back to top
luni, decembrie 29, 2025
1.2 C
Paşcani
Login

Ce se întâmplă dacă un profesor se infectează? Cele patru scenarii de suspendare a orelor

În funcţie de numărul de clase la care predă profesorul sau numărul de cadre didactice cu care a intrat în contact, scenariile merg de la suspendarea orelor la o clasă până la suspendarea orelor în întreaga şcoală. Aceste măsuri se aplică pentru cadrele didactice infectate dupa începerea şcolii. În privinţa elevilor, cursurile la o clasă se suspendă când apare un caz. Dacă sunt trei cazuri în clase diferite, şcoala se închide pentru 14 zile.

La nivelul judeţului Iaşi, în acest moment, sunt deja 8 cadre didactice de la şase unităţi de învăţământ preuniversitar din Iaşi identificate cu Covid-19, trei dintre acestea fiind spitalizate, iar cinci în carantină sau izolare. Cu toate că există la acest moment două unităţi de învăţământ cu câte două cazuri, la Colegiul „Adamachi” şi Şcoala Gimnazială Voineşti, acestea nu sunt deocamdată încadrate la numărătoarea de cazuri care ar putea duce la închiderea şcolii şi mutarea orelor exclusiv în mediul online.

Conform precizărilor reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, numărătoarea cazurilor începe practic de ieri, iar specificaţia conform căreia şcolile se închid la mai mult de trei cazuri de îmbolnăviri se aplică doar în rândul elevilor, condiţia fiind aceea ca aceştia să fi intrat în contact cu colegii sau profesorii lor. Conform ordinului comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei şi Cercetării, „În cazul apariţiei unui caz/mai multor cazuri de COVID-19 într-o unitate de învăţământ, situaţia va fi analizată de DSP/DSPMB împreună cu directorul unităţii de învăţământ”, iar decizia de suspendare a cursurilor se va lua la nivel local. Astfel, această decizie de suspendare poate fi aplicată doar la nivelul unei clase din unitatea de învăţământ, pe o perioadă de 14 zile, în cazul în care se îmbolnăvesc un elev sau doi. În cazul apariţiei în rândul elevilor a mai mult de trei cazuri din clase diferite de la aceeaşi unitate, şcoala se închide pentru 14 zile de la debutul ultimului caz.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Un singur consilier din PSD solicită ca taxele locale să nu fie majorate la Pașcani

Cu o zi înainte de ședințele privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, proiect inițiat de primarul Marius Pintilie, liderul de grup al consilierilor PSD a depus o adresă prin care solicită menținerea la nivelul anului 2025...

Primarul Pașcaniului înainte de majorarea taxelor locale cu peste 70%: Se plătesc foarte puține taxe pe proprietate…! Ce au spus contribuabilii…

Ședința legislativului pășcănean pentru majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor locale pentru anul 2026 va avea loc pe 30 decembrie a.c., de la ora 09.00 în comisiile reunite și de la ora 10.00, în plen. Inițiatorul proiectului,...

Descoperiri medicale care ne-au dat speranță în 2025

Anul 2025 a adus progrese medicale majore care ar putea, în timp, transforma sistemele de sănătate pentru milioane de pacienți din întreaga lume.  Euronews Health a analizat cele mai importante reviste de profil pentru a identifica cele mai promițătoare...

Anul nou vine cu noi surprize! 6 zile importante sunt șterse din calendarul sărbătorilor

Un proiect legislativ anunță o schimbare majoră pentru calendarul zilelor nelucrătoare din România, începând cu 2026. Inițiatorii propun reducerea numărului de libere legale de la 17 la 12, cu eliminarea a șase date marcante și adăugarea unei singure zile...

Titularizare 2026: proba scrisă va avea loc pe 21 iulie. Înscrierile încep pe 6 mai

Proba scrisă a concursului național de Titularizare 2026 se va desfășura pe 21 iulie 2026, potrivit Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 6.695 din 14 noiembrie 2025, care aprobă Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic pentru anul școlar 2026-2027. Conform calendarului...

Arestat direct din patul conjugal, unde era gol-pușcă. Un an și 9 luni de închisoare: și-a nenorocit consoarta pentru că a refuzat să facă...

Zecile de cazuri de femei ucise în România de actualii sau foștii parteneri de viață par să fi trezit în cele din urmă sistemul de ordine publică și cel judiciar. Polițiștii rurali au acționat ca la carte în cazul...

Parlamentarii au împlinit un an de când au fost (re)aleși, dar cu ce se pot lăuda ei în fața ieșenilor?

Jumătate dintre parlamentarii care îi reprezintă pe ieșeni la București sunt novici în această calitate: sunt la primul lor mandat. Cu toate acestea, unii au făcut exces de zel de când și-au luat mandatele în primire, în vreme ce...

La ce nivel a ajuns datoria guvernamentală a României

Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a urcat, în septembrie, până la 1.095 miliarde lei, de la 1.084 miliarde de lei, în luna precedentă, conform AGERPRES. Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut până la nivelul de 58,9%, de la...

Niciun articol afișat