COMUNICAT : TU ȘTII CE FACE COPILUL TĂU PE INTERNET?

Peste 18% dintre elevi susțin că părinții lor doar cred ca știu cu ce se ocupă ei pe internet, dar în realitate nu știu chiar tot, în timp ce alți peste 13% declară că părinții nu știu mai nimic din ce fac copiii când sunt online. Copiii care au fost lăsați să descopere singuri cum se utilizează internetul au fost mai des victimele agresiunilor din mediul online decât cei ai căror părinți au fost alături de ei atunci când au început să folosească această rețea. Acestea sunt o parte dintre concluziile unui studiu realizat de Poliția Română privind siguranța copiilor în mediul online.

Pentru Poliția Română siguranța copiilor în mediul online reprezintă o prioritate, iar pentru fundamentarea deciziilor de ordin operativ și a direcțiilor de acțiune în plan preventiv Institutul de Cercetare si Prevenire a Criminalității a realizat un studiu privind modul în care copiii utilizează internetul.

Ancheta pe bază de chestionar a fost realizată pe un eșantion de 1.370 de elevi din clasele II-X, stratificat, probabilist, cu următoarele criterii: județ, mediul de rezidență (urban/rural) și clasa de studiu.

Astfel, în urma analizării răspunsurilor furnizate, a rezultat că peste 40% din totalul participanților la studiu au enumerat utilizarea computerului printre principalele activități de petrecere a timpului liber, alături de ieșitul cu prietenii, urmărirea programelor tv sau practicarea unor sporturi.

Peste 78% dintre elevii chestionați au un cont pe cel puțin o rețea de socializare, iar aproximativ 47% dintre subiecți și–au selectat prietenii din mediul online din rândul persoanelor pe care le cunoșteau inițial în realitate.

Peste 50% dintre elevi au acceptat să se împrietenească online cu persoane pe care nu le cunoșteau în realitate, iar 38% dintre participanții la studiu declară că jumătate dintre prietenii din mediul online nu le sunt cunoscuți.

Disponibilitatea de a socializa cu persoane necunoscute, la fel ca necunoașterea instrumentelor de protecție a informațiilor cu potențial de victimizare sunt factori de risc asociați de cele mai multe ori necunoașterii potențialelor riscuri existente în mediul virtual.

Analiza răspunsurilor pe care elevii le-au oferit la întrebările legate de cunoașterea opțiunilor elementare de protecție online arată că mulți dintre ei nu sunt la curent cu existența acestora sau nu știu cum să le folosească.

Astfel, peste 10% nu știu cum să schimbe setările de siguranță ale propriului profil de pe rețelele de socializare, 22% nu știu să compare informațiile de pe diferite site-uri pentru a se asigura de corectitudinea lor, iar alți 22% nu știu cum să găsească informații despre cum pot utiliza internetul în siguranță.

Răspunsurile la întrebările legate de înțelegerea implicațiilor legale ale comportamentelor de pe internet pe care le-au dat elevii participanți la sondaj arată că un număr însemnat nu cunosc reglementările din domeniu.

De regulă, tinerii tind să neglijeze sau să minimizeze consecințele atât legale, cât și psihologice ale violențelor online.

Cei mai mulți elevi cunosc regulile elementare de accesare a internetului în siguranță. Cu toate acestea, procentul celor care nu le știu sau le ignora nu este deloc neglijabil.

Majoritatea (85,2%) sunt conștienți de pericolul dezvăluirii de informații personale unor necunoscuți. De asemenea, peste jumătate sunt de acord că trebuie să citești politicile de confidențialitate și regulile de utilizare ale site-urilor.

Procente mici dintre respondenți înțeleg însă nevoia de a-și proteja informațiile personale în fața apropiaților. 41.5% consideră că nu e nicio problemă dacă le spui parolele de la conturile tale de pe internet celor mai buni prieteni.

În fața unor potențiale agresiuni, mulți dintre copii nu știu cum să procedeze. Dacă ar fi amenințați pe internet, 5,9% dintre respondenți nu ar spune nimănui, iar 10,5% ar răspunde cu aceeași monedă, răspunzând amenințărilor tot cu amenințări.

