back to top
vineri, decembrie 26, 2025
-0.2 C
Paşcani
Login

Cei care nu stau la adresa din buletin ar putea fi sancţionaţi. Limită maximă de locatari, prevăzută în proiectul de lege

Cetăţenii care locuiesc la altă adresă decât cea trecută în buletin ar putea fi sancţionaţi, prevede un proiect de lege pus în dezbatere publică de Ministerul de Interne. De asemenea, la aceeaşi adresă nu vor mai putea locui mai mult de zece persoane care nu sunt înrudite.

Scopul noilor măsuri care ar putea intra în vigoare este acela de a avea o acurateţe a datelor din Registrul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor. Asta pentru că multe persoane locuiesc în altă parte, şi nu la adresa de domiciliu pe care o au scrisă pe cărţile de identitate.

Când va fi anulat actul de identitate

Pentru a fi anulat actul de identitate – noua măsură care ar putea fi luată -, vor fi făcute controale de către cei de la Poliţie. Dacă se constată că persoana nu locuieşte la adresa pe care o are în buletin, actul de identitate va fi anulat şi vor trebui să meargă pentru a-şi procura unul nou. De asemenea, situaţia va deveni mai complicată şi pentru persoanele care stau în gazdă sau chirie. Nu va mai fi suficientă declaraţia gazdei, ci vor fi necesare mai multe date pe respectiva cerere a solicitantului. Se va aproba adresa doar după un control al poliţiştilor.

Număr maxim de persoane la aceeaşi adresă

Nici nu vor putea fi multe persoane la aceeaşi adresă. Limita va fi de zece, şi doar dacă există o relaţie de rudenie între aceste persoane. Există cazuri unde sunt trecute şi 1.000 de persoane la aceeaşi adresă. Rămâne de văzut dacă noile măsuri vor fi adoptate.

sursa observator

PULSUL ZILEI

Schimbări pentru șoferi: trecerea între categorii de permise poate fi făcută fără examen teoretic, în anumite condiții

Legea care simplifică obținerea permisului de conducere a fost publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ, care aparține deputatul USR Cezar Drăgoescu, îi scutește unii șoferi de la susținerea probei teoretice pentru a dobândi unele categorii superioare de permis de...

Tradiții în Ajunul Crăciunului: Ce obiceiuri sunt în diferite regiuni ale țării

Luna decembrie este în sine o întreagă sărbătoare, vestind apropierea Crăciunului cu diverse colinde, miros de brad şi arome de cozonaci, dar mai ales prin gesturi simbolice care nu sunt alese la întâmplare, ci după cum spune tradiţia bine...

Ce a rămas de construit pe Autostrada Moldovei, după inaugurarea celor 50 de kilometri până la Adjud

2025 se încheie pentru infrastructura mare din România cu încă 146 de kilometri de drum de mare viteză dați în trafic. Marți, 23 decembrie, s-au deschis încă 50 de kilometri de autostradă. Astfel, se poate circula pe A7 de...

Pe final de an, Guvernul a adoptat “Ordonanța Trenuleț” pentru reducerea chltuielilor bugetare

Pe final de an, Guvernul a reglementat un set de măsuri fiscal-bugetare necesare pentru stimularea relansării economice, consolidarea disciplinei financiare, reducerea cheltuielilor bugetare, sprijinirea angajaților vulnerabili și a autorităților publice locale prin acordarea de împrumuturi din trezorerie, precum și...

Blocaje rutiere in centrul Pașcaniului

Municipiul Pașcani este sufocat de mașini mai ales, acum, în prag de sărbători. Pe 24 decembrie, in jurul orei 10.00 circulația rutieră era aproape blocată în zona centrală. După cum se vede din fotografie,  coada mașinilor de pe străzile...

Microbuz cu șapte pasageri, accident la Todirești după prima ninsoare

Grav accident rutier ]n localitatea Stroiești din comuna Todirești. Un microbuz cu șapte persoane, care efectua curse internaționale, a ieșit de pe carosabil, a ajuns în șanț și s-a izbit de capul unui pod. Evenimentul a avut loc in...

Tradiţii şi superstiţii în prima zi de Crăciun 2025. De ce se aşează pâine sub masă şi seminţe în farfurie

Pe 25 decembrie, creștinii din întreaga lume sărbătoresc Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, un moment central în calendarul religios și în viața spirituală a românilor. După o perioadă de pregătire sufletească în timpul Postului Crăciunului, această zi reprezintă întâlnirea...

SPIRITUL CRĂCIUNULUI, PRIN FAPTE – POLIȚIȘTII DIN PAȘCANI, ALĂTURI DE COMUNITATE

  Comunicat: Sărbătorile de iarnă sunt despre lumină, speranță și solidaritate. Sunt despre a fi aproape de cei de lângă noi și despre a oferi sprijin acolo unde este cea mai mare nevoie. Astfel, în ziua de 23 decembrie, polițiștii din...

Niciun articol afișat