Ce salariu trebuie sa primeasca un angajat ca sa fie cat de cat multumit

Una caldă, una rece de la Statistică: a crescut puterea de cumpărare a salariului în judeţ, dar valoarea retribuţiei lunare primite este cu 7 procente mai mică decât media calculată la nivelul întregii ţări. În luna noiembrie 2016, câştigul salarial mediu brut în judeţul Iaşi a fost de 2.800 lei (^11,2% faţă de luna noiembrie 2015), iar cel mediu net de 2.020 lei (^10,3%). Comparativ cu luna octombrie 2016 s-a înregistrat o creştere de 0,4% la câştigul brut şi de 0,2% la cel net. „Faţă de media pe ţară, câştigul salarial mediu net din judeţul Iaşi, realizat în luna noiembrie 2016, a fost mai mic cu 7%. Indicele câştigului salarial real pentru luna noiembrie 2016 faţă de luna noiembrie 2015, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, în judeţul Iaşi a fost de 111,4%, ceea ce înseamnă că puterea de cumpărare a salariului a crescut cu 11%”, au explicat, în comunicat, reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Statistică.
La data de 30 noiembrie 2016, efectivul de salariaţi din judeţul Iaşi a fost de 157.233 persoane, în creştere cu 6.437 persoane (^4,3%) faţă de luna corespunzătoare din anul 2015 şi cu 62 persoane comparativ cu sfârşitul lunii octombrie 2016. La nivel naţional, câştigul salarial mediu brut a fost, în luna noiembrie 2016, de 3.005 lei, iar cel net de 2.172 lei, ambele câştiguri înregistrând o creştere de 3% faţă de luna octombrie, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică. Valorile cele mai mari ale salariului mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (5.675 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.291 lei).

 

Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Majorarea salariului minim de la 1 iulie 2026 aduce bani în plus pentru angajați, dar și costuri pentru firme. Ce spun specialiștii

Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va crește de la 1 iulie 2026, de la 4.050 lei la 4.325 lei, potrivit unei hotărâri de Guvern publicată în Monitorul Oficial. Majorarea de 275 de lei brut,...

Preţul motorinei va rămâne uriaş tot anul, chiar dacă războiul s-ar încheia mâine – Analiză AEI

Motorina va atinge, în România, pragul de 10 lei/litru și va avea un preț mare tot timpul anului, chiar dacă războiul din Iran s-ar încheia mâine, apreciază președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-o analiză publicată joi. "În prezent,...

Pâinea s-ar putea scumpi cu 10%, pe fondul creșterii prețurilor la gaze și combustibil. Avertismentul ROMPAN

Pâinea s-ar putea scumpi cu până la 10% în următoarele zile. Președintele organizației patronale Rompan, Aurel Popescu, a explicat că majorarea prețurilor la carburanți și gaze naturale crește costurile producătorilor cu până la 10%. În aceste condiții, producătorii ar putea...

ZDI: Cântărețul bisericesc din Scobinți, prins beat „clește” la volan când pleca de la slujbă: 2,49‰ alcool în sânge

Un cântăreț bisericesc a plecat de la locul de muncă beat. În drum spre casă, a avut ghinionul de a fi oprit de polițiști, care ieșiseră la „pescuit” pe un drum comunal. Rezultatul firesc a fost o condamnare pentru...

Record de participare la concursul dedicat Zilei Mondiale a Apei: 22 de echipaje din România și Republica Moldova

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași și ApaVital SA Iași marchează Ziua Mondială a Apei într-un mod spectaculos: ediția a XII-a a concursului de cultură generală dedicat liceenilor a atras un număr record de participanți, transformând evenimentul într-o adevărată olimpiadă...

Când sunt Rusaliile în 2026. Zile libere pentru români. Cât durează minivacanța

Românii se vor bucura de un nou weekend prelungit în primăvară, cu zile libere de Rusalii 2026, una dintre cele mai importante sărbători religioase din calendarul ortodox. Rusaliile, cunoscute și ca Pogorârea Sfântului Duh, vor fi celebrate în 2026 duminică,...

Echinocțiul de primăvară 2026. Explicația pentru care primăvara nu mai vine pe 21 martie

Mulți dintre noi am reținut din școală că primăvara începe pe 21 martie. În realitate, echinocțiul de primăvară cade pe 20 martie încă din 2012. Va continua astfel până în 2047. Din 2048, data se va muta chiar pe...

Lucrări intense la ceas de seară pe Autostrada Moldovei A7, între Adjud și Bacău. De ce constructorul a intensificat ritmul

Lucrările pe Autostrada Moldovei A7 continuă într-un ritm intens, inclusiv la ceas de seară, pe tronsonul dintre Adjud și Bacău, însă proiectul se confruntă în continuare cu întârzieri față de termenele inițiale. Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu,...

Polițiștii rutieri au stat cu ochii pe șoferii care nu respectă indicatoarele rutiere la trecerea la nivel cu calea ferată

Polițiștii au acționat în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere din zona trecerilor la nivel cu calea ferată fără bariere. Au fost verificate 36 de autovehicule, fiind aplicate 42 de sancțiuni contravenționale Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier...

Dilema anuală a șoferilor: când trecem la anvelopele de vară. Ce spune legislația din România

Temperaturile sunt în creștere și mulți șoferi se întreabă când vor putea schimba cauciurile de iarnă cu cele de vară. Legislația din România prevede reguli clare în privința anvelopelor de iarnă, însă nu spune nimic despre momentul în care...
Paşcani
cer acoperit de nori
5.5 ° C
5.5 °
5.5 °
85 %
4.8kmh
100 %
vin
9 °
S
10 °
D
8 °
lun
7 °
mar
14 °

Niciun articol afișat