Cazier fără taxă de timbru, începând de luni

Certificatul de cazier judiciar se va obţine mai uşor din data de 11 iulie, când va fi eliminat timbrul fiscal în valoare de 2 lei, iar cazierul se va elibera, de regulă, pe loc sau în cel mult trei zile de la data solicitării.

„Pentru a se obţine un certificat de cazier judiciar în România, persoana fizică poate depune personal cererea-tip, cu datele complete de stare civilă şi motivată, la orice subunitate de poliţie în care există ghişeu de cazier judiciar, însoţită de actul de identitate aflat în termen de valabilitate şi chitanţa prin care se face dovada achitării taxei de prestare serviciu, în cuantum de 10 lei’, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române într-un comunicat transmis vineri Agerpres.

Pentru a obţine un certificat de cazier judiciar în România, persoana juridică depune prin reprezentant legal, care trebuie să-şi dovedească calitatea, cererea-tip, cu datele complete de identificare şi motivată, la orice subunitate de poliţie în care există ghişeu de cazier judiciar, însoţită de dovada calităţii de persoană juridică, dovada că deponentul este reprezentantul legal al persoanei juridice solicitante, copie de pe actul de identitate al reprezentantului legal şi chitanţa prin care se face dovada achitării taxei de prestare serviciu, în cuantum de 10 lei. Poliţia Română aplică astfel prevederile OUG nr. 41 din 2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Românii din Diaspora se pot adresa Ambasadelor

Persoanele domiciliate în străinătate pot solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.

‘Astfel, la cererea motivată a persoanelor aflate în străinătate, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României pot elibera, după efectuarea verificărilor în bazele de date, adeverinţe în care se consemnează rezultatele verificărilor. Aceste adeverinţe au valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar şi se utilizează exclusiv în străinătate’, se arată în comunicat.

Pentru situaţiile în care cererea este depusă prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, certificatul de cazier judiciar se eliberează în cel mult 30 de zile de la data depunerii, iar în cazul adeverinţelor – în termen de 10 zile de la data solicitării. Documentele sunt valabile 6 luni de la data primirii şi numai în scopul pentru care au fost eliberate.

PULSUL ZILEI

INCENDIU DE VEGETAȚIE, CU PAGUBE, LA BLĂGEȘTI

Incendiu de proporții în suburbia Blăgești din Pașcani. Miercuri seară, în jurul orei 19:30, au fost mistuite de flăcări 30 de hectare de vegetație și un hectar de pădure de salcâm. Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la...

Pregătiri pentru un centru de sănătate mintală la Pașcani

Spitalul de Urgență Pașcani intenționează să înființeze un Centru de Sănătate Mintală și Prevenire a Adicțiilor (CSMPA) în clădirea unde a funcționat Grădinița cu Program Prelungit nr. 1, pe strada Ștefan cel Mare din municipiu. Conducerea unității medicale a solicitat...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Două tragedii l-au convins pe PNL-istul Alexe să pună piatră pe un drum județean

300.000 lei - atât costă repararea drumului județean pe care s-au împotmolit ambulanțele. A fost nevoie de două tragedii pentru ca președintele Consiliului Județean, liberalul Costel Alexe, să le acorde atenție și locuitorilor satului Bojila. Suma de 308.000 lei...

„MAI Digital”: Românii vor putea obține documente importante fără să mai meargă la ghișeu. Ce servicii publice sunt vizate

Ministerul Afacerilor Interne a demarat proiectul „MAI Digital”, o inițiativă menită să accelereze modernizarea serviciilor publice și să reducă birocrația prin digitalizarea interacțiunii dintre cetățeni și instituțiile statului. Prin intermediul noilor platforme electronice, utilizatorii vor putea depune cereri, transmite...

Sesiune de instruire anticorupţie cu polițiștii din Târgu Frumos

Sesiune de instruire anticorupţie cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iaşi. În ziua de 09 februarie 2026, ofițerii de prevenire ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi au desfăşurat o activitate de instruire anticorupție cu...

Senatorul Lucian Rusu: Securitatea României nu este negociabilă!

Astăzi am votat în Parlament o decizie importantă pentru siguranța țării noastre. În calitate de senator, am fost unul dintre parlamentarii care au avut acces la documentele clasificate privind echipamentele și aeronavele care vor ajunge în România. După analizarea acestor...

Consultare publică privind trenurile de navetă, la Târgu Frumos

Aveți sau nu nevoie, în continuare, de trenurile de navetă? Aceasta este întrebarea adresată de CFR Călători cetățenilor din Târgu Frumos, în cadrul unei consultări publice desfășurate pe rețelele de socializare. În funcție de răspunsurile primite, o parte din...

PATRU MEDALII PENTRU PERFORMANȚE SPORTIVE

Două medalii de argint și două de bronz la Campionatul Național de Qwan-Ki-Doo, proba lupte. Au fost obținute de patru echipe de juniori de la Clubul Long-Ho Pașcani. Evenimentul a avut loc la Bacău acum două săptămâni de zile....

TÂNĂR REȚINUT PENTRU COMPORTAMENT AGRESIV

Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost arestat de polițiștii pașcăneni pentru loviri și comportament agresiv. Evenimentul a avut loc în cursul zilei de 10 martie a.c. A doua zi a fost dus la Parchetul de pe...

PRIMARUL ȘI OPOZIȚIA – SCRISORI DESPRE TAXE ȘI IMPOZITE, LA HÂRLAU

Dezbateri aprinse între putere și opoziție în orașul Hârlău privind taxele și impozitele locale. Printr-o scrisoare adresată primarului Radu Curcă, consilierii liberali au solicitat edilului o analiză de impact și inițierea de urgență a unui proiect de hotărâre a...
Paşcani
nori împrăștiați
3 ° C
3 °
3 °
72 %
2.3kmh
45 %
vin
15 °
S
12 °
D
10 °
lun
12 °
mar
10 °

Niciun articol afișat