Cea de-a XI-a editie a Targului Mesterilor Populari la Pascani se va desfasura in perioada 19-21 iulie

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

În perioada 19-21 iulie se va desfășura cea de-a XI-a ediție a Târgului Meșterilor Populari  la Pașcani, manifestare culturală cu tradiție, ce va reuni zeci de meșteri populari din principalele zone etnografice ale țării.

Târgul Meșterilor Populari, cunoscut și după denumirea “Târgul de Santilie”, oferă publicului pascanean atât posibilitatea de a admira frumusețea capodoperelor populare expuse cât și posibilitatea achiziționării obiectelor, întrucât este o expoziţie cu vânzare în aer liber.

Creaţiile tradiţionale vor putea fi admirate în centrul orașului, pe strada Ștefan cel Mare  (între manazinul Profi și Poștă).

La evenimentul cultural au fost invitați peste 150 de meșteri populari, urmând că dintre aceștia, să își confirme prezența cei care vor participa.

Vor fi nelipsite obiectele din ceramică lucrate și pictate manual cu multă migală, costumele populare, ţesăturile frumos lucrate, ouăle încondeiate, produsele culinare tradiționale românești dar și kurtos-ul.

Menţionăm că târgul este organizat de Casă de Cultură „Mihail Sadoveanu” Pașcani în parteneriat cu  Asociația Meșterilor Populari din Moldova, Muzeul Municipal Pașcani și Primăria Pașcani.

PULSUL ZILEI

Cupa „Dan Sălceanu” la Pașcani, a XIV-a ediție. Competiția va avea loc pe 19 septembrie 

Eveniment sportiv cu tradiție la sfârșitul acestei săptămâni la Pașcani. Sâmbătă, 19 septembrie, va avea loc ce a de XIV-a ediție a Cupei „Dan Sălceanu”, la fotbal, la baza sportivă CSM Pașcani.  Competiția este dedicată copiilor pasionați de fotbal din...

Cât mai durează până va fi deschis bazinul de înot de la Pașcani 

Bazinul de înot din Pașcani este finalizat de mai bine de un an, însă data la care va putea fi deschis pentru public rămâne incertă. Conducerea Clubului Sportiv Municipal spune că mai sunt de făcut demersuri, iar una dintre...

Cadrele didactice pensionare și cuplurile de aur, premiate la Pașcani. Pe 1 octombrie, va fi cea de-a XX-a ediție a „Domnilor Profesori, cu dragoste!”

16 cadre didactice care s-au pensionat în ultimul an școlar vor fi premiate de administrația locală din Pașcani. Evenimentul „Domnilor profesori, cu dragoste” ajunge anul acesta la cea de-a XX-a ediție și va avea loc joi, 1 octombrie, de...

Începe Festivalul „Toamnă în Pașcani”. Restricții de circulație pe strada Ștefan cel Mare

Pașcaniul începe să intre în atmosfera de sărbătoare. De vineri după-amiază, 18 septembrie, în Piațeta din fața Primăriei începe o nouă ediție a Festivalului tradițional „Toamnă în Pașcani”. Pregătirile sunt în toi, iar joi, 17 septembrie, în oraș au ajuns...

O seară de stand-up comedy, la Pașcani. Doru Ivanov, finalist iUmor, urcă pe scenă la CAF Coffee Addict

Pașcănenii care vor să încheie weekendul cu o porție bună de umor sunt așteptați, pe 4 octombrie, la o seară de stand-up comedy. Doru Ivanov, finalist al emisiunii iUmor România, vine la CAF Coffee Addict pentru un show live. Evenimentul...

O nouă campanie de donare de sânge, la Pașcani. Un gest simplu poate însemna o șansă la viață

Pașcănenii sunt chemați din nou să doneze sânge. O nouă colectă va fi organizată pe 20 octombrie 2026, la Centrul Local de Recoltare a Sângelui din Pașcani. Campania se adresează tuturor persoanelor care sunt sănătoase și îndeplinesc condițiile pentru donare....

Polițiștii din Hârlău, acțiune preventivă în școlile din zonă – FOTO

IPJ Iași: În ziua 16 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu poliţiştii din cadrul Poliției Oraşului Hârlău și de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași, au organizat o acțiune pentru creşterea gradului de siguranţă...

Un mare brand dispare din România. O nouă siglă va apărea pe magazinele din toată țara

Frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o schimbare de brand pentru magazinele Carrefour din România pe care le-au preluat recent, potrivit informațiilor publicate de Profit.ro. Potrivit surselor citate de publicație, proprietarii Dedeman au apelat la o agenție importantă de...

MAI face angajări: peste 3.600 de posturi scoase la concurs pentru viitorii polițiști, jandarmi și pompieri

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) scoate la concurs 3.640 de locuri în școlile postliceale pentru formarea agenților de poliție, agenților de poliție de frontieră și a subofițerilor de jandarmi și pompieri. Candidații care vor să urmeze o carieră în structurile Ministerului...

Val de aer polar peste România. Temperaturile scad și cu 15 grade de la o zi la alta. Unde vin ninsorile

Un val de aer rece de origine polară va ajunge săptămâna viitoare în România și va aduce o răcire accentuată a vremii. Marți și miercuri, 22-23 septembrie, temperaturile ar putea scădea chiar și cu 10-15 grade de la o...
Paşcani
nori împrăștiați
19.9 ° C
19.9 °
19.9 °
60%
1.4m/s
0%
J
19 °
vin
26 °
S
23 °
D
24 °
lun
21 °

Niciun articol afișat