COD GALBEN de ploi torenţiale! Iaşul este şi el pe harta ANM

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

furtuna

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, în această dimineaţă, două avertizări meteorologice de tip COD GALBEN de furtuni şi ploi, pentru toată ţara.

Prima avertizare meteo este valabilă de astăzi, ora 16.00, până mâine, la ora 9.00, şi este valabilă pentru partea vestică a ţării. Din după-amiaza zilei de luni, 10 iunie, până în dimineaţa zilei de marţi, 11 iunie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Oltenia, nordul Moldovei şi al Munteniei, precum şi în zona de munte. În aceste regiuni se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat 50 … 60 l/mp.

Cea de-a doua avertizare este valabilă de mâine ora 09:00, până poimâine, 12 iunie, ora 09:00, pentru o mare parte a ţării, inclusiv judeţul Iaşi. Pe parcursul zilei de marţi 11 iunie, până în dimineaţa zilei de miercuri 12 iunie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în Oltenia, Transilvania, Maramureş şi în cea mai mare parte a Munteniei şi Moldovei, precum şi în zona de munte. În aceste regiuni se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 60 … 70 l/mp.

PULSUL ZILEI

A7 înaintează spre Bacău, dar întârzie drumul spre Pașcani

Autostrada A7 avansează spre Bacău, însă legătura cu județul Iași se îndepărtează tot mai mult. Autoritățile speră ca, până la sfârșitul acestui an, șoferii să poată circula pe A7 cel puțin până în zona Bacău. Loturile dintre Adjud și...

Senatorul Lucian Rusu: România are nevoie de un Guvern care să livreze, nu de un Guvern care doar să împartă funcții

Pentru Partidul Naţional Liberal, reformele nu sunt negociabile. Stabilitatea economică, disciplina fiscală și respectarea angajamentelor României trebuie să fie priorități clare ale viitorului Executiv. Nu funcțiile sunt criteriul nostru. Reformele și rezultatele sunt. Vom susține un Guvern care își asumă modernizarea...

Cursuri gratuite de AutoCAD și matematică la Biblioteca Pașcani

Biblioteca Municipală „Leonard Gavriliu” din Pașcani face înscrieri pentru două cursuri gratuite care se adresează elevilor. Este vorba de un curs de pregătire la matematică pentru Evaluarea Națională și un curs de învățare a programului AutoCAD. Ambele vor fi...

Se schimbă regulile pentru românii care vin din alte țări ale UE cu țigări sau alcool în portbagaj

ANAF și Autoritatea Vamală Română au introdus, pentru prima dată, limite clare nu doar de cantitate, ci și de frecvență, pentru a face diferența dintre cumpărăturile pentru uz propriu și cele făcute, de fapt, pentru revânzare. Concret, un român nu...

Este prima zi de școală zi liberă pentru părinți în 2026? Cursurile încep în data de 7 septembrie Citeşte întreaga ştire:  Este prima zi de școală...

Prima zi de școală vine anul acesta cu o întrebare importantă pentru părinții care vor să-și însoțească copiii la festivitatea de deschidere: pot lipsi legal de la serviciu în prima zi de școală, pe 7 septembrie? În Parlament există...

Urmează patru săptămâni cu temperaturi peste valorile normale și secetă prelungită

eteorologii anunță patru săptămâni cu temperaturi în general peste valorile normale pentru această perioadă, în special în regiunile vestice și centrale ale țării. În același timp, precipitațiile vor fi deficitare în prima parte a intervalului, urmând să revină treptat...

SRI a instruit 1.180 de profesori din școli să identifice elevi cu risc de radicalizare. Autoritățile refuză să spună ce au învățat concret cadrele...

Serviciul Român de Informații a derulat, între iunie 2024 și iunie 2026, proiectul Previsio, prin care a instruit cadre didactice, inspectori și consilieri școlari din toată țara să identifice elevi cu potențial de radicalizare sau risc de a comite...

Se complică situația din comuna Mircești! Consilierii locali demiși prin ordinul prefectului au atacat decizia în instanță: „A fost șantajat. Ordinele sunt ilegale”

Situația din comuna Mircești se complică după ce consilierii locali au fost demiși prin ordinul prefectului. Aceștia au atacat în instanță decizia. Totul a început după ce șase aleși locali PNL și AUR nu s-au prezentat la mai multe ședințe...

Trump schimbă recomandările de vaccinare pentru copii și leagă vaccinurile de autism, în ciuda lipsei oricărei dovediri științifice

Preşedintele american Donald Trump a semnat luni un decret cu noi recomandări în privinţa vaccinării, în care cere să se rărească vaccinarea copiilor şi a făcut, în mai multe rânduri, o legătură cu autismul prezentând textul, relatează AFP citat...

Cercetătorii ieșeni avertizau încă din 2020 asupra riscurilor răspândirii speciei șacalilor aurii în Moldova. Luni, o femeie din Vaslui a fost atacată

Atacul produs luni dimineață în județul Vaslui, unde o femeie de 41 de ani a fost mușcată de un șacal, readuce în atenție avertismentele lansate în urmă cu șase ani de cercetătorii ieșeni. În 2020, după ce primele exemplare...
Paşcani
cer senin
24.1 ° C
24.1 °
24.1 °
47%
1.3m/s
0%
mar
36 °
mie
29 °
J
27 °
vin
28 °
S
32 °

Niciun articol afișat