Cine vor fi viitorii deputaţi şi senatori de Iaşi. De unii sigur nu aţi auzit vreodată!

Marea surpriză a alegerilor de ieri, Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), s-a clasat pe locul 4 atât în judeţ, cât şi în municipiu. Potrivit rezultatelor finale provizorii, la Iaşi PSD a obţinut 26% dintre voturi, PNL aproape de 25%, USR-PLUS 20%, iar AUR 12%. Astfel, social-democraţii au avut un procent mai mare la Senat (26,1% – 53.424 voturi), dar mai mic la Cameră (25,8% – 52.817 voturi), în timp ce liberalii au avut 24,9% (50.833 voturi) la Senat şi, respectiv, 24,5% (50.053 voturi) la Cameră.

SR-PLUS a avut 20,5% (41.155 voturi) la votul pentru deputaţi şi 20,1% la Senat (42.018 voturi) în timp ce AUR a înregistrat 12,7% la Senat (26.120 voturi) şi 12,3% la Cameră (25.203 voturi). Alte două partide care s-au zbătut în jurul pragului electoral în judeţul Iaşi au fost PMP (5,5% la deputaţi şi 4,9% la Senat) şi Pro România (3,8%, atât la deputaţi, cât şi la Senat). La Camera Deputaţilor au fost înregistrate 204.305 voturi valabil exprimate, iar la Senat un număr de 204.450 voturi. Accesul în Parlament este condiţionat de obţinerea a minim 5% din voturi la nivel naţional, indiferent de numărul de voturi într-un judeţ sau altul.

Cum se împart locurile în Parlament

Potrivit rezultatelor la nivel naţional, în Parlament vor intra PSD, PNL, USR-PLUS, UDMR şi AUR. Azi-noapte, PMP era pe „muchie” de cuţit. Iaşul va avea 17 reprezentanţi în Parlament, 12 la Camera Deputaţilor şi 5 la Senat. Mandatele se atribuie în două etape: o repartizare are loc la nivel local, iar una la nivel naţional. Cel mai probabil, în prima etapă vor fi atribuite direct 8-9 mandate de deputat şi alte 3 de senator, iar voturile neutilizate vor intra în „coşul” naţional pentru o nouă redistribuire.

Social-democraţii au asigurate aşadar trei mandate de deputaţi (Vasile Toma, Vasile Cîtea şi Marius Ostafiuc) şi unul de senator (Maricel Popa). De asemenea, liberalii pot miza pe trei mandate la deputaţi (Alexandru Muraru, Sorin Năcuţă şi Alexandru Kocsis) şi unul de senator (Iulia Scântei). Alianţei USR-PLUS îi vor fi atribuite în prima etapă două mandate de deputat (Cosette Chichirău şi Monica Berescu) şi unul de senator (Marius Bodea), în timp ce AUR are garantat un mandat de deputat (Marius Albişteanu). Pentru celelalte locuri de deputat sunt în joc Filip Havârneanu (USR-PLUS), Cristian Ivănuţă (AUR), Silviu Macovei (PSD) iar, la Senat, în „loteria naţională” de redistribuire intră Diana Şoşoacă (AUR), Bogdan Cojocaru (PSD) şi Liviu Brătescu (PNL).

SURSA: ZIARUL DE Iasi

PULSUL ZILEI

Pachetul de protecție socială pentru pășcăneni nu a fost aprobat

Municipiul Pașcani nu este in stare sa își protejeze categoriile defavorizate, Este vorba de cetățenii cu venituri mici care nu au ce pune pe masa de Paste si Crăciun dar si de cei care nu reușesc sa își achite...

Detectoare de incendiu în fiecare apartament din blocurile noi. Dezvoltatorii care nu le montează riscă amenzi de până la 50.000 lei

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să monteze detectoare autonome de incendiu în fiecare apartament din blocurile noi pe care le construiesc, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptată de Guvern, care a intrat în vigoare în luna martie. Măsura este...

Din 30 martie, ajutorul de înmormântare crește la 9.192 de lei. Cine primește banii și în ce condiții

Persoanele care suportă cheltuielile de înmormântare pot primi, începând de luni, 30 martie, un ajutor de deces de 9.192 de lei, în cazul decesului unei persoane asigurate sau pensionate în sistemul public. Dacă însă a decedat un membru de...

Liceul Nicolae Iorga din Pașcani organizează o nouă ediție a Festivalului Concurs de Folclor „La Fântâna Dorului”

Liceul Tehnologic Economic „Nicolae Iorga” Pașcani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași și Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” Pașcani, vă invită să participați la: FESTIVALUL–CONCURS DE FOLCLOR „LA FÂNTÂNA DORULUI” Ediția a VIII-a – C.A.E.J. 2026 📅 Data desfășurării: 15...

Marșul pentru viață duminică, 29 martie, la Pașcani și Târgu Frumos – VIDEO

Participare numeroasă, duminică, 29 martie, la Marșul pentru Viață organizat în Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău, chiar dacă vremea a fost ploioasă. Oameni, de toate vârstele, au ales să fie prezenți pentru a transmite un mesaj de solidaritate față...

Cadre didactice de la Școala Specială Pașcani, schimb de experiențe într-o școală din Olanda

În perioada 23-27.03.2026, patru cadre didactice de la Școala Gimnazială Specială Pașcani au participat la o mobilitate de tip job shadowing desfășurată pe parcursul a 5 zile la instituția de învățământ Heliomare Heemskerk College din Olanda. Activitatea a fost realizată...

Senatorul, Lucian Rusu: România are nevoie de stabilitate, nu de jocuri politice

Senatorul PNL, Lucian Rusu: "România are nevoie de stabilitate, nu de jocuri politice. Partidul Naţional Liberal guvernează cu responsabilitate pentru cetățeni. Nu vom accepta schimbarea regulilor în timpul jocului și nici resetarea arhitecturii guvernamentale într-un context deja complicat. Stabilitatea nu...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Încă 64 de kilometri ai Autostrăzii ,,Unirii”-A8, de astăzi în proiectare

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Încă 64 de kilometri ai Autostrăzii ,,Unirii” Târgu Mureș-Târgu Neamț intră de astăzi în etapa de proiectare, un pas decisiv pentru construirea Autostrăzii dintre Transilvania și Moldova. De astăzi, 30 martie 2026, Asocierea condusă de constructorul...

Carambol la intrarea în Blăgești, în această dimineață. Patru mașini implicate

Un carambol în care au fost implicate patru autovehicule a avut loc luni dimineața, 30 martie pe DN 28A, la intrarea în localitatea Blăgești, pe sensul de mers spre Pașcani. Deși impactul a fost unul serios și a dus...

Sorin Olariu, proiect pentru interzicerea păcănelelor la Pașcani

Un consilier local din Pașcani a depus un proiect de hotărâre pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc pe raza municipiului. Sorin Olariu consideră că acestea ar trebui scoase din Pașcani pe motiv că reprezintă un pericol atât pentru...
Paşcani
ploaie moderată
9.4 ° C
9.4 °
9.4 °
91 %
3.7kmh
100 %
mar
13 °
mie
10 °
J
8 °
vin
10 °
S
9 °

Niciun articol afișat