Cine ar putea petrece vacanţa în Grecia în vara 2021. La ce condiţii de călătorie se gândesc autoritățile elene în contextul pandemiei Covid-19

Românii şi-ar putea petrece vacanţa de vară, în Grecia în acest an, însă trebuie să respecte anumite condiţii pentru a putea intra în ţară. Oficialii eleni speră să-și redeschidă granițele pentru turişti, dar se aşteaptă ca fiecare turist să fie vaccinat, să prezinte un test COVID negativ și dovada că au dezvoltat anticorpi anti-SARS-CoV-2.

Când se deschide sezonul turistic în Grecia

Ministerul Turismului, Haris Theoharis, speră ca sezonul turistic să poată fi deschis în Grecia în viitorul apropiat. Oficialul elen a făcut anunțul în cadrul târgului de turism IBT Berlin. Turiştii trebuie să facă însă dovada vaccinării, a anticorpilor prezenţi în organism ori trebuie să prezinte un test Covid negativ.

„Ne propunem să deschidem sezonul turistic începând cu data de 14 mai, cu reguli clare și protocoale actualizate. Până atunci, vom ridica treptat restricțiile dacă condițiile o permit”, a declarat Theoharis.

Atena este într-o cursă contra cronometru pentru a porni un sector considerat vital pentru economia națiunii și susține introducerea unui pașaport de vaccinare la nivelul UE pentru reluarea călătoriilor și salvarea industriei turismului. Vicepreședintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a declarat că acest pașaport digital ar putea fi gata până la vară, însă Ursula von der Leyen, președintele Comisiei, a avertizat despre posibilele pericole legale și tehnice, în urma introducerii acestui document.

Condiții de călătorie pentru Grecia în vara lui 2021

„Grecia este pregătită cu un protocol complet pentru vara anului 2021. Turiştii vor fi bineveniţi dacă se vaccinează înaintea călătoriei, sau au anticorpi sau prezintă un test PCR negativ” a declarat ministrul turismului, Haris Theoharis

De asemenea, autoritățile vor acorda prioritate vaccinării persoanelor care lucrează în sistemul hotelier, după ce persoanele vulnerabile vor fi imunizate. De asemenea, ministrul impune testarea frecventă a angajaţilor din sectorul Horeca.

Guvernul grec a declarat că intenționează ca în acest an să atragă cel puțin 50% din cele 31,3 milioane de persoane care au vizitat Grecia înainte de pandemie. Astfel, turiștii din Marea Britanie se numără printre cei curtați de Atena, statul fiind chiar lăudat de oficialii eleni pentru desfăşurarea campaniei de vaccinare. În acelaşi timp, teritoriul elen este şi el unul dintre cele mai populare destinații de vară pentru turiștii din UK, britanicii facând de obicei peste trei milioane de vizite în țară în fiecare an, potrivit Biroului pentru Externe, Commonwealth și Dezvoltare.

Sectorul turistic grec generează 20% din Produsul Intern Brut al Greciei și angajează una din cinci persoane din țară. Ministrul de finanțe Christos Staikouras a declarat că scenariul de bază al executivului vizează redeschiderea economiei începând cu 22 martie: „Două săptămâni de lockdown au costat 1,2 miliarde de euro în cheltuieli publice și taxe pierdute”.

Grecia, care a înregistrat 6.758 de decese în urma infectării cu Sars-Cov 2 şi a fost obligată să extindă măsurle de carantină în mai multe părți ale țării, inclusiv în zona metropolitană din Atena până pe 16 martie, dar Aristotelia Peloni, purtătoarea de cuvânt a guvernului de la Atena, afirmă că există motive de speranță.

Sursa Observator

PULSUL ZILEI

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.8 ° C
6.8 °
6.8 °
70 %
9.2kmh
99 %
mie
7 °
J
6 °
vin
7 °
S
12 °
D
14 °

Niciun articol afișat