Ce mănâncă copiii de la grădinița nouă din Pașcani? Funcționează fără avize de la DSP, DSV și ISU

Dacă aveți unul sau mai mulți copii la grădinița nouă de lângă Parchetul din Pașcani – Grădinița cu Program Prelungit numărul 1 – ar trebui să vă interesați despre condițiile în care este asigurată masa. Instituția nu are autorizație sanitară de funcționare de la Direcția de Sănătate Publică și nici autorizație de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Iași, documente care garantează respectarea condițiilor și a procedurilor minime prevăzute de lege. De asemenea, nu a fost obținută nici autorizația de securitate la incendiu emisă de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).

 

Screenshot

În acest context, viceprimarul Claudiu Bodoașcă a anunțat că, de la începutul acestei săptămâni, va fi dată în folosință și bucătăria grădiniței, cu tot cu sala de mese, după ce au fost achiziționate echipamentele necesare. Acolo urmează să servească masa șapte grupe de copii care au fost mutați în „casa nouă” de la Grădinița din cartierul Vatra. Precizările au fost făcute în cadrul conferinței săptămânale de presă.

FĂRĂ AVIZE DE LA  DSP, DSV și ISU

Întrebat dacă instituția a obținut autorizațiile necesare pentru folosirea bucătăriei, viceprimarul pășcănean a spus că cei din conducerea grădiniței și-au asumat această răspundere și că instituția are sau ar urma să obțină aceste documente.

Noul an școlar a reînceput, iar pe ușa grădiniței a fost afișat următorul anunț: „Obiectiv aflat în curs de autorizație ISU și DSP”. Așadar, bucătăria grădiniței este folosită în mod ilegal.

Întrebat din nou de BIT TV, viceprimarul Claudiu Bodoașcă a recunoscut această situație. El a spus că, până la obținerea autorizațiilor, ar urma să fie contractată o firmă de catering care să furnizeze masa pentru copii.

„Din discuțiile cu conducerea Grădiniței am aflat că aceasta este în curs de obținere a autorizațiilor de la DSP și DSVSA. Am înțeles că, până la obținerea autorizațiilor, vor să contracteze o firmă de catering. Pentru mai multe informații, vă rog să vă adresați conducerii unității de învățământ.”

 

CE MĂNÂNCÂ COPIII DE LA GRĂDINIȚA NOUĂ DIN PAȘCANI?

Conform unor surse neoficiale, în primele două zile din noul an școlar, copiii ar fi primit mâncare preparată în bucătăria grădiniței de personalul transferat de la Grădinița din Vatra. Nu se știe dacă au fost respectate normele de igienă și de preparare a alimentelor pentru copiii de grădiniță și nici dacă au fost prelevate probe din mâncare pentru verificări.

Directoarea grădiniței, Florentina Spiridon, nu a fost de găsit și nu a răspuns la telefon pentru a clarifica această situație. De asemenea, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice nu a fost publicat deocamdată vreun anunț de achiziție pentru furnizarea meselor preparate pentru copii. Sunt, însă,  mai multe anunțuri recente pentru achiziționarea de produse alimentare. De asemenea, nici reprezentanții DSP și DSV nu au clarificat această situație.

Problema a ajuns și în atenția Inspectoratului Școlar Județean Iași. Gabriela Nedelcu, inspector general adjunct a precizat în cadrul emisiunii Pulsul Zilei că a solicitat explicații conducerii grădiniței și că administrația locală are responsabilitatea de a rezolva această problemă.

Menționăm că, în aceeași grădiniță, își desfășoară activitatea și șase clase de elevi cu program step by step, de la Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga”. Pentru aceștia, masa este asigurată în sălile de clasă de societăți care oferă servicii de catering.

Clădirea noii grădinițe a fost dată în folosință în septembrie anul trecut, în mod ilegal, fără autorizațiile necesare de la ISU și DSV, in urma demersurilor făcute de reprezentanții Primăriei Pașcani.  Situația a fost constatată de ISU în urma unui control efectuat la mai multe instituții publice ale UAT Pașcani. La acea vreme, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, din care 9 avertismente și două amenzi, în cuantum de 52.500 lei.

