Competiții sportive la început de săptămână

Sute de persoane și-au dat întâlnire luni dimineața în Parcul Municipal pentru a participa la evenimentul sportiv „Un mod sănătos de viaţă prin mişcare”. Aici, pe parcursul a mai multor ore vor avea loc mai multe competiții, iar cei mai buni vor câștiga echipamente sportive, cupe și diplome. Proiectul este susșinut financiar din bugetul local și a fost propus de primarul Pantazi. El a fost votat de toți consilierii prezenți la ședința extraordinară de la începutul acestei săptămâni.

Luni, 18 aprilie, începând cu ora 9.00 în Parcul Peștișoru din Pașcani va avea loc o primă ediție a proiectului „Un mod sănătos de viaţă prin mişcare”. Evenimentul promovează un stil de viață sănătos prin mișcare. El se adresează elevilor, de la cei din clasa I până la cei din ultimul an de liceu, adulţilor din toate categoriile de vârstă, precum şi copiilor cu dizabilităţi.

Astfel, ei vor participa la competiții de alergare de rezistență, un campionat de street – ball pe echipe provenite de la şcolile din oraş dar și la un antrenament funcţional. Proiectul a fost supus aprobării în ce mai recentă ședință de consiliu local pentru alocarea sumei de 4.540 lei, din care vor fi cumpărate cupe, medalii, diplome, echipamente sportive.

Proiectul sportiv este organizat de Primăria Municipiului şi Liceul Teoretic “Miron Costin”  şi are ca partener Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport.

Scopul evenimentului este de promovarea importantei practicarii exercitiilor fizice si mentinerea unei stari optime de sanatate, promovarea sportului pentru toti dar si sensibilizarea populatiei cu privire la beneficiile miscarii si ale sportului, precum si acela al atragerii unui numar cat mai mare de persoane la practicarea activitatii fizice pentru sanatate.

PULSUL ZILEI

Cresc șansele românilor pentru locuințele ANL

Accesul la locuințele ANL ar putea deveni mai ușor pentru mai mulți români. Senatul a adoptat un proiect de lege care schimbă regulile de atribuire a acestor locuințe construite de stat. Până acum, de ele beneficiau în principal tinerii...

Calendarul testărilor pentru înscrierea în clasa a V-a, an școlar 2026-2027. Vezi detaliile de la Colegiul Sadoveanu Pașcani, Liceul Ion Neculce Târgu Frumos și...

În luna mai 2026 (modulul cinci al anului școlar 2025-2026), Inspectoratul Școlar Județean Iași are în vedere  monitorizarea testărilor și a concursurilor școlare dedicate elevilor de clasa a IV-a, pentru înscrierea în clasa a V-a, an școlar 2026-2027. Astfel, vă...

Ce categorie de pensionari riscă să rămână fără bani de Paște? Când intră pensia pe card în aprilie

Zeci de mii de pensionari riscă să intre în Paștele catolic fără bani. În județul Iași, spre exemplu, cei care primesc pensia pe card vor avea sumele abia pe 8 aprilie, la câteva zile după sărbătoarea din 5 aprilie....

Buna Vestire, între credință și tradiții populare. Cuvântul preotului, Pavel Postolachi, la zi de mare sărbătoare – VIDEO

Miercuri, 25 martie, creștinii ortodocși sărbătoresc Buna Vestire, una dintre cele mai importante zile din calendarul religios. Cunoscută în popor și sub denumirea de Blagoveștenia, sărbătoarea marchează momentul în care Arhanghelul Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria că îl va...

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Marile investiții ale Iașului A7, A8 și SRU avansează, autoritățile județene PNL dorm de 6 ani în papuci

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: 📍Marile investiții ale Iașului A7, A8 și SRU avansează, autoritățile județene PNL dorm de 6 ani în papuci ❗️Marile proiecte ale Iașului merg înainte, însă inerția autorităților județene este inexplicabilă. În 2026, din bugetul național și din...

Proiect de management pentru Spitalul de Urgență Pașcani, este public. Ce propune Câmpeanu pentru soarta unității din municipiu – DOC

Proiectul de management al singurului candidat rămas în cursa pentru conducerea Spitalului Municipal de Urgență din Pașcani a fost publicat pe site-ul instituției medicale. Este vorba despre actualul manager interimar, Ion Câmpeanu, cel care se află la cârma unității publice...

Cine sunt cei 18 finaliști care vor participa la Concursul „Muguri de cântec românesc” organizat de Ansamblul Profesionist Constantin Arvinte al Consiliului Județean Iași

𝗘𝗺𝗼𝘁𝗶𝗲, 𝘁𝗮𝗹𝗲𝗻𝘁 𝘀𝗶 𝟭𝟴 𝗳𝗶𝗻𝗮𝗹𝗶𝘀𝘁𝗶 𝗹𝗮 „𝗠𝘂𝗴𝘂𝗿𝗶 𝗱𝗲 𝗰𝗮𝗻𝘁𝗲𝗰 𝗿𝗼𝗺𝗮𝗻𝗲𝘀𝗰” În urma etapei de selecție desfășurate în data de 22 martie, în cadrul concursului „Muguri de cântec românesc”, au fost admiși în etapa finală 18 concurenți. Îi felicităm pe toți pentru...

Primarul și unii consilieri vor mutarea, nu interzicerea, sălilor de jocuri de noroc

La Pașcani activitatea sălilor de jocuri de noroc nu va fi interzisă, cel mai probabil . Este concluzia desprinsă din dezbaterile care au avut loc în cursul zilei de 24 martie, de la ora 13:00, între consilierii locali si...

Școala Specială Pașcani lansează o nouă ediție a Concursului Interdisciplinar Interjudețean „Poveștile copilăriei mele”

Școala Specială Pașcani lansează o nouă ediție a Concursului Interdisciplinar Interjudețean „Poveștile copilăriei mele”: "Lansăm ediția aVI-a a Concursului Interdisciplinar Interjudețean „Poveștile copilăriei mele” Copilăria înseamnă culoare, imaginație și povești care prind viață! Invităm elevii din toate zonele să își exprime creativitatea...

Percheziții la o fostă Casă de Ajutor Reciproc din Ruginoasa. Prejudiciu de 176.000 de lei

Percheziții la o fostă Casă de Ajutor Reciproc (CAR) din Ruginoasa, marți, 24 martie, care a fost închisă în urmă cu câțiva ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Iași, oamenii legii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.8 ° C
9.8 °
9.8 °
66 %
0.7kmh
100 %
mie
16 °
J
16 °
vin
16 °
S
11 °
D
11 °

Niciun articol afișat