Colectarea fondului şcolii ar putea fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 2 ani

Colectarea fondului şcolii ar putea fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 2 ani, iar pedespsele ajung la 3 ani de închisoare dacă banii sunt ceruţi chiar de membrii consiliului de administraţie al şcolii, potrivit unei iniţiative depuse de deputatul Cornel Comşa, la Camera Deputaţilor.

Propunerea legislativă amendează Legea nr. 1/2011 şi prevede că darea sau colectarea de fonduri pentru unităţile de învăţământ, în alte condiţii decât cele prevăzute de art. 108 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani. Aceste pedepse ar viza asociaţiile de păriniţi.

Iniţiativa prevede sancţiuni mai mari în cazul în care donaţiile sunt cerute chiar de către membrii consiliului de administraţie. Astfel, „solicitarea de către membrii consiliului de administraţie a unităţilor de învăţământ sau de către cadrele didactice, personalul auxiliar sau nedidactic, a unor sume de bani cu titlu de donaţie sau sponsorizare elevilor, persoanelor care exercită o autoritate părintească sau sunt tutori constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 3 ani precum şi cu interzicerea dreptului de a mai face parte din structuri de conducere, administrare sau control a persoanelor juridice”, potrivit proiectului de lege.

Sursa: Gandul

PULSUL ZILEI

Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume

Comunicat: Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume. Mount Sidley este ultima etapă a unui proiect rar în alpinismul mondial, cele mai inalte 7 varfuri vulcanice de pe cele 7 continente...

Primăria Pașcani distribuie cartele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate

Comunicat: Primăria Municipiului Pașcani informează cetățenii că persoanele care au depus declarația fiscală pentru taxa specială de salubrizare pot ridica cartelele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate. 📅 Perioada de distribuire: 16 martie – 30 aprilie 2026
📍 Locul: sediul Primăriei Municipiului...

Școală nouă în comuna Lespezi

În comuna lespezi va fi construită o școală nouă. Anunțul a fost făcut chiar de primarul localității, Lucian Marcu, într-o postare pe rețelele de socializare. "O victorie pentru educație: Construim o școală nouă în Lespezi! Dragi locuitori ai comunei Lespezi, Vin astăzi...

Campania de sănătate ajunge în municipiul Pașcani

  Comunicat: În perioada 16–30 martie 2026, Crucea Roșie Română, împreună cu Crucea Roșie Română – Filiala Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pașcani, desfășoară în municipiul Pașcani campania de sănătate „Healthy Communities”, dedicată tuturor locuitorilor din comunitate, cu accent...

Proiect de lege pentru eliberarea câinilor din lanț. Ce riscă cei care țin animalele legate

Un proiect de lege depus recent în Parlament propune schimbări importante în modul în care câinii pot fi ținuți în curți și gospodării, vizând în special o practică larg răspândită în mediul rural și anume: ținerea animalelor în lanț. Concret,...

Cel mai romantic oraș din Europa nu este Paris sau Veneția. Ce destinație a câștigat titlul

Cel mai romantic oraș din Europa este Madrid, capitala Spaniei, potrivit unui studiu realizat de compania aeriană Icelandair, conform Express. Cercetătorii au analizat date din zeci de orașe europene, luând în calcul viața de noapte, populația de celibatari, gradul de incluziune...

Guvernul a adoptat bugetul pentru 2026. Crește salariul minim de la 1 iulie

Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de joi seară toate actele de pe agendă, inclusiv legea bugetului de stat pentru anul 2026 și hotărârea privind creșterea salariului minim. Tot astăzi a fost aprobată și prelungirea schemei de sprijin pentru...

Cum va fi vremea de Paștele ortodox. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 16 martie - 13 aprilie. Potrivit ANM, vom avea temperaturi ușor mai ridicate decât normalul în prima parte a perioadei și precipitații deficitare în mai multe regiuni. Estimările acoperă...

INCENDIU DE VEGETAȚIE, CU PAGUBE, LA BLĂGEȘTI

Incendiu de proporții în suburbia Blăgești din Pașcani. Miercuri seară, în jurul orei 19:30, au fost mistuite de flăcări 30 de hectare de vegetație și un hectar de pădure de salcâm. Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la...
Paşcani
cer senin
3.2 ° C
3.2 °
3.2 °
68 %
3kmh
2 %
S
11 °
D
10 °
lun
11 °
mar
13 °
mie
8 °

Niciun articol afișat