PULSUL ZILEI

Vânătoare de ouă și ateliere pentru cei mici, în apropierea sărbătorilor

In timp ce gospodinele sunt prinse cu pregătirile pentru sărbătorile pascale, cei mici s-au distrat la maxim la sfârșitul săptămânii trecute la o vânătoare de ouă. Restaurantul Grande Castell din apropierea municipiului Pașcani a organizat sâmbătă, 4 aprilie, o...

A început Săptămâna Patimilor. Ce semnificație au zilele și ce tradiții respectă credincioșii

După Duminica Floriilor, credincioșii ortodocși au intrat în Săptămâna Patimilor, perioada cea mai importantă dinaintea Paștelui. Sunt zile în care accentul cade pe liniște, rugăciune și pregătirea sufletească pentru Înviere. În această perioadă, BIT TV va difuza în fiecare...

Primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu, va fi condus pe ultimul drum marți

Comunitatea din Stolniceni-Prăjescu se pregătește să își ia rămas-bun de la primarul Costel Hugianu, care s-a stins din viață la vârsta de 64 de ani, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, în urma unor probleme medicale. Ceremonia de înmormântare...

Expoziție de icoane deschisă din Lunea Mare, 6 aprilie, la Casa de Cultură Pașcani. Expun elevii de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel...

Expoziție de icoane deschisă din Lunea Mare, 6 aprilie, la Casa de Cultură Pașcani. Expun elevii de la Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" - Iași. "Vă invităm în perioada 6 aprilie - 04 mai 2026 să vizitați expoziția...

Cum vor circula autobuzele de Paște

În prima zi de Paște, autobuzele societății pășcănene de transport public nu vor circula pe niciun traseu, deoarece toți șoferii au zi liberă. De asemenea, în zilele de vineri, 10 aprilie, sâmbătă, 11 aprilie, și a doua zi de...

Pașcaniul, șanse mari pentru interzicerea jocurilor de noroc

După dezbateri intense și mii de comentarii postate pe rețelele de socializare, Pașcaniul ar putea scăpa de păcănele. Proiectul propus de primarul Marius Pintilie pentru menținerea activităților sălilor de jocuri de noroc și mutarea lor la periferia municipiului ar...

Sărbători Pascale la Tătăruși, în Bucovina Mică, cu spectacole în zilele de 12 și 13 aprilie. Invitați de seamă și voie bună, la Centrul...

Administrația locală din comuna Tătăruși invită cetățenii la concerte de Paște. În prima și a doua zi din sărbătorile pascale, 12 și 13 aprilie, la Centrul Cultural Alexandru Vasiliu, de la ora 17:00, numeroși artiști vor aduce voia bună...

Finala concursului „Muguri de cântec românesc” a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești – Vânători

Finala concursului "Muguri de cântec românesc" a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești - Vânători "𝑴𝒖𝒈𝒖𝒓𝒊𝒊 𝒄𝒂̂𝒏𝒕𝒆𝒄𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒓𝒐𝒎𝒂̂𝒏𝒆𝒔𝒄 𝒂𝒖 𝒊̂𝒎𝒃𝒐𝒃𝒐𝒄𝒊𝒕 𝒅𝒆 𝑭𝒍𝒐𝒓𝒊𝒊 Astăzi a avut loc finala concursului „Muguri de cântec românesc”, un...

Primăriile care închid sălile de jocuri vor primi bani pentru școli. Unde se aplică

Alfred Simonis propune acordarea de fonduri pentru educație primăriilor care elimină sălile de jocuri de noroc, ca măsură de sprijin pentru comunități. Un președinte de Consiliu Județean propune ca primăriile care decid să închidă sălile de jocuri de noroc să...

Un bărbat din Iași se aruncă în fața mașinilor, pe trecerea de pietoni, pentru a șantaja șoferii. Oamenii l-au reclamat imediat la poliție

Un bărbat din Iași s-a gândit la o metodă ingenioasă de a face bani, astfel că acesta se aruncă, pe trecerea de pietoni, în fața mașinilor pentru a cere despăgubiri de la șoferi. Acesta avea alături de el și...
Paşcani
ploaie moderată
6.1 ° C
6.1 °
6.1 °
75 %
4.9kmh
100 %
mar
14 °
mie
8 °
J
6 °
vin
5 °
S
5 °

Niciun articol afișat