Clienţii Kaufland îşi vor putea scana singuri produsele ca să evite cozile

Reţeau de supermarketuri a lansat o aplicaţie, Scan&Pay, prin care cumpărătorii îşi vor scana singuri produsele, astfel că timpul de aşteptare la casele de marcat s-ar putea reduce cu două treimi.
Nemţii de la Kaufland, liderul pe piaţă din comerţul alimentar local, cu afaceri de peste 2 miliarde de euro în 2015, au lansat aplicaţia Scan&Pay, prin care cumpărătorii îşi vor scana singuri produsele, astfel că timpul de aşteptare la casele de marcat s-ar putea reduce cu două treimi, de la un minut şi jumătate, în prezent, la 30 de secunde, a declarat, marţi, directorul de organizare procese din cadrul companiei, Bogdan Alexe. România este prima ţară în care retailerul lansează această aplicaţie pentru smartphone, Android şi iOS, dar în următoarea perioadă această tehnologie ar putea fi introdusă şi în Germania şi Polonia. Aplicaţia este funcţională în prezent doar în magazinul Kaufland de pe strada Barbu Văcărescu din Bucureşti.
”Firma care a dezvoltat aplicaţia este un partener extern, unde lucrează şi trei români. În funcţie de impactul de aici, vom analiza implementarea ei la nivel naţional sau în alte ţări”, a declarat Alexe. Prin intermediul acestei aplicaţii, cumpărătorul îşi scanează singur produsele, apoi le plăteşte la o casă specială, cash sau cu cardul. În viitor, va fi analizată şi oportunitatea plăţii direct din aplicaţie. În scopul verificării bunei credinţe a cumpărătorului, aplicaţia ar putea să ceară uneori acestui rescanarea produselor.
”Dacă verificarea arată că totul este în regulă, aplicaţia îi va cere tot mai rar cumpărătorului să refacă scanarea. Dacă se descoperă nereguli, aproape sigur va fi operată o verificare şi data viitoare”, a declarat Alexe. Potrivit reprezentantului Kaufland, pentru a putea fi accesată, aplicaţia va cere cumpărătorului să introducă doar numele şi adresa de email. Aceasta va permite clientului să înregistreze un istoric al cumpărăturilor. Referitor la posibilitatea ca, în viitor, odată redus timpul de aşteptare la casele de marcat, să fie operată şi o reducere a numărului acestora şi, implicit, a angajaţilor, reprezentantul Kaufland a declarat că nu se are în vedere decât, eventual, o redistribuire a forţei de muncă. Investiţia realizată în această aplicaţie se va realiza prin ”loializarea clienţilor”, potrivit lui Alexe.
Continuare pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Duminica Floriilor: Cui trebuie să îi spui „La mulți ani” și ce semnifică sărbătoarea

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică Floriile, zi ce marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, deschide Săptămâna Mare şi este, totodată, ziua numelui pentru românii care poartă prenume de flori, precum Florin, Viorica sau Camelia. Sărbătoarea are loc în fiecare an...

Paștele Catolic și Reformat, sărbătorit cu discreție de aproape 1,4 milioane de credincioși din România: Cum se celebrează în funcție de rit și de...

Aproximativ 1,4 milioane de credincioși catolici și reformați sărbătoresc, duminică, Paștele. România este o țară majoritar ortodoxă, dar mozaicul său confesional este mai complex decât lasă să se vadă statistica dominantă. Catolicii reprezintă aproximativ 4-5% din populație, ceea ce...

2.800 de primari ar trebui să plece acasă. Aplicația care arată risipa din sistem și soluția pe care politicienii o ascund

Un politician a făcut o aplicație folosind datele oficiale ale statului, care există, dar sunt într-o dezordine descuranjantă, și inteligența artificială. Aplicația arată cum ar putea fi reformată România pentru binele cetățenilor și nu al politicienilor.   Aplicația arată cum ar putea...

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...
Paşcani
nori împrăștiați
16.9 ° C
16.9 °
16.9 °
53 %
2.4kmh
40 %
D
16 °
lun
20 °
mar
11 °
mie
7 °
J
6 °

Niciun articol afișat