Centrale termice mai scumpe, din toamna

Daca vreti sa cumparati din toamna o centrala termica ar fi bine sa puneti bani deoparte. Uniunea Europeana interzice din septembrie comercializarea centralelor clasice. Se vor gasi doar cele cu condensare, care sunt mai scumpe, insa mai eficiente, conform specialistilor.

Centralele termice clasice ar putea fi interzise din aceasta toamna. La vanzare se vor gasi doar centralele cu condensare, care sunt mult mai scumpe. Masura va fi luata dupa intrarea in vigoare pe 26 septembrie a unei directive de la Uniunea Europeana.

Prin aceasta modificare se urmareste reducerea consumului de gaze si implicit, cresterea eficientei energetice.

Aceste centrale reutilizează o parte din căldura de condensare existentă în gazele arse şi o reintroduc în sistem. Mai exact, cu ajutorul unui schimbător de căldură special creat, recuperează o parte din căldura latentă rezultată din vaporizarea vaporilor de apă din fum.
Astfel, randamentul unei astfel de instalaţii este, după cum se laudă producătorii, 106% şi chiar 110%, în timp ce centralele clasice au un randament de doar 90%.

Odata cu obtinerea acestui randament vor fi si costuri suplimentare. Prima crestere se va resimti la achizitionarea centralei care este mai scumpa decat cea clasica. Pretul variaza de la 4.500 de lei si pana la 7.000 de lei, in functie de dimensiunea locuintei.

Mentionam ca in ultimii ani de zile, mai bine de jumatate din abonatii de la regia locala de termoficare din Pascani s-au debransat. Printre ei se afla atat persoane fizice cat si institutii publice, care acum folosesc centrale proprii.

PULSUL ZILEI

Tichetul de energie pentru consumatorii vulnerabili, prelungit până la finalul lui 2026, fără depunerea unei noi cereri

Persoanele care beneficiază deja de tichetul de energie în valoare de 50 lei nu trebuie să depună o nouă cerere pentru a obține ajutorul până la finalul anului, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Acordarea...

Opoziția a avut dreptate! Restaurantul din proiectul „Peștișorul”, eliminat pentru a putea fi semnat contractul de finanțare

Ies la iveală noi probleme în proiectul depus la finanțare pentru modernizarea lacului Peștișorul. Administrația locală nu poate semna contractul pana când nu va face o serie de modificări și clarificări mai ales în legătura cu funcționalitatea clădirii care...

Când vor fi asfaltate străzile din Aerodrom

Străzile din cartierul Aerodrom nu vor fi asfaltate nici in acest an. Administrația locală are în vedere lucrări de asfaltare doar pe 3 străzi din bugetul local anul viitor. Până atunci ar urma să fie realizate documentațiile tehnice. Este vorba...

Ședință despre problemele școlilor din Pașcani

Întâlnire importantă în sala de ședințe a Primăriei Pașcani. Pe 6 martie începând cu ora 10, directorii unităților de învățământ din municipiu au discutat împreună cu reprezentații Primăriei despre modul de gestionare a unor servicii din cadrul școlilor, după...

Spectacol aniversar și premiere, la final de sărbătoare la „Miron Costin” Pașcani – VIDEO

Zilele Liceului Miron Costin din municipiul Pașcani, în cadrul cărora au fost sărbătoriți cei 26 de ani de când școala poartă titulatura de liceu s-au încheiat vineri, 6 martie, cu activități cu ecou. De dimineață, la Clubul Copiilor a avut...

Încep înscrierile pentru o nouă ediție a concursului „Muguri de cântec românesc” organizat de Ansamblul Profesionist „C-tin Arvinte” al Consiliului Județean Iași

Încep înscrierile pentru o nouă ediție a concursului "Muguri de cântec românesc" organizat de Ansamblul Profesionist "C-tin Arvinte" al Consiliului Județean Iași "Dragi prieteni, Astăzi încep înscrierile pentru ediția a VI-a a Concursului de interpretare vocală a cântecului popular ”Muguri de...

Tânăra pictoriță din Pașcani, Alexandra Atodiresei, vă invită la o nouă expoziție. „Universul feminin”, vernisaj de 8 martie, la Pașcani

Tânără pictoriță din municipiul Pașcani, Alexandra Atodiresei, a pregătit un nou eveniment cu arta ei. Este vorba despre o nouă expoziție intitulată "Universul feminin", a cărei vernisaj va avea loc pe 8 martie, de la ora 14:00 la Elite...

Tâlhărie la Pașcani pe stradă. O fetiță a fost lăsată fără telefon. Doi jandarmi l-au prins pe făptaș în scurt timp

Intervenție rapidă la Pașcani a jandarmilor. Doi dintre colegii de la Detașamentului de Jandarmi Târgu Frumos, plt. Ioan R. și plt. Nicușor B., dacă are activează la Pașcani au reușit să prindă un hoț la scurt timp după ce...

O nouă mobilitate internațională pentru trei cadre didactice de la Liceul Special Moldova

C.P. În cadrul primului an de acreditare, prin proiectul 2025-1-RO01-KA121-SCH-000319038 ne dorim formarea continuă a cadrelor didactice și a personalului auxiliar în diverse metode inovative: teatru incluziv, gamification și outdoor. În acest context, trei cadre vor participa în Spania,...
Paşcani
nori împrăștiați
9.4 ° C
9.4 °
9.4 °
60 %
1.6kmh
33 %
S
11 °
D
10 °
lun
12 °
mar
14 °
mie
14 °

Niciun articol afișat