Clubul “Long Ho” din Pașcani și-a reluat activitatea începând de miercuri, 15 septembrie. Astfel, copiii care doresc să-și perfecționeze tehnicile de autoapărare sau care sunt pasionați de artele marțiale, se pot înscrie pentru a participa alături de ceilalți copii la antrenamente.
În prezent, iau parte la cursuri circa 100 de tineri, care în fiecare săptămână, desfășoară trei ședințe de antrenament, luni, miercuri și vineri, începând cu ora 19:00, la Sala de Sport de pe stadion CFR Pașcani. Cei care doresc să se înscrie trebuie să aibă o adeverință medicală care să confirme că sunt apți să facă efort fizic.
Unii dintre cursanți se pregătesc deja pentru participarea la Campionatul Mondial de Qwan Ki Do, care se va desfășura online, la sfârșitul lunii viitoare, în perioada 23-24 octombrie.
Precizăm că, activitățile din cadrul clubului se adresează persoanelor de toate vârstele, cei mai mici dintre sportivi având 6 ani.