Cele şase secrete ale unei scrisori de intenție excelente

Știați că prima scrisoare de intenție redactată vreodată datează din 1482 și se consideră că îi aparține lui Leonardo da Vinci? După mai bine de 500 de ani, scrisoarea de intenție a devenit mai importantă ca oricând și poate reprezenta cu adevărat elementul ce stă la baza succesului sau eșecului candidaturii dumneavoastră pentru un loc de muncă. Vă oferim mai jos câteva sugestii și sfaturi care vor contribui la succesul scrisorii dumneavoastră de intenție.

Aflați cui trebuie să adresați scrisoarea. „Acest mic efort suplimentar este absolut necesar”, explică L’Etudiant.fr. Dacă nu știți cui să adresați scrisoarea, ar fi bine să contactați telefonic compania și să întrebați, arătând astfel că sunteți un candidat interesat și cu inițiativă.

Cu cât mai succint, cu atât mai bine! Probabil ați auzit expresia „mai bine puțin și bun, decât mult și prost”. Conform unei anchete realizate în Statele Unite, 46 % dintre persoanele care recrutează au preferat ca scrisoarea de intenție să aibă o jumătate de pagină, în timp ce 19 % au preferat ca aceasta să aibă o pagină. În general, scrisoarea dumneavoastră de intenție nu ar trebui să depășească o pagină.

Folosiți scrisoarea de intenție pentru a vă scoate în evidență personalitatea, curiozitatea și interesul pentru domeniul respectiv. Căutați pe internet informații cu privire la companie, apoi menționați activitățile trecute sau viitoare ale organizației care vă interesează în mod deosebit. Nu uitați că trebuie să convingeți angajatorul că sunteți interesat de domeniul respectiv – o formulare de tipul „Am devenit interesat văzând că sunteți specializați în X și Y, deoarece…” devine mult mai palpabilă pentru angajator.

CONTINUAREA AICI

PULSUL ZILEI

Adolescent de 15 ani dus la Urgențe Pașcani după ce a fost bătut. Copilul a declarat că a fost lovit în baia unei școli

Un adolescent de 15 ani, din Tătăruși, a ajuns la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani după ce ar fi fost bătut. Băiatul avea sânge la gură și leziuni la nivelul capului, iar medicii au constatat și un traumatism în...

Elevi din Pașcani, premiați pentru rețete tradiționale românești – FOTO

Două liceele din municipiul Pașcani au participat zilele trecute la concursuri cu tradiție, pe teme culinare, la Iași. Mai exact, echipe de elevi și profesori de la Liceul Tehnologic Nicolae Iorga au fost la Concursul Gastronomic Studențesc – „Tradiție...

Investiții pentru un padoc la Târgu Frumos

Administrația din Târgu Frumos face demersuri pentru autorizarea padocului unde sunt adăpostiți câinii fără stăpân. În ședință de marți, 20 octombrie, la propunerea primarului a fost aprobată o rectificare bugetara prin care au fost alocați peste 120.000 de lei.  Banii...

Patru persoane, reținute în dosarul traficului de minori de la Centrul de Plasament Verșeni

Patru persoane, o femeie și trei bărbați cu vârste între 17 și 32 de ani, au fost reținute in cazul traficului de minori si droguri, ieșit la iveală la Centrul de Plasament din Verseni, comuna Miroslovesti. Două persoane minore...

Nu avem adăposturi, dar avem indicatoare de adunare sub cerul liber

În caz de cutremur, incendiu sau alte situații de urgență, angajații unor instituții și servicii din subordinea Primăriei Pașcani au acum puncte de adunare semnalizate. Indicatoarele au fost amplasate în mai multe zone, inclusiv la sediul Primăriei, Finanțelor și...

O nouă încercare de a angaja un cardiolog la Spitalul Municipal Pașcani. Instituția caută doi medici – DOC

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani încearcă din nou să angajeze medici cardiologi, după mai multe demersuri fără nici un rezultat. De această dată, unitatea medicală a scos la concurs două posturi: unul de medic specialist în cardiologie și unul...

Trei profesori au fost eliminați din cursa pentru șefia școlilor din Iași. În joc au mai rămas 216 candidați. La a doua probă 40...

Rămân 216 candidați în cursa pentru conducerea școlilor din județul Iași, după ce trei profesori nu au reușit să obțină nota minimă 7,00 la proba de evaluare a cunoștințelor de management și legislație școlară. Rezultatele sunt semnificativ mai bune...

O nouă avarie pe aducțiune de apă. Se întrerupe furnizarea de apă la Pașcani

O nouă întrerupere a furnizării apei în municipiul Pașcani. Apa a fost întreruptă la robinete miercuri, 21 octombrie, începând cu ora 13:00, iar furnizarea ar urma să fie reluată joi, 22 octombrie, dimineața sau după ora 13:00. Operatorul ApaVital...

Tânăr găsit fără suflare la Ciohorăni

Tragedie în localitatea Ciohorăni la sfârșitul săptămânii trecute. Un tânăr de 22 de ani a fost găsit fără suflare într-o hală din spatele Primăriei din localitate. Descoperirea ar fi fost făcută chiar de apropiații bărbatului în vârstă de 22...

Pășcăneanul, Florin Bucșă, a demisionat din funcția de subprefect al județului Iași

Pășcăneanul Florin Bucșă de la USR a demisionat din funcția de subprefect al județului Iași. Anunțul a fost postat pe rețelele de socializare în cursul zilei de 21 octombrie a.c., după ce cu o zi înainte a demisionat și...
Paşcani
cer acoperit de nori
13.1 ° C
13.1 °
13.1 °
93%
2.9m/s
100%
mie
13 °
J
14 °
vin
14 °
S
15 °
D
16 °

Niciun articol afișat