Concertul de colinde „Bun ești, Doamne, Bun!” la Mănăstirea Sângeap Basaraba

Duminică, 10 decembrie, biserica mare a Mănăstirii Sângeap Basaraba a răsunat de colinde cu prilejul celei de-a doua ediții a concertului intitulat „Bun esti, Doamne, Bun!”. 

Anul 2022 a reprezentat anul de debut al acestui proiect, iar anul 2023 l-a așezat sub egida continuității. Aflat în al doilea an de desfășurare, proiectul organizat la inițiativa masterandului Vasile Drăgușanu și cu susținerea Parohiei „Buna Vestire” din Bădeni în parteneriat cu mănăstirea gazda și binecuvântarea părintelui arhim. Gavriil Alexa, starețul Mănăstirii, cu implicarea Primăria comunei Scobinți, evenimentul s-a bucurat și de sprijinul organizatoric al Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Zlodica și 
Parohia „Sfinții Ierarhi Mihail și Simeon” Lupăria.

La ceas de seară, ca o continuare a rugăciunii locului, iubitorii colindului lin și blând, invitați, oficialități locale, preoți din parohiile din împrejurimi și membrii obștii așezământului monahal s-au strâns pentru a audia, spre bucuria inimii și auzului, cântările vestitoare ale sosirii Pruncului Sfânt în lume. 

Momentul a fost deschis de cuvântul părintelui protopop Victor Pîslariu, care a subliniat esența și importanța colindului în viața credincioșilor, în perioada premergătoare a Marelui Praznic al Nașterii Domnului. 

Concertul a debutat cu interpretarea Corului „Potirul”, Corul preoților din Protopopiatul Hârlău, aflat sub dirijarea părintelui protopop Victor Pâslariu, fiind completat de un număr de patru colinde aduse spre audiție de prezbitera Alexandra Matache și Pr. Silviu Ștefan Matache – bariton și Cristian Hariga – bas. 

Cu prilejul anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești în Patriarhia Română, subliniind rolul colindului în misiunea Bisericii, acela de păstrare, transmitere și apărare a învățăturii de credință, de vestire și preamărire a Nașterii Fiului lui Dumnezeu, concertul a fost încheiat prin prezența Grupului psaltic „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, condus de Matei – Teodor Doroșincă, coordonat de pr. lect. dr. Nastasă Gabriel. 

La final, pe lângă mulțumirile și gânduirile de recunoștință aduse celor implicați în organizarea concertului de pr. Doru Cozma Mihai de la Parohia „Buna Vestire” Bădeni, cei care au colindat şi cei care au fost colindaţi, intrând împreună în aura tainică a sărbătoririi Naşterii lui Iisus Hristos, asemenea cetelor de îngeri în drumul spre Betleem, cu smerenie, cu bucurie și gând de mulțumire adus lui Dumnezeu, au cântat împreună colindul „O, ce veste minunată!”.

Sursa Doxologia

PULSUL ZILEI

Astăzi, 8 aprilie, posturile pe care profesorii se pot angaja în școli vor fi reactualizate, potrivit calendarului oficial

Lista posturilor pe care profesorii se pot angaja în școli va fi reactualizată miercuri, 8 aprilie, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Menționăm că lista urmează să fie mai fie actualizată în perioada următoare. „a) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor...

Lansare de carte postmortem la Centrul Cultural Ruginoasa, pe 17 aprilie. „Rondelul amintirilor” de Mihai Lupu

Eveniment deosebit în Săptămâna luminată, la Centrul Cultural Ruginioasa. Vineri, 17 aprilie, va avea loc o lansare de carte postmortem. Este vorba despre volumul "Rondelul amintirilor", de Mihai Lupu. Intâlnirea va fi prezentată de Petronela Angheluță și Emilian Marcu,...

Miercurea Mare. Ce este complet interzis pe 8 aprilie. Preotul avertizează: „Ar putea aduce necazuri în gospodărie”

Miercurea Mare, marcată pe 8 aprilie, ocupă un loc central în rânduiala liturgică a Săptămânii Patimilor, fiind dedicată rugăciunii, postului și reflecției. În tradiția ortodoxă, ziua evidențiază contrastul dintre pocăință și trădare: două atitudini care definesc parcursul spiritual al...

Sarea, cel mai mare dușman de la masa de Paște al persoanelor cu probleme cardiovasculare. Sfaturi utile de la cardiologul ieșean Ovidiu Mitu

Masa de Paște, bogată în preparate tradiționale, poate deveni o provocare pentru pacienții cu afecțiuni cardiovasculare, mai ales atunci când consumul de sare scapă de sub control. Medicii atrag atenția că, dincolo de excesele alimentare obișnuite în această perioadă,...

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN "Ziua Mondială a Sănătății marchează astăzi, 07.04.2026, un moment deosebit pentru spitalul nostru! În această zi importantă, a fost...

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului – FOTO

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului - FOTO "A doua ediție a Atelierului Gastronomic al Parohiei Feredeni 🍞✨ Dacă anul trecut, la prima ediție, am pregătit cozonaci 🥐, anul acesta ne-am...

Expoziție de pictură și grafică realizată de elevi de la Școala Gimnazială Vânători, la Casa de Cultura Pașcani. Deschiderea va avea loc pe 24...

"În ziua de 24 aprilie 2026, la ora 14.00, se va deschide expoziția „O poveste despre noi”, un proiect care reflectă sensibilitatea și creativitatea elevilor Școlii Gimnaziale Vânători. Prin aceste lucrări, copiii nu doar creează, ci își spun propria...
Paşcani
cer acoperit de nori
5.1 ° C
5.1 °
5.1 °
78 %
10.1kmh
100 %
mie
9 °
J
7 °
vin
6 °
S
11 °
D
12 °

Niciun articol afișat