Clarificări APAVITAL pe marginea subiectului privind majorarea tarifelor la apă

 

În urma apariției mai multor articole în presa ieșeană pe subiectul majorării tarifelor la apă, aplicabile de la 1 ianuarie 2026, APAVITAL S.A. face următoarele precizări:

Ajustarea tarifelor la serviciile de alimentare cu apă, canalizare și epurare, aplicabilă începând cu data de 1 ianuarie 2026, reprezintă o măsură fundamentată tehnic, economic și legal, anunțată public în avans și adoptată în cadrul mecanismelor instituționale, prevăzute de legislația în vigoare.
Decizia a fost comunicată încă din data de 3 decembrie 2025 și face parte din strategia de tarifare aferentă perioadei 2025–2029, document aprobat la nivelul Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iași (ARSACIS), în calitate de acționar majoritar al APAVITAL S.A., alături de Consiliul Județean Iași. Strategia de tarifare este un instrument obligatoriu în implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene și are rolul de a asigura sustenabilitatea pe termen mediu și lung a serviciilor publice de apă și canalizare.
Ajustarea tarifelor are la bază mai mulți factori obiectiv – necesitatea acoperirii cofinanțării locale pentru Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată, creșterea costurilor operaționale (energie electrică, materiale, servicii), precum și obligația de a asigura funcționarea în siguranță a sistemelor existente și continuitatea serviciilor pentru peste 500.000 de utilizatori din aria de operare.
Totodată, nivelul tarifelor reflectă investițiile realizate și în curs de finalizare în extinderea și modernizarea rețelelor, conform cerințelor europene de mediu și calitate a apei. Investițiile contribuie direct la reducerea pierderilor, creșterea calității serviciului și protejarea resurselor de apă.
Respingem caracterizările potrivit cărora compania ar funcționa ca un „monopol nesupravegheat” sau ar aplica tarife „abuzive, lipsite de logică și motivație rațională”. APAVITAL S.A. își desfășoară activitatea într-un cadru strict reglementat, în baza contractului de delegare, sub supravegherea autorităților competente și cu aprobarea structurilor asociative ale unităților administrativ-teritoriale membre. Așadar, tarifele nu sunt stabilite unilateral de operator, ci aprobate în cadrul structurilor de guvernanță asociativă, în care sunt reprezentate unitățile administrativ-teritoriale membre ARSACIS (în total 120 de membri), în conformitate cu contractul de delegare și cu reglementările Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC).
În același timp, înțelegem preocupările legate de suportabilitatea tarifelor, tocmai de aceea ne-am construit strategia de tarifare astfel încât să fie permisă eșalonarea ajustărilor și evitate creșteri bruște, cu scopul de a limita impactul asupra populației, într-un context socio-economic general extrem de tensionat.
Legat de funcționarea serviciului și de întreruperile punctuale în alimentarea cu apă, compania subliniază că acestea sunt, în majoritatea cazurilor, consecința lucrărilor de modernizare sau a avariilor neprevăzute din rețele vechi de zeci de ani. Investițiile derulate au ca scop tocmai reducerea acestor situații, nu prioritizarea imaginii în detrimentul serviciului public.
Ne reafirmăm disponibilitatea pentru dialog instituțional și pentru clarificarea tuturor aspectelor tehnice și legale legate de ajustarea tarifelor, în spiritul transparenței și al informării corecte a publicului. Considerăm esențial ca dezbaterea publică privind serviciile de apă și canalizare să se bazeze pe date complete, argumente obiective și cadrul legal aplicabil, având ca obiectiv comun asigurarea a unor servicii sigure, continue și conforme cu standardele europene.

PULSUL ZILEI

Consultare publică privind trenurile de navetă, la Târgu Frumos

Aveți sau nu nevoie, în continuare, de trenurile de navetă? Aceasta este întrebarea adresată de CFR Călători cetățenilor din Târgu Frumos, în cadrul unei consultări publice desfășurate pe rețelele de socializare. În funcție de răspunsurile primite, o parte din...

