În mai bine de patru ani, Guvernul n-a putut trece de încăpăţânarea unui proprietar de teren, întârziind lucrările de ameliorare a cursului râului. În acest timp, Siretul a rupt deja câţiva metri din malul pe care se află casele sătenilor din Alexandru Ioan Cuza. Locuinţa lui Petru Lazăr se află acum în prima linie, la câţiva metri de ape.
Că Siretul face ravagii în vestul judeţului, asta e o poveste veche. În ultimul timp însă, inundaţiile care au loc în aval de Paşcani nu mai sunt de actualitate, cu atât mai mult cu cât „curajoşii“ care şi-au făcut case în albia mare a râului au înţeles că nu-i poate salva nimeni de la o viitură de amploare şi au acceptat strămutarea. Dar Siretul a găsit un alt mod să se facă de temut: meandrele. Iar unul dintre ele „muşcă“ deja dintr-un sat, Alexandru Ioan Cuza, din comuna cu acelaşi nume.
Meandrele sunt bucle, coturi, pe care un curs de apă le face mai ales în zonele joase. Pe cursul Siretului, ele devin mai dese după ce râul trece de Paşcani. Aici, altitudinea scade sub 200 de metri, iar curgerea apei încetineşte. Aluviunile sunt depuse în apropierea malului din interiorul cotului, pe când malul opus este supus eroziunii. Fenomenul de eroziune se înteţeşte atunci când nivelul apelor creşte – de exemplu primăvara, după topirea zăpezilor. Bucla se tot alungeşte până când râul îşi găseşte singur „scurtătura“, iar limba de pământ creată se transformă într-o mică insulă, iar în final bucla rămâne izolată, ca un lac în formă de potcoavă.