back to top
marți, decembrie 30, 2025
0.5 C
Paşcani
Login

Cereri pentru modernizarea locurilor de joacă și trecerile pentru pietoni, la Pașcani

Probleme cetăţeneşti reclamate de un bărbat din Târgu Neamţ. Ioan Cojoc locuieşte de 8 ani în municipiu şi s-a prezentat ieri la audienţele săptămânale pentru a prezenta administraţiei locale o serie de neajunsuri sesizate la nivel local. Printre nemulţumirile acestuia se află locul de joacă de la Capelă, precum şi trecerea de pietoni din zonă.

O nouă cerere pentru modernizarea unui loc de joacă pentru copii. La audienţele de ieri s-a prezentat un bărbat care locuieşte în Paşcani şi a cerut administraţiei locale să facă investiţii la parcul aflat în zona Bisericii “Înălţarea Domnului”. Ioan Cojoc spune că cele câteva cranciobe existente sunt vechi şi au devenit un pericol pentru prichindeii din zonă care îşi petrec timpul liber acolo.

Viceprimarul municipiului, Gabriela Nedelcu, cea care a ţinut audienţele de ieri i-a transmis bărbatului că administraţia locală intenţionează să modernizeze toate spaţiile de joacă din oraş, însă investiţiile vor fi făcute în timp.

O altă problemă semnalată de bărbat a fost trecerea din faţa Capelei. Acesta spune că nu este semnalizată corespunzător, iar copii care traversează această stradă sunt puşi în pericol. Mai mult decât atât, în fiecare zi când merge după nepoţică la şcoală, aduce şi alţi copii care locuiesc în zonă şi de care are grijă de fie în siguranţă la trecerea de pietoni.

Menţionăm că audienţele de ieri au fost ţinute de viceprimarul municipiului, Gabriela Nedelcu. La audienţe s-au prezentat peste 10 păşcăneni cu diverse probleme, printre cele mai multe solicitări fiind de fond funciar.

PULSUL ZILEI

Noul primar al comunei Vânători, Bogdan Lupu, a depus jurământul

Bogdan Lupu, inginer constructor, în vârstă de 37 de ani, a depus marți, 30 decembrie, jurământul de investitură în funcția de primar al comunei Vânători. Ceremonia a avut loc la sediul Judecătoriei Pașcani. Noul primar a preluat oficial mandatul...

O familie din Deleni a rămas fără locuința în urma unui incendiu. Orice ajutor contează! – FOTO

Clipe cumplite pentru o familie din Deleni. Părinții și un copil mic au rămas fără locuință în prag de Anul Nou, în urma unui incendiu. Flăcările au mistuit toată agoniseala, iar familia cere ajutorul celor cu suflet mare. "AJUTOR DUPĂ...

Rețete de tort pentru Anul Nou. Deserturi recomandate de specialiști pentru masa festivă

Seara de Revelion înseamnă mai mult decât artificii și voie bună: este și o sărbătoare a gusturilor, în care mesele festive devin adevărate experiențe culinare. Prăjiturile și torturile atent pregătite, cu texturi rafinate și arome memorabile, transformă noaptea dintre...

Programul magazinelor de Anul Nou 2026: Supermarketurile sunt închise pe 1 ianuarie. Când se redeschid

În această perioadă festivă, marile lanțuri de magazine din România funcționează după programe speciale: orar redus în Ajunul Revelionului, închideri în prima zi a anului și revenirea treptată la programul normal, astfel încât românii să își poată organiza cumpărăturile...

Zile libere 2026. Când se pot face minivacanţe şi care sunt cele mai bune perioade pentru concedii

Anul 2026 aduce mai multe zile libere pentru români, incluzând sărbători religioase importante, dar și zile naționale și laice. O parte dintre acestea cad aproape de începutul sau sfârșitul săptămânii, creând condiții ideale pentru mini-vacanțe. Lista completă a zilelor libere legale...

Prognoza meteo 30 decembrie-26 ianuarie. Cum va fi vremea de Revelion şi în primele zile din 2026

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 30 decembrie 2025 - 26 ianuarie 2026. Potrivit specialiștilor, ultimele zile ale anului vine cu un val de aer rece și ninsori în unele zone. Începutul de...

Preparatul ideal pentru masa de Revelion, potrivit Mihaelei Bilic: „Îmbucătura perfectă care vă scoate din impas”

În mijlocul meselor copioase de sărbători, friptura poate fi aliatul neașteptat al siluetei. Nutriționista Mihaela Bilic spune că proteinele din carne nu se transformă în grăsime și oferă reguli simple pentru a mânca pe săturate fără kilograme în plus. Friptură...

Angajații plătiți cu minimul pe economie primesc beneficii fiscale în 2026. Care sunt condițiile

Angajații cu salariul minim pe economie vor beneficia în 2026 de o serie de facilități fiscale, aprobate de Guvern prin așa numita „Ordonanță trenuleț”. Facilitățile vor fi acordate pe întreg anul, dar numai dacă salariatul îndeplinește anumite condiții. Angajații cu...

Bătaia de Anul Nou de la Ruginoasa, în vizorul autorităților

Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun”, alături de IPJ Iași, ISU Iași și Inspectoratul de Jandarm Iași, va asigura si in acest an măsurile de ordine și siguranță publică în cadrul tradiționalei petreceri de Anul Nou din comuna...

Tratamente stomatologice decontate în spitalele de stat. Rogobete: „nu mai vorbim despre un privilegiu”

Serviciile stomatologice vor putea fi decontate în spitalele de stat, promite Alexandru Rogobete. Ministerul Sănătății a publicat, luni, în transparență decizională, un ordin pentru înființarea programului AP-Stoma (Acțiuni Prioritare Stoma), prin care urmează să fie finanțate aceste servicii, transmite...

Niciun articol afișat