Circa 200 de persoane izolate la domiciliu la Târgu Frumos, dupa ce au intrat în contact cu preotul care a mers cu molifta

Alertă în oraşul Târgu Frumos, din judeţul Iaşi unde un preot din comunitatea lipovenească a fost confirmat pozitiv cu Covid19 după ce a mers cu molifta, din casă în casă.

Imediat a început o anchetă epidemiologică şi până acum, aproape 200 de persoane au fost izolate la domiciliu.

Alarma s-a dat după ce s-a aflat că preotul de rit vechi, doi dascăli şi clopotarul au fost prin casele enoriaşilor, asta chiar dacă ordonanţele militare interzic acest lucru.
Inspectorii sanitari i-au izolat, iar rezultatele testelor au arătat că toţi patru sunt infectaţi cu noul coronavirus. În timp ce aceştia au fost transportaţi la spitalul de boli infecţioase, în comunitatea lipovenilor a început ancheta epidemilogică. După discuţiile cu preotul, până acum au fost identificate aproape 200 de persoane – ca şi contacti direcţi. Mai exact, enoriaşi care l-au primit pe duhovnic în locuinţele lor. Toţi au fost izolaţi la domiciliu, iar inspectorii de la DSP vor verifica zilnic starea acestora de sănătate şi se vor asigura că respectă şi regulile şi vor rămâne în casa 14 zile.

Abia la sfârşitul săptămânii trecute s-a aflat că preotul din comunitatea de rit vechi a lipovenilor a mers în gospodăriile oamenilor, cu molifta. Imediat, autorităţile au început să ia toate măsurile pentru a proteja şi restul localnicilor. Îngrijorarea a început să crească atunci când s-a aflat că toţi cei din biserică care au mers în casele oamenilor au fost testaţi pozitiv.

Până acum au fost izolate la domiciliu 198 de persoane, iar inspectorii-sanitari încearcă să împiedice izbucnirea unui focar.

În acest caz, pentru că este vorba despre un număr mare de persoane, vor fi testaţi doar cei cu simptome, spun reprezentanţii DSP Iaşi.

Preotul, împreună cu cei doi dascăli şi clopotarul bisericii sunt internaţi în spital, în stare stabilă. La Târgu Frumos, din comunitatea lipovenească fac parte circa 700 de oameni.

Sursa Stirile PRO TV

PULSUL ZILEI

Analiza stării infracționale din Pașcani, la secret. Primarul a încercat să scape de jurnaliști! A mutat ședința în biroul său

Comportament dictatorial la Primăria Pașcani. Edilul municipiului, Marius Pintilie, a interzis accesul presei locale la ședința Comisiei Locale de Ordine Publică. Discuțiile au fost programate pentru ziua de miercuri, 4 noiembrie a.c., începând cu ora 11:00. Alături de reprezentanții...

Câinii fără stăpân, capturați din nou de pe străzile orașului Hârlău

Câinii fără stăpân au început să fie capturați din nou de pe străzile orașului Hârlău. Administrația locală a reluat acest serviciu în luna octombrie, după încheierea unui nou contract pentru gestionarea animalelor fără stăpân. Acordul a fost semnat cu...

Peste trei infracțiuni pe zi la Pașcani. A crescut numărul furturilor 

La Pașcani s-au înregistrat cel puțin trei infracțiuni pe zi în ultimele nouă luni ale anului. Mai exact, au fost înregistrate 849 de infracțiuni conform unui raport de activitate al Poliției Municipiului Pașcani.  Datele arată o creștere a numărului de...

Ce facem cu deșeurile vegetale? 19.000 lei pentru un răspuns

Ce facem cu deșeurile vegetale? Este o întrebare la care administrația locală din Pașcani așteaptă un răspuns de la specialiștii în domeniu. Mai exact, Primăria caută un proiectant pentru întocmirea documentației necesare în vederea atribuirii activității de colectare a...

Constantin Gâlceavă – expoziție de pictură la Casa de Cultură Pașcani

Pășcănenii sunt invitați să descopere universul artistic al pictorului Constantin Gâlceavă, în cadrul unei noi expoziții găzduite de Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu”. Vernisajul expoziției intitulate „Configurații” va avea loc joi, 5 noiembrie, de la ora 17:00, în sala...

Festivalul județean de colinde la Clubul Copiilor Pașcani. Se fac înscrieri

Colindele și tradițiile românești vor aduce atmosfera sărbătorilor de iarnă la Pașcani, în cadrul Festivalului Județean de Colinde „Creștini, Crăciunul a sosit!”, organizat de Clubul Copiilor Pașcani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 12...

Simpozion cu tradiție la Casa de Cultură Pașcani: „Mihail Sadoveanu și literatura pentru copii”

Sâmbata, 7 noiembrie începând cu ora 11.00 în sala Arcadia va avea loc Simpozionul dedicat prozatorului Mihail Sadoveanu. Tema celei de-a LV-a ediție a simpozionului este ,,Mihail Sadoveanu și literatura pentru copii’’. Prelegerile vor fi sustinute de lect. univ....

Drum închis temporar la Mircești, în zona trecerii peste calea ferată

Șoferii care au drum prin comuna Mircești trebuie să țină cont de o restricție temporară de circulație, instituită pentru ziua de 6 noiembrie. Traficul rutier pe DJ 208 va fi oprit în zona trecerii la nivel cu calea ferată,...

Deputatul Sorin Năcuță: Controlul ministrului Radu Oprea: în loc de lovitură de imagine, un simplu act politic ratat!

Decizia ministrului Apărării, Radu Oprea, de a trimite Corpul de Control la Direcția Generală pentru Armamente, pentru verificarea achizițiilor din Programul SAFE, ridică serioase semne de întrebare asupra motivației acestui demers. Ministrul are dreptul să dispună verificări, dar anunțarea publică...

Google pregătește o schimbare majoră pentru elevi! De ce dezactivarea AI ar putea bloca și căutările online

Google pregătește o schimbare importantă pentru școlile din învățământul preuniversitar, care vor putea restricționa accesul elevilor la instrumentele sale de inteligență artificială. Începând de anul viitor, funcțiile AI destinate elevilor din clasele K-12 vor fi dezactivate în mod implicit,...
Paşcani
cer fragmentat
5.9 ° C
5.9 °
5.9 °
77%
2.7m/s
0%
J
11 °
vin
12 °
S
4 °
D
7 °
lun
-1 °

Niciun articol afișat