Colegiul „CF Unirea” Pașcani, in topul celor mai slabe licee din județ

Ziarul de Iaşi” a identificat şcolile din judeţul Iaşi cu cei mai puţini candidaţi promovaţi în cadrul examenului de Bacalaureat. Aproximativ jumătate din liceele şi colegiile din judeţ au peste 15 candidaţi nepromovaţi. În schimb, spre deosebire de alţi ani, nu există nicio unitate de învăţământ unde să nu fi promovat Bacalaureatul cel puţin un absolvent de clasa a XII-lea.

Pentru a promova examenul de Bacalaureat, candidatul trebuie să obţină cel puţin nota 5 la fiecare probă scrisă, iar media finală a notelor obţinute la probele scrise trebuie să fie cel puţin egală cu 6. Clasamentul şcolilor cu cei mai mulţi candidaţi care nu au promovat este realizat pe baza rezultatelor iniţiale, înainte de contestaţii. În urma afişării rezultatelor finale, numărul respinşilor poate scădea, întrucât mulţi se găsesc în situaţia în care mai au nevoie doar câteva sutimi pentru a reuşi. Totodată, în realizarea clasamentului nu am eliminat acei candidaţi care sunt fie din promoţiile anterioare, fie au urmat învăţămânul seral sau cu frecvenţă redusă.

Vă prezentăm un top 10 al liceelor şi colegiilor care au înregistrat cel mai mare număr de candidaţi nepromovaţi la examenul de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2023. Ca procent, ordinea pe listă se poate modifica uşor, dar nu radical.

1. Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Iaşi – 97 de candidaţi respinşi

La Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Iaşi s-au înscris la examen 241 de candidaţi. Din cei 97 care nu au promovat, 85 fie nu au obţinut minim nota 5 la una din probe, fie nu au avut media finală egală cel puţin cu 6, iar 12 nu s-au prezentat la una sau mai multe probe. Astfel, 40,25% din candidaţii înscrişi nu au promovat examenul.

2. Liceul Tehnologic „Petru Poni” Iaşi – 94 de candidaţi respinşi

75,81% din cei 124 de candidaţi înscrişi la Bacalaureat de la Liceul Tehnologic „Petru Poni” Iaşi, adică 94 de tineri, nu au promovat examenul. Dintre aceştia 81 fie nu au obţinut minim nota 5 la una din probe, fie nu au avut media finală egală cel puţin cu 6, iar 13 nu s-au prezentat la una sau mai multe probe.

3. Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea” Paşcani – 70 de candidaţi respinşi

Din 190 de candidaţi înscrişi la examenul, 36,84% nu au promovat. La Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea” Paşcani, 70 de tineri nu au obţinut rezultatul final „Reuşit”, dintre care 67 fie nu au obţinut minim nota 5 la una din probe, fie nu au avut media finală egală cel puţin cu 6, iar 3 nu s-au prezentat la una sau mai multe probe.

CONTINUARE PE ZDI.RO

PULSUL ZILEI

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...

Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor. Recomandări pentru a evita incendiile – VIDEO

În perioada Floriilor și în apropierea Sărbătorilor Pascale, pompierii din județul Iași sunt la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Zilnic, peste 160 de militari sunt la datorie, iar o parte dintre aceștia desfășoară controale și...

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.9 ° C
11.9 °
11.9 °
61 %
6.1kmh
100 %
S
19 °
D
16 °
lun
21 °
mar
13 °
mie
7 °

Niciun articol afișat