Concurs de forta la Targu Frumos

Pe data de 10 septembrie, a avut loc în Tîrgu Frumos, prima competiţie de strongman din judeţ. Timp de două ore, participanţii şi-au întrecut forţele în 6 probe:
1. Ridicatul butoiului deasupra capului
2. Răsturnatul cauciucului mediu
3. Mersul fermierului
4.Tracțiuni
5. Îndreptări (aproximativ 85 kg)/Flotări
6. Căratul sacului.

Participanţii au fost împărţiţi în 2 categorii:
– 15-18 ani
– 18 + ani.
La categoria sub 18 ani, a câştigat Leonard Stroescu, care a dominat toate probele. La categoria 18 plus, cel mai puternic concurent a fost Mihai Gaciu.

Strongman este un sport mai puţin cunoscut şi practicat în judeţul Iaşi, însă noi avem de gând să schimbăm acest lucru. Acum că a mai crescut comunitatea, vom creşte şi numărul de competiţii.

Competiţia Strongman Tîrgu Frumos este unul din rezultatele proiectului „Centrul de Voluntariat Tîrgu Frumos”, finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondul ONG în România. Fără această finanţare nu am fi reuşit ca într-un an de zile să organizăm 370 de evenimente, să lucrăm cu zeci de instituţii, să învăţăm atât de multe şi să avem o super-echipă de voluntari.

La eveniment au participat tineri din Targu Frumos, Iasi si localitatile invecinate.

Sursa Asirys

PULSUL ZILEI

Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume

Comunicat: Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume. Mount Sidley este ultima etapă a unui proiect rar în alpinismul mondial, cele mai inalte 7 varfuri vulcanice de pe cele 7 continente...

Primăria Pașcani distribuie cartele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate

Comunicat: Primăria Municipiului Pașcani informează cetățenii că persoanele care au depus declarația fiscală pentru taxa specială de salubrizare pot ridica cartelele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate. 📅 Perioada de distribuire: 16 martie – 30 aprilie 2026
📍 Locul: sediul Primăriei Municipiului...

Școală nouă în comuna Lespezi

În comuna lespezi va fi construită o școală nouă. Anunțul a fost făcut chiar de primarul localității, Lucian Marcu, într-o postare pe rețelele de socializare. "O victorie pentru educație: Construim o școală nouă în Lespezi! Dragi locuitori ai comunei Lespezi, Vin astăzi...

Campania de sănătate ajunge în municipiul Pașcani

  Comunicat: În perioada 16–30 martie 2026, Crucea Roșie Română, împreună cu Crucea Roșie Română – Filiala Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pașcani, desfășoară în municipiul Pașcani campania de sănătate „Healthy Communities”, dedicată tuturor locuitorilor din comunitate, cu accent...

Proiect de lege pentru eliberarea câinilor din lanț. Ce riscă cei care țin animalele legate

Un proiect de lege depus recent în Parlament propune schimbări importante în modul în care câinii pot fi ținuți în curți și gospodării, vizând în special o practică larg răspândită în mediul rural și anume: ținerea animalelor în lanț. Concret,...

Cel mai romantic oraș din Europa nu este Paris sau Veneția. Ce destinație a câștigat titlul

Cel mai romantic oraș din Europa este Madrid, capitala Spaniei, potrivit unui studiu realizat de compania aeriană Icelandair, conform Express. Cercetătorii au analizat date din zeci de orașe europene, luând în calcul viața de noapte, populația de celibatari, gradul de incluziune...

Guvernul a adoptat bugetul pentru 2026. Crește salariul minim de la 1 iulie

Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de joi seară toate actele de pe agendă, inclusiv legea bugetului de stat pentru anul 2026 și hotărârea privind creșterea salariului minim. Tot astăzi a fost aprobată și prelungirea schemei de sprijin pentru...

Cum va fi vremea de Paștele ortodox. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 16 martie - 13 aprilie. Potrivit ANM, vom avea temperaturi ușor mai ridicate decât normalul în prima parte a perioadei și precipitații deficitare în mai multe regiuni. Estimările acoperă...

INCENDIU DE VEGETAȚIE, CU PAGUBE, LA BLĂGEȘTI

Incendiu de proporții în suburbia Blăgești din Pașcani. Miercuri seară, în jurul orei 19:30, au fost mistuite de flăcări 30 de hectare de vegetație și un hectar de pădure de salcâm. Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la...
Paşcani
cer senin
3.2 ° C
3.2 °
3.2 °
68 %
3kmh
2 %
S
11 °
D
10 °
lun
11 °
mar
13 °
mie
8 °

Niciun articol afișat