CFR-ist din Paşcani sancţionat cu 600 de lei pentru că îi făcea avansuri unei subordonate

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării l-a sancţionat pe un angajat al CFR din Paşcani pentru că i-ar fi făcut aluzii sexuale unei subordonate. Romică B. a contestat actul în instanţă.

Curtea de Apel Iaşi a decis, pe 25 septembrie, să respingă acţiunea lui Romică B. şi să menţină sancţiunea dată bărbatului de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Angajatul CFR poate declara recurs.

Ana C. s-a plâns CNDC că a fost trecută pe lista persoanelor disponibilizate, după ce nu a răspuns avansurile şefului ei. Pe 14 iunie 2011, femeia ar fi fost chemată în biroul lu Romică B. pentru a afla rezultatele evaluării profesionale din anul 2010. Însă, şeful i-ar fi propus femeii să facă sex cu el.

„Petenta menţionează că nu este prima dată când i se propune aşa ceva, aluzii existând ori de câte ori aceasta venea îmbrăcată mai elegant sau când mergeau împreună cu maşina. Pe 16 iunie 2011, a avut loc un incident între petentă şi reclamant, în care acesta i-a adresat cuvinte jignitoare ca scroafă, nesimţită, să-ţi cumperi de la sex shop un vibrator. Petenta susţine că şi cu alte ocazii reclamatul i-a spus: Ţie ţi-ar trebui o relaţie la distanţă cu cineva care are o poziţie bună atât financiar, cât şi social”, precizează reprezentanţii CNCD.

Romică B. a susţinut însă că toate acuzaţiile sunt minciuni. Reprezentanţii CNCD au precizat că nu sunt dovezi care să ateste că şeful i-a cerut subordonatei să întreţină cu el relaţii sexuale, dar l-a sancţionat cu 600 de lei pentru că „i-a adresat petentei, în public, de faţă fiind şi alte persoane, cuvinte jignitoare şi afirmaţii cu conotaţii sexuale”

 

Continuare pe Adevarul.ro

 

PULSUL ZILEI

Ședință de urgență pentru noul PUG al Pașcaniului

Legislativul pășcănean a fost convocat în ședință de urgență, joi 20 august a.c, de la ora 14.00. Pe ordinea de zi sunt două proiecte de hotărâre , la inițiativa primarului Marius Pintilie. Primul dintre ele este noul Plan Urbanistic...

Școlile din Târgu Frumos pregătite pentru noul an școlar. Ce spune primarul despre lucrările din oraș – VIDEO

Școlile din Târgu Frumos sunt pregătite pentru începerea noului an școlar. Primarul orașului, Neculai Zugravu, a vorbit despre pregătirile din unitățile de învățământ, dar și despre lucrările care continuă în această perioadă, în emisiunea Pulsul Zilei, de la BIT...

Cât de ocupate sunt spitalele din Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a lansat o platformă online (CLICK AICI) prin care oricine poate vedea cum funcționează spitalele publice din România. Sunt prezentate date despre numărul de paturi, gradul de ocupare, pacienții tratați, personalul medical, dar...

Serviciul Voluntar de Ambulanță Pașcani caută noi voluntari. De la 16 ani te poți înscrie

Veste bună pentru tinerii din Pașcani și nu numai care își doresc o carieră în domeniul medical. Serviciul Voluntar de Ambulanță Pașcani recrutează noi voluntari și le oferă acestora posibilitatea de a învăța, în mod gratuit, noțiuni de prim...

Liceul „Miron Costin” Pașcani, pregătit pentru un nou an școlar. Va fi redeschis corpul B – VIDEO

Noul an școlar vine cu o veste importantă pentru elevii și profesorii Liceului Teoretic „Miron Costin” din Pașcani. După o perioadă în care activitatea s-a desfășurat în condiții mai dificile, pe fondul lucrărilor de renovare, unitatea de învățământ va...

Asfalt pe străzile din Aerodrom, în 2028 sau mai târziu? Consilierul Macovei: Pășcănenii sunt sătui de promisiuni! Primarul Pintilie ar trebui să își ceară...

Perspective sumbre privitoare la infrastructura din cartierul Aerodrom din municipiul Pașcani. Asfaltarea străzilor nu va începe până în anul 2028 sau chiar mai târziu. Este previziunea făcută de consilierul PSD Vlad Macovei în emisiunea Pulsul Zilei. Consilierul pașcănean consideră că...

Spitalul de Urgență Pașcani anunță ocuparea prin transfer la cerere a unui post de medic specialist obstetrică ginecologie

Spitalul de Urgență Pașcani  organizează procedura de ocupare a unui post vacant prin transfer la cerere a unui post de medic specialist obstetrică ginecologie. Persoanele interesate își pot depune dosarele la Compartimentul RUNOS, în perioada 12–25 august 2026, de luni...

„Zootropolis 2” ultimul film în aer liber din acest sezon, la Pașcani

ULTIMA PROIECȚIE DE FILM ÎN AER LIBER DIN ACEST SEZON! 🌟 Primăria Municipiului Pașcani vă invită vineri, 21 august 2026, de la ora 20:30, în piațeta din fața Primăriei, la ultima proiecție de film în aer liber din această vară. 📽️...

Siguranță pe șosele: marcajele rutiere care luminează singure pe timpul nopții

O inovație spectaculoasă promite să reducă drastic accidentele rutiere nocturne pe drumurile neiluminate. În mai multe regiuni din Europa au fost inaugurate primele tronsoane de șosea marcate cu o vopsea fotoluminescentă de nouă generație. Substanța ecologică conține pigmenți speciali care...

Cum ajunge ANAF să verifice averea unei persoane. Ce caută inspectorii în conturi, tranzacții și veniturile din străinătate

O casă, o maşină, bani depuşi în cont sau capitalul unei firme nu sunt, în sine, motive pentru stabilirea unor obligaţii fiscale. Problema apare atunci când bunurile şi operaţiunile financiare nu pot fi puse în legătură cu veniturile declarate...
Paşcani
câțiva nori
18.1 ° C
18.1 °
18.1 °
71%
1.3m/s
0%
J
40 °
vin
44 °
S
40 °
D
29 °
lun
27 °

Niciun articol afișat