Ce se va întâmpla cu nunțile planificate după încetarea stării de urgență? Precizările ministrului Marcel Vela

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a precizat, miercuri, că după 15 mai nu se vor putea organiza nunţi cu sute de persoane, menţionând însă că este posibilă în luna august o relaxare astfel încât să fie permisă participarea a mai mult de 8 persoane la astfel de evenimente, scrie Agerpres.

„Cu părere de rău nu pot da un răspuns pozitiv pentru că nunţile românilor în perioada în care chiar dacă se relaxează în 15 mai condiţiile de reţinere, de comprimare a unor posibilităţi de a ne mişca liber, de a fi alături de cei dragi, aceste condiţii nu se vor relaxa sută la sută. Individual probabil vom avea dreptul la această mişcare de a ne duce, a ne relaxa, de a ne plimba, de a rezolva câteva probleme individuale, dar, din păcate, presupun eu, nu vă dau un răspuns oficial, nu cred că în 15 mai am scăpat cu totul de acest coronavirus. Nu înseamnă că în 15 mai virusul s-a oprit şi ia o pauză. Noi va trebui să fim atenţi în continuare, să ne protejăm, să purtăm mască, să avem grijă să ne spălăm pe mâini, să nu stăm mai mult de trei la o discuţie, să respectăm distanţarea socială, anumite activităţi se vor relua în anumitre condiţii”, a spus Vela, răspunzând pe Facebook la întrebările adresate.

Continuarea pe DIGI 24

PULSUL ZILEI

Arhivele României, cercetare istorică pentru salvarea celei mai vechi școli din Pașcani

Demers necesar pentru salvarea de la dărâmare a celei mai vechi școli din Pașcani. Consilierul județean Mihai Dediu a solicitat Arhivelor Naționale ale României realizarea unei cercetări privind „istoricul Școlii „Vatra” din municipiul Pașcani și al imobilului situat în...

Proiect: Cimitirul municipal, la biserică, nu la Primărie. Fără taxa pe morminte!

Cimitirul vechi al municipiului Pașcani ar putea rămâne în administrarea bisericii „Înălțarea Domnului”. Un consilier local, Vlad Macovei de la PSD, a depus la secretariatul primăriei un proiect de hotărâre în acest sens, care urmează să fie supus aprobării...

Festivalul tradițional de la Târgu Frumos. Vezi spectacolul LIVE aici – VIDEO

Festivalul tradițional de la Târgu Frumos. Vezi spectacolul LIVE aici: pe scenă vor urca numeroși artisti, atât tinere talente din localitatile apropiate, cât și persoane consacrate în muzică. https://www.youtube.com/watch?v=60a6nOYHyP0

Medicul, Eduard Nica, își continuă visul de a ajunge în inima Antarcticii. Mai sunt doar câteva luni – VIDEO

Medicul stomatolog pășcănean Eduard Nica merge mai departe cu planul de a ajunge pe Mount Sidley, în Antarctica, ultimul vârf din proiectul său de a urca pe cei mai înalți  șapte vulcani de pe fiecare continent. https://www.youtube.com/watch?v=w0CAzxAz-_0 Mai sunt doar câteva...

Pașcaniului și-a premiat campionii. Gala Olimpicilor, la Casa de Cultură Mihail Sadoveanu – VIDEO

Sute de elevi și sportivi din municipiul Pașcani au fost premiați vineri, 4 septembrie, pentru rezultatele obținute în anul școlar trecut. Gala Olimpicilor a avut loc pe scena Casei de Cultură „Mihail Sadoveanu”, unde au urcat peste 360 de...

Campanie de monitorizare a calității aerului în Iași și Târgu- Frumos

Comunicat -Incepând de astăzi, 3 septembrie 2026, Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași desfășoară,timp de 30 de zile, o nouă campanie de monitorizare a calității aerului cu autolaboratorul.De această dată, monitorizarea se desfășoară în municipiul Iași, în cartierul Nicolina,...

O nouă acțiune de dezinsecție la Pașcani

ANUNT   DE   INTERES   PUBLIC In atentia cetatenilor Municipiului Pascani,  a persoanelor care detin in proprietate stupi / populatii de albine si lucii de apa populate cu pesti S.C. CLP ECOSERV S.R.L. PASCANI,  cu sediul in Municipiul Pascani,...

Poți verifica online cât ai cotizat pentru pensie, fără să mai mergi la ghișeu. Noul portal lansat de Casa de Pensii

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a lansat un nou portal prin care românii pot accesa online mai multe informații și servicii legate de pensii și asigurări sociale. Una dintre cele mai utile funcții este Spațiul Privat Virtual (SPV), de...

Câți bani a făcut statul român în primele 6 luni de la introducerea „taxei Temu”Citeşte întreaga ştire: Câți bani a făcut statul român în primele...

România a colectat peste 320.000.000 de lei în primele 6 luni ale anului 2026 din „taxa Temu”, aplicată coletelor extracomunitare, conform datelor ANAF obținute de G4Media.ro. Cele mai mari încasări au fost în martie, iar cele mai mici în...

Sute de copii pot învăța gratuit programare și siguranță online la cursurile „Cartea Daliei”. Până când se fac înscrierile

Sute de copii au ocazia să învețe programare și alte abilități esențiale pentru o lume digitală. Cursurile sunt predate gratuit de zeci de voluntari din toată țara.Programul „Cartea Daliei” le oferă copiilor și adolescenților acces la cursuri și activități...
Paşcani
cer fragmentat
32.2 ° C
32.2 °
32.2 °
37%
5.4m/s
60%
S
31 °
D
26 °
lun
24 °
mar
27 °
mie
31 °

Niciun articol afișat