Un bărbat de 45 de ani din Pașcani, județul Iași, condamnat la 9 luni de închisoare cu executare după ce a condus un vehicul sub influența băuturilor alcoolice, a fost dat în urmărire națională după ce a dispărut.
Bărbatul a fost dat în urmărire deoarece a fugit după ce a fost condamnat.
Mai mult, acesta este activ pe TikTok și chiar îi sfidează pe polițiști, trimițându-le mesaje pe rețelele sociale atât acestora, cât și judecătorilor.
Costel a fost condamnat de magistrații ieșeni la 9 luni de închisoare cu executare, întrucât s-a urcat beat la volan. Pe data de 8 noiembrie 2022, bărbatul și-a primit sentința, iar de atunci este de negăsit. La scurt timp, Poliția Română l-a dat în urmărire națională pe individul care nu-și acceptă pedeapsa.