CFR Călători suplimentează trenurile spre litoral pentru minivacanţa de 1 Mai. Legături spre Constanţa şi staţiunile de la mare, inclusiv Mangalia, cu trenuri directe din Iași

CFR Călători anunţă că în perioada 25/26 aprilie – 4/5 mai 2025 va suplimenta trenurile spre litoral, cu ocazia minivacanţei de 1 Mai. Potrivit sursei citate, în perioda respectivă vor fi legături spre Constanţa şi staţiunile de la mare, inclusiv Mangalia, cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Suceava, Iaşi, Buzău, Oradea. Dacă va fi necesar, compania va suplimenta operativ cu vagoane trenurile care circulă spre şi dinspre cele mai solicitate destinaţii, în limita parcului de material rulant tehnic disponibil, transmite News.ro.

CFR Călători mai informează că şi călătorii din alte regiuni ale ţării au la dispoziţie o serie de conexiuni rapide din Capitală, pe fondul existenţei „mersului de tren cadenţat (la 1-2 ore)” pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa şi retur.

În zilel e cu trafic crescut din minivacanţa de 1 Mai, CFR Călători pune la dispoziţia publicului călător capacitatea maximă de transport, tehnic disponibilă pentru asigurarea deplasării către zonele de interes aflate pe teritoriul ţării. Se va monitoriza atent traficul de pasageri şi în funcţie de evoluţia şi dinamica cererii de transport, compania va suplimenta operativ cu vagoane trenurile care circulă spre/dinspre cele mai solicitate destinaţii în limita parcului de material rulant tehnic disponibil”, menţionează CFR Călători.

Sursa citată precizează că, pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport şi pentru a se putea adapta cât mai bine capacitatea de transport la numărul de locuri solicitat, compania recomandă pasagerilor cumpărarea cât mai din timp a legitimaţiilor de călătorie. Legitimaţiile de călătorie în trafic intern pot fi achiziţionate cu anticipaţie online, de pe site-ul CFR Călători, din aplicaţia mobilă – „CFR Călători bilete online”,  de la automatele de vânzare bilete din staţii, direct de la casele de bilete din staţii şi de l agenţiile de voiaj CFR Călători.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.9 ° C
4.9 °
4.9 °
86 %
5.2kmh
100 %
J
9 °
vin
8 °
S
11 °
D
14 °
lun
11 °

Niciun articol afișat