CL Pașcani, ultima ședința din acest an. A doua ședință ordinară din lună – DOC

Ultima ședința a legislativului local este programată pe 28 decembrie, de la ora 12:00. Este a doua ședință ordinară din această lună, prima fiind pe 4 decembrie, situație nemaîntâlnită până acum la Primăria Pașcani.

Pe ordinea de zi sunt înscrise 17 proiecte de hotărâre, dar este posibil să apară și alte suplimentare, așa cum s-a întâmplat până acum.

Ședința va începe cu aprobarea contului de execuție bugetară pentru ultimul trimestru al anului, dar și cu o serie de modificări și completări la bugetele administrației locale.

În aceeași ședința va fi completat programul cu manifestări culturale programate pentru sfârșitul anului și va fi supus aprobării un nou regulament de organizare și funcționare de specialitate al primarului, dar și un regulament pentru Serviciul Public Comunitar de Evidență al Persoanelor.

Pe ordinea de zi se mai află câteva proiecte privind folosință terenurilor din piață Deal, documentațiile tehnice la o serie de investiții, precum și aprobarea inventarului parcărilor din municipiul Pașcani.

Ordinea de zi

1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea contului de execuție a bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Pașcani pentru trimestrul al IV – lea al anului 2023 – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)

2. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea și completarea Bugetului centralizat al instituțiilor și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii (Sursa E) pe anul 2023 – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)

3. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea și completarea bugetului de venituri și cheluieli al Clubului Sportiv Municipal Pașcani și a Listei de investiții pentru anul 2023 – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)

4. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea și completarea Bugetului de venituri și cheltuieli al Casei de Cultură „Mihail Sadoveanu” Pașcani pentru anul 2023 – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)

5. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea și completarea Bugetului centralizat al instituțiilor și activităților finanțate din venituri proprii și subvenții pentru anul 2023 (Sursa G) – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)

6. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea și completarea Bugetului local de venituri și cheluieli al Municipiului Pașcani pentru anul 2023 (sursa A) – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)

7. PROIECT DE HOTĂRÂRE  privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 18 din 31.01.2023 privind aprobarea  Programului principalelor manifestări cultural-artistice pentru anul 2023 al Casei Municipale de Cultură ”Mihail Sadoveanu” Pașcani, cu modificările și completările ulterioare – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)

8. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare pentru aparatul de specialitate al Primarului municipiului Pașcani – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)

9. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor al Municipiului Pașcani – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)

10. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Pașcani nr. 54/31.03.2020 privind delegarea gestiunii serviciului de transport public local de persoane în Municipiul Pașcani, prin atribuire directă, către S.C. CLP ECOSERV S.R.L. Pașcani, cu modificările și completările ulterioare – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)

11. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea inventarului și clasificării parcărilor din Municipiul Pașcani – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)

12. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea schimbului de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, situate în Municipiul Pașcani, județul Iași, între chiriașii ANL Măncuță Constantin și Ilioaia Andreea Marinica – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)

13. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind închirierea prin licitație publică a terenului disponibil, în suprafață de 12 mp, proprietate publică a Municipiului Pașcani, județul Iași, situat conform planului de amplasament al Pieței Deal, str. Eugen Stamate, nr. 6 – 8, la poziția numărul 52, având valoarea de inventar de 1.412,40 lei și destinația de desfacere mărfuri alimentare – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)

14. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea planului de amplasament al Pieței Deal, proprietatea publică a Municipiului Pașcani, str. Eugen Stamate, nr. 6 – 8, prin eliminarea terenului în suprafață de 5 mp, situat la poziția numărul 15, având valoarea de inventar de 588,50 lei – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)

15. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea documentației tehnico – economice P.Th. și D.E. – Proiect Tehnic și Detalii de Execuție și actualizarea indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții: „Renovare energetică Școala Gimnazială Gîștești – Corp C1”, municipiul Pașcani, județul Iași – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)

16. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea documentației tehnico – economice faza S.F. și a indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții: „Modernizare Sistem Supraveghere Video în Municipiul Pașcani”, județul Iași – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)

17. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea documentației tehnico – economice faza PTh + DDE și actualizarea indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții: „Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirea Liceului Tehnologic Economic Nicolae Iorga Pașcani”, Municipiul Pașcani, județul Iași – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)

PULSUL ZILEI

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN "Ziua Mondială a Sănătății marchează astăzi, 07.04.2026, un moment deosebit pentru spitalul nostru! În această zi importantă, a fost...

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului – FOTO

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului - FOTO "A doua ediție a Atelierului Gastronomic al Parohiei Feredeni 🍞✨ Dacă anul trecut, la prima ediție, am pregătit cozonaci 🥐, anul acesta ne-am...

Expoziție de pictură și grafică realizată de elevi de la Școala Gimnazială Vânători, la Casa de Cultura Pașcani. Deschiderea va avea loc pe 24...

"În ziua de 24 aprilie 2026, la ora 14.00, se va deschide expoziția „O poveste despre noi”, un proiect care reflectă sensibilitatea și creativitatea elevilor Școlii Gimnaziale Vânători. Prin aceste lucrări, copiii nu doar creează, ci își spun propria...

Săptămâna Patimilor 2026: Recomandările preotului pentru Marțea Mare. Ce este de rău augur în această zi

Creștinii ortodocși marchează marți, 7 aprilie 2026, Marțea Mare, cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de „Marțea Seacă”, o zi dedicată pregătirii sufletești pentru Învierea Domnului. Semnificația acestei zile este legată de pilda celor zece fecioare, care simbolizează...

Copil de 5 ani, găsit de jandarmii din Târgu Frumos după ce a plecat singur spre parc

Un copil de doar 5 ani, care plecase singur de acasă cu gândul să ajungă în parc, a fost găsit de jandarmii din Târgu Frumos, la aproape doi kilometri distanță. Micutul a fost observat de doi jandarmi aflați în patrulare,...

Ministrul Agriculturii anunță schimbări majore din 2028. Ce condiții trebuie să respecte fermierii care vor subvenții

Regulile pentru acordarea subvențiilor agricole urmează să se schimbe în următorii ani. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță o condiție nouă pentru fermieri începând cu 2028. Florin Barbu anunță că sprijinul cuplat va fi acordat doar fermierilor care integrează vegetalul cu...

Ce se întâmplă cu vremea după valul de răcire de la început de aprilie. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 6 aprilie - 4 mai. Potrivit meteorologilor, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la începutul perioadei, urmând ca temperaturile să...
Paşcani
ploaie ușoară
5.1 ° C
5.1 °
5.1 °
75 %
6.3kmh
100 %
mie
7 °
J
7 °
vin
7 °
S
11 °
D
7 °

Niciun articol afișat