Humosu face parte din comuna Sireţel şi este cel mai îndepărtat loc din judeţ. Este la 100 de kilometri de Iaşi, la graniţa cu judeţul Suceava. Satul este unul de tip liniar şi găzduieşte 700 de persoane, dintre care 250 de copii. În pădurile care înconjoară localitatea se găsesc renumitele trufe, căutate în toată lumea pentru proprietăţile lor. Este singurul loc din Moldova unde se găsesc trufe. Localnicii spun însă că nu obţin pe ele decât 20 de lei pe kilogram fiindcă nu au posibilitate să le vândă direct.
Aflat la peste 100 de kilometri de Iaşi şi la 10 kilometri de centrul comunei Sireţel, satul Humosu este cel mai izolat sat din judeţ, situat în mijlocul unei păduri, la graniţa cu judeţul Suceava. Un sat de oameni liniştiţi, care din toată sărăcia lor reuşesc să se gospodărească. Humosu este un sat liniar care se întinde pe trei kilometri pe o parte şi pe alta a singurului drum. O ulicioară ce a fost asfaltată acum mulţi ani şi care i-a scăpat pe localnici de chinul noroiului. În spatele caselor, pădurea se întinde cât vezi cu ochii. Un tărâm de poveste, unde fiecare sătean are câte ceva pe suflet. Chiar dacă zona este una de vis, cu un peisaj ideal pentru turism, aici se ajunge după un drum destul de lung, de aproape două ore de mers cu maşina, pornind din Iaşi.
„Din ce muncesc vara trăim tot anul“
Limba de asfalt începe din comuna Sireţel şi se întinde până la penultimele case din Humosu, permiţând maşinilor care alimentează magazinele din sat, dar şi salvării ori pompierilor să ajungă pe timp de ploaie ori vreme rea. Dar tocmai acest plai de poveste este şi necazul sătenilor care îşi duc viaţa în Humosu. Fiind un sat atât de îndepărtat, oamenii nu-şi permit să lucreze în Paşcani, cel mai apropiat oraş, deoarece este prea departe, iar naveta îi costă 20 de lei pe zi, dus – întors. Drumul până la Paşcani este de o oră de mers cu maşina, iar până în sat ajunge zilnic maşina de transport în comun, însă salariile modeste cu care ar fi plătiţi nu le permit acest lucru. Din cei 700 de lei, pe care i-ar putea câştiga o femeie, angajată în Paşcani ca femeie de serviciu, peste peste 500 de lei ar veni să fie daţi pe navetă, aproape tot salariul.
„Trăiesc din animale şi din pământul acesta“, spune Elena Pascu, o femeie de 44 de ani care locuieşte în capătul satului. Ea este cel mai îndepărtat om din judeţ, la 104 kilometri de Iaşi. Când zice pământ, îmi arată grădina în care soţul şi băiatul ei, Claudiu, fac curăţenia de primăvară. Are cam 500 de metri pătraţi, şi atât. „Acest pământ mi l-a dat primăria, deoarece nici eu n-am avut pământ, nici părinţii mei şi nici părinţii soţului. Punem aici pe bucata aceasta ce ne trebuie. Primesc ajutor social şi merg la muncă cu ziua. Vara trecută am fost plecată în Germania la cules căpşuni, la vară o să merg iar. Din ce muncesc vara trăim tot anul“, poveşteşte doamna Elena, abia ieşită din casă.
Continuarea pe Ziarul de Iasi