Concurs tenis de masă, cu participanți din tot județul

Concurs tenis de masă, cu participanți din tot județul

S-a dat start competiției de tenis, concurs organizat de către conducerea Școlii Speciale din Pașcani. 40 de elevi din Municipiu, Târgu Frumos și Iași se concurează pentru a prinde un loc pe podium. Se acordă trofee făcute chiar de elevii speciali, iar toți participanții vor primi diplome și un pachet cu dulciuri.

De la primele ore ale dimineții, elevi de toate vârstele de la școli speciale din județ dar și de la școli de masă din Pașcani au participat la competiția tenis de masă, organizată de Școala Specială, ajunsă în acest an la cea de-a IX a ediție.

Acești elevi nu sunt la prima competiție de gen. Pe lângă dorința de a câștiga, ei spun că acest concurs îi organizează și mai ales este un prilej bun de a-și face prieteni și de a socializa.

Premiile oferite constau în diplome și trofee realizate in atelierul de art-terapie din cadrul școlii, iar cei cu suflet mare au făcut ca participanții să primească pachete cu dulciuri. Este vorba despre EMITT, GO CARE ROMANIA, II – Tătaru Mihai Lucian și Hanul Andri Popa din Valea Seacă.

Menționăm că organziatorii acestui eveniment sunt directorul Școlii Special, profesor Cătălin Condrea alături de cadrele didactice Sînziana Munteanu, Ana Maria Caras și Ștefan Vîncă.

PULSUL ZILEI

Precizări oficiale privind verificările efectuate la Primăria Tătăruși

Comunicat: Administrația locală respinge orice suspiciune de ilegalitate și explică situația apărută în urma unei erori tehnice În urma acțiunii desfășurate în cursul zilei de 17 martie 2026 de către reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Iași, la sediul Primăriei Comunei...

Podețe cu probleme. Primăria nu știe!

Două podețe din municipiul Pașcani prezintă semne de degradare avansată atât pe exterior, cât și a structurii de rezistență. Problemele se văd din stradă, iar locuitorii din zonă sunt îngrijorați că s-ar putea prăbuși din cauza traficului rutier. BIT...

Percheziții la Primăria Tătăruși. Primarul comunei: situația ar fi fost cauzată de o eroare în Revisal

Percheziții la Primăria Tătăruși marți dimineața, 17 martie, într-un dosar penal care vizează infracțiuni de abuz în serviciu, delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Potrivit Inspectoratul de Poliție Județean Iași, acțiunea a fost derulată de polițiștii Serviciului de...

Concursurile de la Ecoserv, în atenția Guvernului

O agenție guvernamentală face verificări privitor la organizarea concursurilor pentru stabilirea membrilor Consiliului de Administrație și al managerului de la societatea locală de salubritate și transport public local, CLP Ecoserv. O adresă în acest sens a fost trimisă legislativului local...

Aveți mobilă veche sau haine de aruncat? Campanie de colectare la Târgu Frumos, pe 24 martie

Dacă ați început curățenia de primăvară și nu știți ce să faceți cu obiectele mari sau cu lucrurile de care nu mai aveți nevoie, trebuie să știți că la Târgu Frumos este organizată o acțiune specială de colectare a...

Angajări masive în centrele de servicii sociale din Pașcani, Târgu Frumos și Iași – DOC

Angajări masive în centrele și casele de tip familial ale DGASPC Iași în zona Pașcani și Targu Frumos, în această perioadă. La Centrul de Servicii Sociale Sfântul Nicolae Pașcani sunt disponibile mai multe locuri vacante pentru un asistent social,...

Fermierii din zona Pașcani, chemați la discuții despre finanțări și noutăți. Întâlnirea are loc la Primăria Pașcani, miercuri, 18 martie

Fermierii din zona Pașcani sunt invitați să participe la un eveniment informativ dedicat sectorului agricol, care va avea loc miercuri, 18 martie 2026. Întâlnirea este programată începând cu ora 11:00, în sala de seminarii a Primăria Municipiului Pașcani, și...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Fonduri pentru Autostrada Unirii în bugetul Ministerului Transporturilor!

În aceste zile au loc dezbaterile cu privire la bugetul pentru anul în curs. Un punct deosebit de important pentru noi, ieșenii, este cel legat de continuarea finanțărilor pentru marile proiecte de infrastructură. Astfel, pentru A8 există mai multe...

Ora Pământului va fi marcată la Târgu Frumos printr-un concert susținut de elevi de la Clubul Copiilor

Ora Pământului va fi marcată la Târgu Frumos printr-un concert susținut de elevi de la Clubul Copiilor din oraș. Pe 28 martie, de la ora 20.30, copii și adolescenți vor susține un concert marca Cantus Mundi Romania.

Au fost recalculate impozitele pentru unii români. Două variante pentru cei care le-au plătit în trecut

Impozite calculate şi recalculate. După ce la începutul anului proprietarii de locuinţe vechi s-au trezit cu taxe dublate sau triplate, guvernanţii s-au răzgândit. Reducerile se aplică din nou, dar nu mai sunt la fel de mari ca înainte. Unele...
Paşcani
cer acoperit de nori
5.2 ° C
5.2 °
5.2 °
60 %
1.4kmh
93 %
mie
11 °
J
6 °
vin
6 °
S
8 °
D
5 °

Niciun articol afișat