Colectarea deșeurilor vegetale ar urma să fie taxată. Până atunci, duceți-le singuri la sere

Colectarea deșeurilor vegetale la Pașcani a devenit o povară pentru administrația locală. Reprezentanții Primăriei susțin că sunt cazuri unde sunt nevoiți să transporte câte două-trei remorci de crengi sau viță de vie de la unii cetățeni care stau la casă și au livadă.

Situația s-ar putea schimba începând de anul viitor. Edilul municipiului spune că intenționează să introducă o taxă care va fi calculată în funcție de cantitate. Până atunci, primarul face apel la cetățeni să își care singuri cu mașinile proprietate personală deșeurile la serele din Pașcani.

 

Menționăm că de câțiva ani de zile, Primăria Pașcani colectează deșeurile vegetale de la cei care locuiesc la case, mai ales, din suburbii, dar cu mare greutate și întârziere în anumite situații, din cauza resurselor limitate. Măsura a fost luată pentru ca aceste deșeuri să nu fie depuse la un loc cu cele menajere, iar colectarea și transportul să fie astfel plătite de la bugetul local.

PULSUL ZILEI

Incendiu puternic la o casă din Pârcovaci – FOTO

ISU IAȘI: Incendiu la o locuință în localitatea Pârcovaci – intervenție a pompierilor Astăzi, 23 martie, în urma unui apel primit prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, în Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iaşi, a fost anunţată producerea unui...

Înscrierile la creșă și grădiniță, în consultare publică. Vezi calendarul

Ministerul Educaţiei anunţă că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel antepreşcolar (creşă) pot fi înscrişi...

Spectacol caritabil pentru prietenii patrupezi, la Pașcani. S-au adunat donații de 3.500 de lei – VIDEO

Spectacol caritabil pentru prietenii patrupezi, la sfârșitul săptămânii trecute, la Casa de Cultură Pașcani. Asociația Axi Hope în parteneriat cu Apistovet Clinica Medical Veterinară, Roxana Roșu și Roxana Savin au organizat un eveniment cu scopul de a crește gradul...

Lansare de carte și expoziție, la final de săptămâna, la Ruginoasa

Eveniment cultural deosebit la Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Ruginoasa, la finalul acestei săptămâni, unde publicul este invitat la o lansare de carte dedicată patrimoniului tradițional moldovenesc. Sâmbătă, 28 martie, de la ora 11:00, va avea loc lansarea volumului...

Mai sunt câteva zile pentru reducerea de 10% la impozite. Primarul recunoaște șocul din luna ianuarie

Aglomerație la ghișeele pentru plata taxelor și impozitelor locale. Termenul limită pentru a putea beneficia de bonificația de 10% este sfârșitul lunii martie. Din acest motiv, atât persoanele fizice cât și societățile sunt interesate în aceste zile să își...

Primăria Pașcani cere ajutorul unei societăți pentru repararea unei străzi

Una dintre cele mai distruse străzi din municipiul Pașcani ar urma să fie reparată de o societate comercială, nu de Primărie. Este vorba despre strada Unirii pe tronsonul de la poarta 2 până la pod. După sezonul de iarnă, din...

Echipamentele din centralele termice vor ajunge la fier vechi

Echipamentele și instalațiile din centralele termice dezafectate de la Pașcani nu au prezentat interes pentru alte primării din țară. Administrația locală a lansat un anunț prin care și-au arătat disponibilitatea de a dona aceste echipamente pentru eliberarea centralelor. În această...

Senatorul Lucian Rusu: România are nevoie de acțiuni ferme pentru a proteja cetățenii și economia!

Am atras atenția și în alte ieșiri publice asupra accelerării prețurilor la carburanți și am subliniat constant că sunt necesare măsuri rapide pentru a stopa acest fenomen. În acest context, măsurile propuse de Guvern reprezintă un pas important: limitarea adaosului...

Scoateți sau nu păcănelele din Pașcani?

„Scoateți sau nu păcănelele din oraș?” Este întrebarea la care primarul din Pașcani, Marius Pintilie și consilierii locali, sunt somați să răspundă de urgență. Grupul Civic „În stradă” și Comunitatea Declic au trimis o solicitare oficială prin care cer...

Elevi din Pașcani și Todirești, premiați la Festivalul „Hai la teatru” de la Iași

La sfârșitul săptămânii trecute, sute de elevi au participat la Festivalul "Hai la teatru" ce a avut loc la Iași. Tineri talentați din zona Pașcaniului și-au adunat în palmaresul lor premii importante. De exemplu, liceenii de la "Miron Costin" din...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
12.2 °
46 %
1.6kmh
100 %
lun
12 °
mar
12 °
mie
15 °
J
15 °
vin
14 °

Niciun articol afișat