Municipiul Pascani are nevoie de un medic chirurg pediatru pentru ca pacientii cu varste mici sa nu mai fie trimisi la spitalele din Iasi. Asa cum se intampla acum chiar si pentru cazurile minore.
Precizarea a fost facuta de unul dintre consilierii locali, Abdalla Bashir de la AUR, medic chirurg la Spitalul CF din localitate, in cadrul dezbaterilor privind organigrama Spitalului de Urgenta Pascani. El a cerut conducerii spitalului sa gaseasca o solutie pentru a aduce un astfel de specialist la Pascani.
Propunerea ar putea fi pusa in practica spune noul manager interimar al Spitalului de Urgenta din Pascani, dupa parcurgerea procedurilor legale. De asemenea unitatea medicala mai are nevoie de un medic cardiolog si un chirurg vascular.
Mentionam ca Spitalul de Urgenta din Pascani, are conform organigramei aprobata recent 793 de posturi din care 624 ocupate si 169 vacante. Sunt 432 de paturi din care 25 pentru spitalizarea de zi si 22 paturi pentru insotitori.