back to top
joi, ianuarie 1, 2026
-3.3 C
Paşcani
Login

Cel mai apropiat medic, la 25 de km. Locurile ieșene unde mori cu zile

Dacă ieşenii din oraşe se plâng de asistenţa medicală deficitară de care au parte, câteva zeci de mii de locuitori ai judeţului nu pot nici atât să facă: nu au parte de niciun fel de asistenţă medicală. În opt comune din judeţ criza de medici este de-a dreptul gravă, una care face efectiv victime. Cea mai grea situaţie este la Vânători, în vestul judeţului, o comună în care pe ploaie sau ninsoare se ajunge doar cu tancheta.

De mai bine de un an, unicul medic de familie din comună a plecat în Franţa. De atunci, femeile nasc cu doftoroaiele din sat, iar bolnavii se tratează fie la vraci, fie, dacă au copii cu maşini, la Paşcani sau în comunele învecinate. „Ziarul de Iaşi“ a fost aici, pentru o relatare de la faţa locului, dar şi pentru a oferi candidaţilor la parlamentare care sunt şi medici un bun subiect de dezbatere electorală, foarte aducător de voturi: asistenţa medicală pentru jumătate din electoratul ieşean, cel rural

Cei aproximativ 4.600 de locuitori ai comunei Vânători au rămas de mai bine de un an de zile fără medic de familie şi, implicit, fără nicio formă de asistenţă medicală, de când medicul lor de familie a plecat în Franţa. De atunci, niciun alt medic nu s-a mai încumetat să vină în comuna izolată, formată din patru sate cu nume care de care mai exotice: Hâr­toape, Gura Bâdiliţei, Criveşti şi Vlădnicuţ. „Nu vă duceţi la dispensar că nu veţi găsi ni­mic acolo. Poate doar câţiva câini care păzesc locul. E pus­tiu, pustiu“, îmi spune Cătălin Ioniţă, sătean din Vânători, în timp ce arată cu degetul în depărtare către un brad înalt, la poalele căruia se afla până anul trecut cabinetul medicului de familie. Deci­dem totuşi să mergem până acolo…

Salvările abia ajung în sat, prin gropile imense

„Noi, dacă avem nevoie de medic, ne urcăm în maşină şi mergem la Paşcani. Cam 25 de kilometri. Unii mai merg la Lespezi, în comuna vecină. Acolo s-au înscris, de când ultimul doctor a plecat. Însă oamenii în vârstă ce fac? Mai au noroc că îi mai ducem noi cu maşina“, povesteşte sătea­nul. Astfel, atunci când unul dintre săteni are nevoie de asistenţă medicală, trebuie să parcurgă fie circa 25 de kilometri până la Paşcani, fie într-o localitate din apropiere, cum ar fi Lespezi.
Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Parohul de la Sodomeni a încetat din viață

Doliu în suburbia Sodomeni - Pașcani.Preotul paroh al localitătii, Mihai Dascălu a încetat din viață. Era în vărstă de 60 de ani și cu probleme de sănătate. „Cu adâncă durere în suflet, vă aducem la cunoștință că astăzi, 1 ianuarie...

Zile libere 2026. De câte minivacanţe vor avea parte românii în noul an

În 2026, românii vor beneficia de mai multe zile libere. Sunt 17 zile libere legale, dintre care 12 cad în timpul săptămânii, ceea ce înseamnă șanse reale de pauze extinse de la muncă și școală, mai ales dacă sunt combinate...

Ce se scumpește din 1 ianuarie. Lista accizelor și taxelor ce intră în vigoare

De la 1 ianuarie 2026, România aplică un nou val de majorări de accize pentru băuturile alcoolice, țigăti și carburanți, fiind a doua creștere într-un interval de șase luni, după ajustările intrate în vigoare în vara lui 2025, conform...

Cine a fost Sfântul Vasile cel Mare, sărbătorit la 1 ianuarie. Tradiția spune să verși vin pe masă și să spargi un pahar alb

Prima mare sărbătoare a anului îl cinstește pe Sfântul Vasile, apărătorul creştinilor, „păzitor de duhurile rele“. În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, tradiţia spune este bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia...

Horoscopul anului 2026 – Ce zodii vor avea un an bun?

Se anunță un an interesant pentru toate zodiile. Astrologul Anca Stoica ne aduce previziunile pentru anul 2026- prin ce vor trece toate cele 12 zodii? Cine va avea un an bun și cine va fi mai puțin favorizat? BERBEC Anul 2026...

Revelion 2026: Cele mai frumoase mesaje și felicitări de trimis prin SMS, WhatsApp sau Facebook în noaptea dintre ani

Anul 2025 este pe terminate și privim cu speranță spre noul an, anul 2026, care ne bate la ușă. Pentru că se apropie Anul Nou și 2025 este deja pe sfârșite, iată ce mesaje și felicitări le poți trimite rudelor,...

Superstiţii de Revelion. Ce pun românii pe masă şi în buzunar ca să aibă noroc, bani şi sănătate în 2026

Ne pregătim pentru noaptea dintre ani şi e momentul perfect să ne asigurăm că avem tot ce ne trebuie: nu este vorba de decor, local sau rochia de gală, ci de "garanţia" unui an viitor prosper şi norocos. Superstiţiile ne spun...

Mascații de la Ruginoasa, opriți de jandarmi. A fost folosit spray lacrimogen – FOTO/VIDEO

Ajunul Anului Nou a adus din nou tensiune pe străzile comunei Ruginoasa, unde tradiționala întâlnire a cetelor de mascați din zonele Vale și Deal a degenerat în incidente care au necesitat intervenția fermă a forțelor de ordine. Încă de...

Deputatul Bogdan Cojocaru: La final de an, când privim în urmă cu recunoștință și înainte cu speranță, gândurile mele se îndreaptă către voi —...

Dragi ieșeni, Dragi prieteni, La final de an, când privim în urmă cu recunoștință și înainte cu speranță, gândurile mele se îndreaptă către voi — oamenii acestui județ. 📍Iașul nu înseamnă doar străzi, instituții sau istorie, ci mai ales oameni: părinți,...

Niciun articol afișat