Coaliție: În județe, prefect și președinte de CJ de la același partid

Membrii din coaliție ce sunt la guvernare au convenit în cadrul întâlnirii de miercuri o regulă de bază care a fost acceptată, ca în județe să fie prefect și președinte de Consiliu Județean-CJ și de la același partid, a anunțat președintele PNL Florin Cîțu la finalul discuțiilor.

„Vor fi și excepții, dar asta este regula de bază”, a spus Cîțu, care a adăugat că vor apărea compensări de funcții în anumite filiale. „Există peste 140 de funcții unde vor fi făcute numiri politice și cine nu ia prefect ia o altă funcție, secretar de stat și așa mai departe”, conform stiripesurse.ro.

În coaliție după regula că în județe să fie prefect și președinte CJ de la același partid, la București va fi prefect de la PSD, iar la Cluj de la PNL

În Capitală prefectul va fi numit de PSD, iar la Cluj va fi prefect liberal, a precizat Cîțu.

Coaliția a ajuns la o formă finală și pe ordonanța pentru PNRR. „Pentru câteva sectoare vor fi delegate, vor putea fi folosite și ADR-urile. Este vorba de educație, sănătate și reformă socială”, a spus el.

Ordonanța de Urgență privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative a fost primul act normativ adoptat de Guvernul Ciucă. Ordonanța a fost adoptată joi, în prima ședință a noului executiv, și a fost publicată joi seară în Monitorul Oficial.

Printre prevederile ordonanței de urgență se numără și una referitoare la numirea prefecților și subprefecților.

Conform noii reglementări, poate fi numită în funcția de prefect, respectiv de subprefect, o persoană care nu a absolvit programele de formare specializată, cu condiția ca în termen de maximum 2 ani de la data emiterii actului de numire în funcție să absolve un astfel de program.

Anterior, termenul fusese de 1 an de zile. ”La articolul 251, alineatul (2,3) se modifică și va avea următorul cuprins: „(2,3) Prin excepție de la prevederile alin. (2,1) lit. f), poate fi numită în funcția de prefect, respectiv de subprefect o persoană care nu a absolvit programele de formare specializată, cu condiția ca în termen de maximum 2 ani de la data emiterii actului de numire în funcție să absolve un astfel de program.”, se arată în OUG.

sursa Romania libera 

PULSUL ZILEI

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...

Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor. Recomandări pentru a evita incendiile – VIDEO

În perioada Floriilor și în apropierea Sărbătorilor Pascale, pompierii din județul Iași sunt la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Zilnic, peste 160 de militari sunt la datorie, iar o parte dintre aceștia desfășoară controale și...

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...
Paşcani
cer acoperit de nori
13.4 ° C
13.4 °
13.4 °
84 %
4kmh
100 %
vin
13 °
S
15 °
D
16 °
lun
22 °
mar
11 °

Niciun articol afișat