PATRU MEDALII PENTRU PERFORMANȚE SPORTIVE

Două medalii de argint și două de bronz la Campionatul Național de Qwan-Ki-Doo, proba lupte. Au fost obținute de patru echipe de juniori de la Clubul Long-Ho Pașcani. Evenimentul a avut loc la Bacău acum două săptămâni de zile....

TÂNĂR REȚINUT PENTRU COMPORTAMENT AGRESIV

Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost arestat de polițiștii pașcăneni pentru loviri și comportament agresiv. Evenimentul a avut loc în cursul zilei de 10 martie a.c. A doua zi a fost dus la Parchetul de pe...

PRIMARUL ȘI OPOZIȚIA – SCRISORI DESPRE TAXE ȘI IMPOZITE, LA HÂRLAU

Dezbateri aprinse între putere și opoziție în orașul Hârlău privind taxele și impozitele locale. Printr-o scrisoare adresată primarului Radu Curcă, consilierii liberali au solicitat edilului o analiză de impact și inițierea de urgență a unui proiect de hotărâre a...

DEZBATERE PUBLICĂ PRIVIND REGLEMENTAREA ACTIVITĂȚII SĂLILOR DE JOCURI DE NOROC

Dezbatere publică privind reglementarea activității sălilor cu jocuri de noroc pe raza municipiului Pașcani. Dezbaterile sunt programate pe 16 martie a.c., în sala de seminarii a Primăriei Pașcani, la inițiativa primarului Marius Pintilie. Sunt invitați să participe reprezentanți ai instituțiilor...

PERCHEZIȚII LA PRIMĂRIA SIREȚEL ÎN LEGĂTURĂ CU AJUTOARELE SOCIALE

Scandal la Primăria din comuna Sirețel privitor la acordarea unor ajutoare sociale. În urma unor reclamații, în cursul zilei de astăzi, polițiști de la IPJ Iași au făcut o percheziție la sediul instituției, la cererea unui procuror și cu...

Tabelul parcelelor afectate de exproprieri în vederea realizării drumului de mare viteza Ploiești – Pașcani

Primăria Pașcani a publicat pe site-ul insitutiei tabelul parcelelor afectate de exproprieri în vederea realizării drumului de mare viteza Ploiești - Pașcani. Cei care vor sa vadă locațiile și suprafețele de teren găsesc informațiile in documentul de mai jos Tabelul...

ACCIDENT DIN CAUZA NEACORDĂRII DE PRIORITATE

Accident rutier cu o victimă în apropiere de municipiul Pașcani. Un autoturism care circula regulamentar pe drumul DJ 208L Pașcani-Miroslovești a intrat în coliziune cu o autobasculantă care lucrează la șantierul de la autostradă. Evenimentul a avut loc pe...

Premiile Oscar 2026: Lista completă a nominalizărilor. Cine are cele mai mari șanse la trofee și la ce oră începe gala în România

Lista nominalizărilor pentru cea de-a 98-a ediție a Premiilor Oscar, care recompensează cele mai importante filme lansate în 2025, aduce în prim-plan unele dintre cele mai discutate producții cinematografice ale anului. Lungmetrajul „Sinners” a stabilit un record istoric, cu...

Tinerii angajați români vor beneficia de „prima de stabilitate” pentru doi ani la prima slujbă

Statul român investește în integrarea tinerilor pe piața muncii. Planul aprobat recent prin Ordonanță de urgență include până la 27.000 de lei pentru tinerii care se angajează pentru prima oară pe perioadă nedeterminată. Sumele neimpozabile urmează să ajungă la angajat...
Paşcani
cer senin
5.8 ° C
5.8 °
5.8 °
64 %
3.2kmh
3 %
J
14 °
vin
14 °
S
12 °
D
12 °
lun
5 °

Niciun articol afișat