Concurs de scrabble la Pașcani. Cei mai buni vor primi premii în bani

Concurs de scrabble la Pașcani. Cei mai buni vor primi premii în bani

 Un eveniment dedicat cuvintelor va deveni tradiție la Pașcani. Este vorba despre Memorialul Puiu Braner la scrabble. Competiția este organziată de Asociația pensionarilor Făclia din oraș în parteneriat cu administrația locală. Deja au avut loc înscrierile, pe liste fiind participanți din Fălticeni, Suceava, Botoșani sau Piatra Neamț. La finalul evenimentului, cei mai buni vor fi premiați cu premii în bani, cupe, medalii și diplome.

În acest an, Memorialul Puiu Braner la scrabble a ajuns la cea de V a ediție. Evenimentul se va desfășura în foaierul Primăriei Pașcani, ca și celelalte ediții de până acum. Deschiderea va fi făcută sâmbătă, 9 septembrie, începând cu orele 09:00 când va avea loc ședința tehnică urmând ca la orele amiezii, 14:00 să fie făcute premierile. La eveniment sunt așteptați și pășcănenii curioși.

La start si-au anunțat prezența mari jucători din județele Moldovei.

Principalul organziator, Vasile Avrămiuc spune că acest joc dezvoltă îndemânarea de a manevra și alcătui cuvinte dar mai ales dezvoltă cunoștinele lingvistice.

Sunt două categorii de participare – juniori și seniori care vor primi premii în bani dacă sunt cei mai buni, 250 lei locul I, 150 lei locul II și 100 lei locul III. De asemenea, se vor acorda și medalii, cupe, diplome, pliante, pixuri. Arbitrii competiției vor avea asigurat transportul. Banii, din bugetul local pentru acest eveniment sunt de 2.700 de lei.

Evenimentul este organziat de Asociația pensioanarilor Făclia din Pașcani, partener fiind administrația locală.

Menţionăm că Puiu Braner s-a născut pe 9 martie 1938 în Paşcani şi a fost unul dintre cei mai buni rebusişti. A publicat în revista Rebus, Magazin, Rebusache sau în Convorbiri Literare.

Un răspuns simplu la întrebarea ce înseamnă scrabble este – joc distractiv, în două, trei sau patru persoane, constând în formarea de cuvinte încrucișate pe o tablă, folosind jetoane pe care sunt notate literele, fiecare jucător trebuind să obțină numărul cel mai mare de puncte prin plasarea literelor mai valoroase pe pătrățelele cele mai favorabile.

 

PULSUL ZILEI

Incendiu puternic la o casă din Pârcovaci – FOTO

ISU IAȘI: Incendiu la o locuință în localitatea Pârcovaci – intervenție a pompierilor Astăzi, 23 martie, în urma unui apel primit prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, în Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iaşi, a fost anunţată producerea unui...

Înscrierile la creșă și grădiniță, în consultare publică. Vezi calendarul

Ministerul Educaţiei anunţă că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel antepreşcolar (creşă) pot fi înscrişi...

Spectacol caritabil pentru prietenii patrupezi, la Pașcani. S-au adunat donații de 3.500 de lei – VIDEO

Spectacol caritabil pentru prietenii patrupezi, la sfârșitul săptămânii trecute, la Casa de Cultură Pașcani. Asociația Axi Hope în parteneriat cu Apistovet Clinica Medical Veterinară, Roxana Roșu și Roxana Savin au organizat un eveniment cu scopul de a crește gradul...

Lansare de carte și expoziție, la final de săptămâna, la Ruginoasa

Eveniment cultural deosebit la Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Ruginoasa, la finalul acestei săptămâni, unde publicul este invitat la o lansare de carte dedicată patrimoniului tradițional moldovenesc. Sâmbătă, 28 martie, de la ora 11:00, va avea loc lansarea volumului...

Mai sunt câteva zile pentru reducerea de 10% la impozite. Primarul recunoaște șocul din luna ianuarie

Aglomerație la ghișeele pentru plata taxelor și impozitelor locale. Termenul limită pentru a putea beneficia de bonificația de 10% este sfârșitul lunii martie. Din acest motiv, atât persoanele fizice cât și societățile sunt interesate în aceste zile să își...

Primăria Pașcani cere ajutorul unei societăți pentru repararea unei străzi

Una dintre cele mai distruse străzi din municipiul Pașcani ar urma să fie reparată de o societate comercială, nu de Primărie. Este vorba despre strada Unirii pe tronsonul de la poarta 2 până la pod. După sezonul de iarnă, din...

Echipamentele din centralele termice vor ajunge la fier vechi

Echipamentele și instalațiile din centralele termice dezafectate de la Pașcani nu au prezentat interes pentru alte primării din țară. Administrația locală a lansat un anunț prin care și-au arătat disponibilitatea de a dona aceste echipamente pentru eliberarea centralelor. În această...

Senatorul Lucian Rusu: România are nevoie de acțiuni ferme pentru a proteja cetățenii și economia!

Am atras atenția și în alte ieșiri publice asupra accelerării prețurilor la carburanți și am subliniat constant că sunt necesare măsuri rapide pentru a stopa acest fenomen. În acest context, măsurile propuse de Guvern reprezintă un pas important: limitarea adaosului...

Scoateți sau nu păcănelele din Pașcani?

„Scoateți sau nu păcănelele din oraș?” Este întrebarea la care primarul din Pașcani, Marius Pintilie și consilierii locali, sunt somați să răspundă de urgență. Grupul Civic „În stradă” și Comunitatea Declic au trimis o solicitare oficială prin care cer...

Elevi din Pașcani și Todirești, premiați la Festivalul „Hai la teatru” de la Iași

La sfârșitul săptămânii trecute, sute de elevi au participat la Festivalul "Hai la teatru" ce a avut loc la Iași. Tineri talentați din zona Pașcaniului și-au adunat în palmaresul lor premii importante. De exemplu, liceenii de la "Miron Costin" din...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
12.2 °
46 %
1.6kmh
100 %
lun
12 °
mar
12 °
mie
15 °
J
15 °
vin
14 °

Niciun articol afișat