Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași convocat!

Prefectul Marian GRIGORAȘ a convocat astăzi Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași pentru a verifica stadiul în care se află unitățile din județul Iași în ceea ce privește pregătirile pentru sezonul rece.

”Am vrut să discut cu toți cei care au atribuții pe această linie. Reprezentanții Inspectoratului Școlar au anunțat că nu sunt probleme deosebite, că toate unitățile din mediul rural au suficient combustibil. Și la nivelul sistemului centralizat de termoficare din municipiul Iași situația este bună. Au fost câteva avarii, dar nu au existat sincope majore în activitate. Există suficient cărbune pentru această iarnă. La acest moment avem la nivelul municipiului Iași 5.175 de apartamente care nu beneficiază de căldură din cauza datoriilor și a refuzului de a încheia acorduri de plată eșalonată”, a declarat prefectul județului Iași.

Reprezentanții Direcției Județene de Administrare a Drumurilor și Podurilor Iași (DJADP) au transmis că intervențiile pe sectoarele de drum județean vor fi realizate pe baza unui contract valabil până la sfârșitul acestui an, urmând ca pentru lunile de iarnă din 2017 să se semneze un nou contract. Procedura de achiziție pentru serviciile de anul viitor se derulează în această perioadă. Pentru intervențiile pe drumurile județene sunt pregătite 41 de utilaje aflate în trei baze permanente și trei baze de sprijin, în depozite existând peste 1.700 tone de material antiderapant.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) dispune la nivelul județului Iași de 20 de utilaje proprii și alte 55 de utilaje puse la dispoziție de operatori privați pentru activitatea de deszăpezire de pe drumurile naționale. În depozite există în jur de 2.000 de tone de sare, 3.500 tone de nisip, 70 tone de clorură de calciu și aproape 12 kilometri de parazăpezi, care urmează să fie instalate după finalizarea activităților agricole.

„Aștept un material de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași cu necesarul de parazăpezi. Ei au la dispoziție aproape 12 kilometri de parazăpezi, dar mai avem sectoare de drum pe care ar trebui să se monteze astfel de panouri. După ce vom primi materialul vom încerca să obținem finanțare pentru suplimentarea acestor echipamente. Cei de la Poliție mi-au transmis că este nevoie și de indicatoare rutiere care să semnalizeze drumurile închise. Vom vedea dacă putem să găsim soluții de finanțare, pentru a putea disponibiliza mașinile de poliție folosite acum în astfel de cazuri”, a precizat prefectul Marian GRIGORAȘ.

În această perioadă, la nivelul Instituției Prefectului, se lucrează la realizarea unei situații detaliate cu modul în care se va face deszăpezirea la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale din județul Iași.

PULSUL ZILEI

Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume

Comunicat: Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume. Mount Sidley este ultima etapă a unui proiect rar în alpinismul mondial, cele mai inalte 7 varfuri vulcanice de pe cele 7 continente...

Primăria Pașcani distribuie cartele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate

Comunicat: Primăria Municipiului Pașcani informează cetățenii că persoanele care au depus declarația fiscală pentru taxa specială de salubrizare pot ridica cartelele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate. 📅 Perioada de distribuire: 16 martie – 30 aprilie 2026
📍 Locul: sediul Primăriei Municipiului...

Școală nouă în comuna Lespezi

În comuna lespezi va fi construită o școală nouă. Anunțul a fost făcut chiar de primarul localității, Lucian Marcu, într-o postare pe rețelele de socializare. "O victorie pentru educație: Construim o școală nouă în Lespezi! Dragi locuitori ai comunei Lespezi, Vin astăzi...

Campania de sănătate ajunge în municipiul Pașcani

  Comunicat: În perioada 16–30 martie 2026, Crucea Roșie Română, împreună cu Crucea Roșie Română – Filiala Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pașcani, desfășoară în municipiul Pașcani campania de sănătate „Healthy Communities”, dedicată tuturor locuitorilor din comunitate, cu accent...

Proiect de lege pentru eliberarea câinilor din lanț. Ce riscă cei care țin animalele legate

Un proiect de lege depus recent în Parlament propune schimbări importante în modul în care câinii pot fi ținuți în curți și gospodării, vizând în special o practică larg răspândită în mediul rural și anume: ținerea animalelor în lanț. Concret,...

Cel mai romantic oraș din Europa nu este Paris sau Veneția. Ce destinație a câștigat titlul

Cel mai romantic oraș din Europa este Madrid, capitala Spaniei, potrivit unui studiu realizat de compania aeriană Icelandair, conform Express. Cercetătorii au analizat date din zeci de orașe europene, luând în calcul viața de noapte, populația de celibatari, gradul de incluziune...

Guvernul a adoptat bugetul pentru 2026. Crește salariul minim de la 1 iulie

Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de joi seară toate actele de pe agendă, inclusiv legea bugetului de stat pentru anul 2026 și hotărârea privind creșterea salariului minim. Tot astăzi a fost aprobată și prelungirea schemei de sprijin pentru...

Cum va fi vremea de Paștele ortodox. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 16 martie - 13 aprilie. Potrivit ANM, vom avea temperaturi ușor mai ridicate decât normalul în prima parte a perioadei și precipitații deficitare în mai multe regiuni. Estimările acoperă...

INCENDIU DE VEGETAȚIE, CU PAGUBE, LA BLĂGEȘTI

Incendiu de proporții în suburbia Blăgești din Pașcani. Miercuri seară, în jurul orei 19:30, au fost mistuite de flăcări 30 de hectare de vegetație și un hectar de pădure de salcâm. Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la...
Paşcani
cer senin
3.2 ° C
3.2 °
3.2 °
68 %
3kmh
2 %
S
11 °
D
10 °
lun
11 °
mar
13 °
mie
8 °

Niciun articol afișat