Comerţul ilicit sancţionat usturător

Amenzi usturătoare pentru câţiva comercianţi din comunele din împrejurimile Pascaniului. În urmă unei acţiuni efectuate de către poliţişti privind comerţul ilicit şi pentru că au fost găsite nereguli la agenţii economici au fost date 19 amenzi, valoarea sancţiunilor fiind de peste 8 mii de lei.

De exemplu, pe rază comunei Stolniceni-Prăjescu, a fost depistat un bărbat în vârstă de 35 ani, dintr-o comună din judeţul Neamţ, în timp ce distribuia la o societate comercială de pe rază comunei, produse alimentare, dulciuri şi băuturi alcoolice, fără documente justificative de provenienţă. Cel în cauza a fost sancţionat contraventional conform Legii 12/1990, cu amendă în valoare de 500 lei şi au fost ridicate în vederea confiscării produsele găsite.

Menţionăm că acţiunea a avut loc ieri seară, 25 iunie, între orele 17.00-24.00, pe raza comunelor Miroslovesti, Ciohorani, Halaucesti, Ruginoasa, Tatarusi şi Lespezi. Au fost controlate 24 de unităţi de alimentaţie publică şi verificate 47 de autovehicule, fiind constatate 19 sancţiuni contravenţionale, dintre care 6 la Legea 61/1991, 6 conform OUG 195/2002 şi 4 conform Legii nr. Legea 12/1990.

Tot ieri, poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică împreună cu lucrători din cadrul Secţiei 5 Poliţie, însoţiţi de specialişti din cadrul Direcţiei Silvice Iaşi, au acţionat în satul Pircovaci, oraşul Hîrlău şi în comunele Dobrovat, Birnova şi Ciurea, pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice.

Au fost controlate cu privire la validitatea codului unic, 18 autovehicule depistate în trafic, care transportau material lemnos. A fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 2.000 lei. Au fost confiscaţi 1,909 mc material lemnos.

Spre exemplu, pe drumul forestier Pircovaci a fost identificat transportând material lemnos, de esenţă cireş şi fag cu un vehicul, un bărbat de 34 ani din comună Deleni, fără a deţine documente de provenienţă. Acesta a fost amendat conform legii cu suma de 2.000 de lei iar cantitatea de material lemnos a fost ridicată în vederea confiscării şi predată Ocolului Silvic Hîrlău.

Actiunile de acest gen vor continua si in urmatoarea perioada.

PULSUL ZILEI

INCENDIU DE VEGETAȚIE, CU PAGUBE, LA BLĂGEȘTI

Incendiu de proporții în suburbia Pașcani. Miercuri seară, în jurul orei 19:30, au fost mistuite de flăcări 30 de hectare de vegetație și un hectar de pădure de salcâm. Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la arderile necontrolate...

Pregătiri pentru un centru de sănătate mintală la Pașcani

Spitalul de Urgență Pașcani intenționează să înființeze un Centru de Sănătate Mintală și Prevenire a Adicțiilor (CSMPA) în clădirea unde a funcționat Grădinița cu Program Prelungit nr. 1, pe strada Ștefan cel Mare din municipiu. Conducerea unității medicale a solicitat...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Două tragedii l-au convins pe PNL-istul Alexe să pună piatră pe un drum județean

300.000 lei - atât costă repararea drumului județean pe care s-au împotmolit ambulanțele. A fost nevoie de două tragedii pentru ca președintele Consiliului Județean, liberalul Costel Alexe, să le acorde atenție și locuitorilor satului Bojila. Suma de 308.000 lei...

„MAI Digital”: Românii vor putea obține documente importante fără să mai meargă la ghișeu. Ce servicii publice sunt vizate

Ministerul Afacerilor Interne a demarat proiectul „MAI Digital”, o inițiativă menită să accelereze modernizarea serviciilor publice și să reducă birocrația prin digitalizarea interacțiunii dintre cetățeni și instituțiile statului. Prin intermediul noilor platforme electronice, utilizatorii vor putea depune cereri, transmite...

Sesiune de instruire anticorupţie cu polițiștii din Târgu Frumos

Sesiune de instruire anticorupţie cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iaşi. În ziua de 09 februarie 2026, ofițerii de prevenire ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi au desfăşurat o activitate de instruire anticorupție cu...

Senatorul Lucian Rusu: Securitatea României nu este negociabilă!

Astăzi am votat în Parlament o decizie importantă pentru siguranța țării noastre. În calitate de senator, am fost unul dintre parlamentarii care au avut acces la documentele clasificate privind echipamentele și aeronavele care vor ajunge în România. După analizarea acestor...

Consultare publică privind trenurile de navetă, la Târgu Frumos

Aveți sau nu nevoie, în continuare, de trenurile de navetă? Aceasta este întrebarea adresată de CFR Călători cetățenilor din Târgu Frumos, în cadrul unei consultări publice desfășurate pe rețelele de socializare. În funcție de răspunsurile primite, o parte din...

PATRU MEDALII PENTRU PERFORMANȚE SPORTIVE

Două medalii de argint și două de bronz la Campionatul Național de Qwan-Ki-Doo, proba lupte. Au fost obținute de patru echipe de juniori de la Clubul Long-Ho Pașcani. Evenimentul a avut loc la Bacău acum două săptămâni de zile....

TÂNĂR REȚINUT PENTRU COMPORTAMENT AGRESIV

Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost arestat de polițiștii pașcăneni pentru loviri și comportament agresiv. Evenimentul a avut loc în cursul zilei de 10 martie a.c. A doua zi a fost dus la Parchetul de pe...

PRIMARUL ȘI OPOZIȚIA – SCRISORI DESPRE TAXE ȘI IMPOZITE, LA HÂRLAU

Dezbateri aprinse între putere și opoziție în orașul Hârlău privind taxele și impozitele locale. Printr-o scrisoare adresată primarului Radu Curcă, consilierii liberali au solicitat edilului o analiză de impact și inițierea de urgență a unui proiect de hotărâre a...
Paşcani
câțiva nori
13.1 ° C
13.1 °
13.1 °
45 %
4.1kmh
13 %
J
12 °
vin
13 °
S
12 °
D
11 °
lun
12 °

Niciun articol afișat