În schimb, 49,4% ar cere ajutorul unui părinte și 57% ar salva mesajele pentru a avea dovezi în cazul în care ar fi nevoie să depună plângere penală.

Internetul este perceput de cei mai mulți elevi ca fiind sigur. Poşta electronică și rețelele de comunicare de tip messenger sunt spațiile în care cei mai mulți elevi se simt în siguranță.

Unii dintre elevii chestionaţi au menţionat că au fost victime ale agresiunilor online cum sunt primirea de mesaje amenințătoare, postarea de fotografii cu ei, fără acordul lor, special pentru a-i supăra, spargerea contului de email sau a celui de pe o rețea de socializare sau răspândirea de zvonuri neadevărate despre ei.

Corelând victimizarea de pe internet cu indicatorii ce măsoară implicarea părinților în supravegherea activității online a propriilor copii, se conturează o relație de asociere, în sensul în care copiii care au fost în mai mare măsură îndrumați de părinți au fost și cei victimizați mai puțin.

40% dintre participanții la studiu au învățat să folosească internetul cu sprijinul părinților, în timp ce 60% declară că au descoperit singuri cum se utilizează internetul. Minorii care au fost lăsați să descopere singuri cum se utilizează internetul au fost mai des victimele agresiunilor din mediul online decât cei ai căror părinți au fost alături de copii când aceștia au început să folosească această rețea.

De asemenea, 18,6% dintre elevi susțin că părinții lor doar cred ca știu cu ce se ocupă ei pe net, dar în realitate nu știu chiar tot, în timp ce alți 13,4% declară că părinții nu știu mai nimic din ce fac copiii când sunt online.

Din analiza răspunsurilor primite s-a conturat concluzia că mai puțini copii care au o bună comunicare cu părinții în legătură cu acest subiect au fost victime ale agresiunilor virtuale.

Astfel, pentru siguranța copilului dumneavoastră, polițiștii vă recomandă să petreceți cât mai mult timp cu el și să vă interesați de preocupările lui.

Poliția Română desfășoară permanent acțiuni de informare a părinților și elevilor în legătură cu siguranța în mediul online.

 

IPJ IASI

PULSUL ZILEI

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Durează doar trei zile, pe esplanada din zona Vale – FOTO

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Dacă vreți să vă pregătiți pentru masa de Paște cu produse de la producători locali sau să cumpărați creații populare cu specific acestei perioade atunci trebuie să știți că le găsiți pe...

Măsurile dispuse la nivelul județului Iași pentru o minivacanță în siguranță

ISU Iasi: Românii vor avea parte de o minivacanță de patru zile pentru a se bucura de Sărbătorile Pascale, prilej în care, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Mihail Sturdza” al Județului Iași vor monitoriza permanent situația ...

Daruri de Paște pentru familiile nevoiașe

Comunicat: Echipa PSD Pascani demonstrează, încă o dată, că nu lasă pe nimeni în urmă. Ca de fiecare dată, membrii organizației din Pașcani sunt alături de comunitate și sprijină persoanele vulnerabile, mai ales în preajma sărbătorilor. În acest an, au...

Surprize pentru copiii salariaților de la Electroputere VFU

Momente de neuitat pentru copiii salariaților de la ELectroputere VFU Pașcani. Au fost invitați sa participe la o întâlnire cu „Iepurașul de Paste” dar si cu un "doctor de suflete" care le-a vorbit despre importanțata acestei sărbători. „În mijlocul nostru...

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale – FOTO

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale. "În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, am reușit să aducem puțină bucurie și nădejde în casele beneficiarilor noștri, prin distribuirea de pachete cu produse alimentare. Mulțumiri speciale...
Paşcani
cer acoperit de nori
3.8 ° C
3.8 °
3.8 °
73 %
3kmh
100 %
J
5 °
vin
9 °
S
12 °
D
10 °
lun
13 °

Niciun articol afișat