Cercetasii pascaneni, invitatie la un ceai pe Esplanada

 

Cercetasii pascaneni va invita duminica seara incepand cu ora 17.00 la un ceai cald si muzica folk pe Esplanada din zona Vale a municipiului. Evenimentul reprezinta  prima editie la Pascani a a Zilei Mondiale a Cercetasiei, la 161 de ani de la nasterea fondatorului acestei miscari.

COMUNICAT DE PRESA

Organizația Națională Cercetașii României, prin intermediul Centrului Local ,,Crinii”, organizează prima ediție a Zilei Mondiale a Cercetășiei, la Pașcani.
,,Aniversăm 161 de ani de la nașterea Lordului Baden Powell, fondatorul cercetășiei, iar dacă vremea permite, vom lansa 161 de lampioane, mândri că suntem cercetași”( Dan Curcudel, lider de centru local).
Evenimentul cu specific cercetășesc se va desfășura duminică, 25 februarie, în zona vale a municipiului, între orele 17.00- 19.00.
Pe lângă lansarea de lampioane multicolore, cercetașii îi vor servi cu un ceai cald pe trecătorii înfrigurați, iar cei curioși vor putea afla povestea Centrului Local ”Crinii”, Pașcani, prin intermediul imaginilor.
Așa cum ne-am obișnuit cu astfel de activități cercetășești, pe Esplanadă vor răsuna acorduri de chitară și muzică folk, iar copiii vor putea învăța jocuri interactive. Cei ce vor dori să afle ce e cercetășia cu adevărat, se vor putea și înscrie(excepție face prima ramură de vârstă-lupișorii, unde nu mai sunt deocamdată locuri disponibile).
Scopul acestei manifestări culturale, dedicate fondatorului cercetășiei în lume, sir Robert Baden Powell, a cărui zi o sărbătoresc cercetașii de pretutindeni, în fiecare an pe 22 februarie, este acela de a lăsa în urma noastră lumea mai bună și de a reaminti oamenilor de frumusețea lucrurilor mărunte din viața lor, după îndemnul lui B.P., așa cum îi spun cercetașii.
,, Cercetășia este familia mea, locul unde am învățat o mulțime de lucruri noi, unde mi-am dezvoltat abilitățile de comunicare, unde mi-am făcut o grămadă de prieteni și cel mai important, locul în care niciodată nu mi-a fost frică să spun ceva fiindcă indiferent de tema discuției, fiecare om își găsește locul și este important prin ce spune și ce face. Sunt mândră că sunt cercetaș și că îi pot mulțumi lui Baden Powel că a venit cu această idee minunată, a cercetășiei.”(Maria Crăciun- Voluntar explorator la Centrul Local ”Crinii”)

Responsabil presă,
Alexandra Spiridon,
Voluntar explorator la Centrul Local ”Crinii”,Pașcani

PULSUL ZILEI

Duminica Floriilor: Cui trebuie să îi spui „La mulți ani” și ce semnifică sărbătoarea

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică Floriile, zi ce marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, deschide Săptămâna Mare şi este, totodată, ziua numelui pentru românii care poartă prenume de flori, precum Florin, Viorica sau Camelia. Sărbătoarea are loc în fiecare an...

Paștele Catolic și Reformat, sărbătorit cu discreție de aproape 1,4 milioane de credincioși din România: Cum se celebrează în funcție de rit și de...

Aproximativ 1,4 milioane de credincioși catolici și reformați sărbătoresc, duminică, Paștele. România este o țară majoritar ortodoxă, dar mozaicul său confesional este mai complex decât lasă să se vadă statistica dominantă. Catolicii reprezintă aproximativ 4-5% din populație, ceea ce...

2.800 de primari ar trebui să plece acasă. Aplicația care arată risipa din sistem și soluția pe care politicienii o ascund

Un politician a făcut o aplicație folosind datele oficiale ale statului, care există, dar sunt într-o dezordine descuranjantă, și inteligența artificială. Aplicația arată cum ar putea fi reformată România pentru binele cetățenilor și nu al politicienilor.   Aplicația arată cum ar putea...

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...
Paşcani
cer fragmentat
16.9 ° C
16.9 °
16.9 °
57 %
3.1kmh
67 %
D
18 °
lun
20 °
mar
11 °
mie
8 °
J
6 °

Niciun articol afișat