fost înregistrat de o elevă, în timp ce îi făcea avansuri. Iar educatoarea ar fi agresat sexual trei fetițe.

Două persoane bănuite de agresarea sexuală a unor minori au fost fost reţinute şi, ulterior, arestate preventiv, acestea fiind cercetate în două dosare distincte, a informat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu. Potrivit sursei citate, cercetările au fost continuate vineri într-o cauză din 12 ianuarie 2022, când o elevă în vârstă în vârstă de 14 ani a fost victima unor avansuri cu tentă sexuală şi a unui comportament indecent şi provocator din partea unui bărbat în vârstă de 59 de ani. După continuarea cercetărilor în caz, poliţiştii au dispus reţinerea bărbatului pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat instanţei competente ce a dispus arestarea pentru 30 de zile pentru agresiune sexuală şi a respins ca nefondată cererea inculpatului de a beneficia de arest la domiciliu.

Totodată, s-au continuat cercetările într-un dosar complex din luna decembrie 2021, fiind administrat material probator şi efectuate două percheziţii domiciliare.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava a precizat că, în acest caz, o femeie a sesizat faptul că autoturismul proprietate personală parcat în faţa blocului a fost incendiat în data de 17 decembrie 2021, fiind identificat autorul şi reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior arestat. Din cercetările efectuate s-a stabilit, ulterior, că bărbatul care a incendiat maşina este tatăl a două fetiţe şi ar fi recurs la acest gest de răzbunare ca urmare a unor acte de agresiune sexuală din partea femeii asupra fiicelor sale, scrie Agerpres. Din verificările ulterioare s-a conturat că aceste aceste acte de agresiune sexuală, inclusiv fizică, asupra minorelor au existat, fiind identificată chiar şi o a treia victimă, existând suspiciunea rezonabilă cu privire la agresiuni sexuale repetate.

În urma probatoriului administrat şi a două percheziţii efectuate în data de 14 ianuarie 2022 pe raza localităţilor Suceava şi Bosanci, s-a dispus reţinerea femeii pentru 24 de ore, ulterior aceasta fiind arestată preventiv pentru 30 de zile.

sursa digi 24

PULSUL ZILEI

Taxe locale reduse pentru imobilele vechi și persoanele cu dizabilități

Guvernul a adoptat, vineri, ordonanța de urgență care prevede reduceri ale impozitelor locale pentru clădirile vechi, precum și diminuarea unor taxe și impozite locale pentru persoanele cu dizabilități și reprezentanții legali ai acestora. Potrivit unui comunicat al Executivului, actul normativ...

A început festivalul concurs de poezie Carmen Pasat

Primele zile de primăvară au fost marcate la Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani printr-un eveniment dedicat poeziei și memoriei unei foste profesoare apreciate de generații întregi de elevi. Festivalul-concurs de poezie „Carmen Pasat”, ce se va desfășura în perioada...

OFICIAL Calendar înscriere clasa pregătitoare 2026. Pe 12 martie, școlile și inspectoratele afișează numărul claselor pregătitoare și dacă părinții pot opta pentru „Școala după...

Pe 13 martie, CJRAE/CMBRAE publică modelul cererii pentru evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc 6 ani între 1 septembrie – 31 decembrie 2026 și programul evaluărilor. Repartizarea automată la școala de circumscripție: 6 – 11 mai Analizarea cererilor pentru înscrierea la...

CASS pentru pensiile de 3.000 de lei va fi eliminat din 2027, iar punctul de pensie va crește

Ministrul Muncii, Florin Manole, spune că veniturile pensionarilor români vor crește începând cu 1 ianuarie 2027, când punctul de pensie va fi majorate, iar CASS pentru pensiile de peste 3.000 de lei va fi eliminat. „Punctul de pensie va trebui...

Cum s-a produs accidentul rutier de la Ruginoasa. Iată șoferul vinovat

Luni, 2 martie 2026, un accident rutier grav a avut loc în comuna Ruginoasa, sat Ruginoasa, în urma căruia trei persoane au fost rănite și transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Incidentul a fost provocat de pierderea...

Consultări/dezbateri pentru interzicerea păcănelelor la Pașcani

  Vreți sau nu sa fie închise sălile de noroc din municipiul Pașcani? Este o întrebare la care tot mai mulți cetățeni așteaptă un rapuns din partea adminsitratiei locale. Conform unor recente modificări legislative adminsitratiile locale avizează sau nu functioanarea...

Semnături pentru ieșirea Pașcaniului din ARSACIS

Încă o inițiativă de strângere de semnături din cauza nemulțumirilor privind prețurile mari la apă și canalizare. Consilierul local Vlad Macovei - foto de la PSD a anunțat că va iniția o campanie de strângere de semnături pentru ca...

Concurs pentru cunoașterea operei lui Ion Creangă, la Pașcani

Elevii din Pașcani au participat luni, 2 martie 2026, la un concurs dedicat literaturii clasice românești, organizat la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” Pașcani. Evenimentul a început la ora 12:00 și s-a desfășurat în Galeria de Artă ARCADIA. Concursul a...

PSD Pașcani: Am promis și ne-am ținut de cuvânt!

PSD Pașcani, alături de oameni! Împreună pentru comunitate! Am promis și ne-am ținut de cuvânt! În această dimineață au fost livrate o parte din materialele necesare pentru realizarea acoperișului blocului „Cămin Remar”, contribuind astfel la rezolvarea situației dificile în care se...

Catedrala din Pașcani mai are nevoie de sprijin pentru finalizarea picturii și alte obiecte de cult. Puteți ajuta prin redirecționarea a 3,5% din impozitul...

Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Pașcani mai are nevoie de sprijin pentru finalizarea picturii și alte obiecte de cult. Puteți ajuta prin redirecționarea a 3,5% din impozitul anual. "Iubiți credincioși, Cu ajutorul lui Dumnezeu, lucrările de pictură și amenajare ale Catedralei noastre...
Paşcani
cer acoperit de nori
2.2 ° C
2.2 °
2.2 °
88 %
2.1kmh
100 %
mar
8 °
mie
12 °
J
11 °
vin
5 °
S
1 °

Niciun articol afișat