Ciobanul din Soci care şi-a ucis tatăl cu făcăleţul vrea o pedeapsă minimă

Ciobanul din Soci care şi-a ucis tatăl cu făcăleţul vrea o pedeapsă minimă. A fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de ,,omor asupra unui membru al familiei”, fiind condamnat de magistraţii de la Tribunalul Iaşi la opt ani şi opt luni de închisoare, deși maximul prevăzut de lege e de 17 ani şi şase luni. Condamnatul a solicitat reducerea pedepsei către minim, adică şase ani şi opt luni.

 


La începutul acestui an a avut loc un omor în familie care a şocat chiar şi pe procurori, criminalişti şi legişti prin violenţa cu care s-a produs.

Sorin Şandru (38 de ani), deşi a absolvit o şcoală profesională căpătând calificare de cizmar, n-a profesat niciodată. A preferat să lucreze ca cioban pe la stânile din judeţ şi să locuiască la părinţi, într-o casă modestă din satul Soci, comuna Mirosloveşti, alcătuită din două camere şi o magazie lipită de ea. Această magazie, nebranşată la reţeaua electrică, era sălaşul lui Sorin, atunci când nu avea de lucru. În casă stăteau mama, tatăl şi fratele mai mic, acesta din urmă fiind nevoit să stea într-un scaun cu rotile din cauza unui handicap locomotor.

Ca să nu bea pe întuneric, Sorin avea un prelungitor conectat la o priză din odaia unde dormeau părinţii săi. De la acest prelungitor a pornit toată grozăvia din seara de 5 ianuarie a.c.

În ziua respectivă, ciobanul fusese la cimitir, împreună cu doi veri de-ai săi, ca să sape un mormânt. Cum se obişnuieşte la ţară, beneficiarul i-a omenit pe lucrători cu vin din belşug. Când a terminat treaba, în jurul orei 15.00, Sorin dăduse deja pe gât aproape trei litri. Nu i-a ajuns, s-a mai oprit la birtul din sat, unde a continuat să bea.

Acasă, părinţii săi aveau aceeaşi îndeletnicire. În jurul orei 18.00, Mişu, tatăl său, a venit în magazia lui Sorin, i-a adus lemne, a făcut focul, iar apoi s-a întors în camera lui, pe care a încuiat-o pe interior, după care a scos din priză cablul de alimentare cu energie electrică.

Ciobanul a ajuns acasă într-un târziu, pe la ora 20.00, a dat să aprindă becul şi să pornească televizorul şi a văzut că nimic nu funcţiona. Şi-a dat imediat seama de cauză şi s-a dus spre camera părinţilor, ca să-şi bage prelungitorul în priză. Cum am spus, uşa era încuiată, taică-său n-a vrut să-i deschidă şi, din acest moment, lucrurile au degenerat.

Bătrânul a mai apucat să spună ,,Femeie, eu mor!”, apoi a închis ochii definitiv

Sorin a tras mânerul până ce aceasta a ieşit din toc, apoi a insistat şi a scos uşa din balamale, timp în care s-a spart geamul, iar tocul uşii s-a crăpat. Bătrânul îl aşepta lângă sobă, înarmat cu un făcăleţ. Dar, din cauza vârstei (67 de ani) şi alcoolului, a fost lent în mişcări, abia a reuşit să-şi atingă fiul la antebraţul stâng. Acesta i-a smuls făcăleţul şi l-a lovit cu putere, de trei ori, în moalele capului. Mişu s-a prăbuşit pe podea, lovindu-se în cădere şi de cenuşarul metalic al sobei. Tânărul nu s-a oprit.  A mai dat câteva şuturi zdravene părintelui său, după care s-a întors la birt. În acel moment, Mişu a mai apucat să spună soţiei ,,Femeie, eu mor!”, după care şi-a pierdut cunoştinţa şi la scurt timp a murit. Era ora 20.30. Ambulanţa chemată de fratele ucigaşului n-a mai putut decât să constate decesul.

Poliţiştii l-au reţinut pe Sorin în aceeaşi noapte, ciobanul fiind trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de ,,omor asupra unui membru al familiei”, iar, pe 30 iunie, a fost condamnat de magistraţii de la Tribunalul Iaşi la opt ani şi opt luni de închisoare.

Criminalului i s-a părut prea mult şi a atacat sentinţa la Curtea de Apel. În motivarea demersului său, Sorin a spus că el e mai greu cu capul, fiind internat de patru ori la Socola, că era beat şi fusese provocat de tatăl său. În plus, cel decedat tot tărăgăna rambursarea unei datorii de 800 lei. Condamnatul a solicitat reducerea pedepsei către minim, adică şase ani şi opt luni.

Prin sentinţa de luni, judecătorii i-au respins, ca nefondat apelul. Şi-aşa pedeapsa dată de prima instanţa a fost una blândă. Maximul prevăzut de lege e de 17 ani şi şase luni.

Sursa Evenimentul 

PULSUL ZILEI

Programul magazinelor de Paște 2026: Zilele în care supermarketurile sunt închise. Singura locație deschisă duminică, 12 aprilie

Marile lanțuri comerciale din România își ajustează programul de funcționare în perioada sărbătorilor pascale, cu intervale extinse înainte de ziua Învierii Domnului. Majoritatea magazinelor vor fi închise duminică, 12 aprilie, iar activitatea va fi reluată treptat, începând de luni....

Cele mai bune rețete de drob de miel și pui pentru Paște 2026. Secretele bucătarilor pentru un preparat fraged și aromat

Drobul ocupă un loc de cinste printre preparatele tradiționale servite de Paște, fiind asociat cu una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. Preparat din carne, ouă și verdețuri proaspete, acesta îmbogățește meniul festiv și evidențiază gusturile autentice...

De ce se vopsesc ouăle roșii de Paște 2026. Semnificația tradiției respectate de români în fiecare an

Vopsirea ouălor de Paște se numără printre cele mai răspândite și apreciate tradiții din România, păstrată și transmisă de-a lungul generațiilor. În fiecare an, înainte de Învierea Domnului, gospodăriile se pregătesc pentru acest obicei, iar ouăle sunt fierte și...

Dimineață de 9 aprilie cu temperaturi de iarnă. Unde s-au înregistrat -11 grade

Mijlocul de primăvară a venit cu temperaturi de iarnă. În această dimineaţă de 9 aprilie, în mai multe zone din țară temperaturile minime au coborât sub 0 grade. La munte a fost ger pătrunzător. Dimineaţă, cerul este mai mult senin...

Cum se pregătesc cozonacii acolo unde tradiția are rădăcini adânci. Ansamblul folcloric Hurgheșul din Deleni, la inițiativa tinerei Dumitrița Voicu și sub coordonarea preotesei,...

Cum se pregătesc cozonacii acolo unde tradiția are rădăcini adânci. Ansamblul folcloric Hurgheșul din Deleni, la inițiativa tinerei Dumitrița Voicu și sub coordonarea preotesei, Iulia Fotea, într-un atelier gastronomic - VIDEO "Primul atelier gastronomic organizat de Parohia Feredeni a avut...

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.8 ° C
4.8 °
4.8 °
89 %
4.7kmh
100 %
J
8 °
vin
8 °
S
11 °
D
14 °
lun
11 °

Niciun articol afișat