CONCURSURI pentru ocuparea posturilor de manageri la spitalele CF (Căi Ferate)

Actualii manageri ai spitalelor Căi Ferate din judeţ şi-au depus candidatura pentru un nou mandat la conducerea unităţilor medicale.

Atât chirurgul Mihai Glod, managerul Spitalului CF Iaşi, cât şi jurista Mihaela Amariei, managerul Spitalului CF Paşcani, vor să-şi menţină funcţia pentru următorii trei ani. Amariei candidează cu toate că Ministerul Transporturilor a subliniat într-un raport privind activitatea din Spitalul CF Paşcani că managementul juristei a fost defectuos.

În cursa pentru funcţia de manager al ambelor spitale s-au mai înscris şi alţi angajaţi ai acestora. În cazul Spitalului CF din Iaşi, pe lângă actualul manager şi-a depus candidatura şi un fost director, respectiv dr. Irina Eşanu, medic primar medicină internă.

Pentru postul de manager al Spitalului CF Paşcani, conform Ministerului Transporturilor, pe lângă jurista Amariei şi-au mai depus dosarele încă două cadre medicale: asistentul medical Aissiou Gabriela şi dr. Cătălina Roşca, medic primar în medicina de laborator.
Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Program liturgic deosebit vineri la Catedrala Pogorârea Sfântului din Pașcani. Priveghere de noapte, „o întâlnire vie cu Dumnezeu în taina nopții”

Program liturgic deosebit vineri la Catedrala Pogorârea Sfântului din Pașcani. Priveghere de noapte, "o întâlnire vie cu Dumnezeu în taina nopții". "Iubiți credincioși,Vă invităm cu drag să luați parte la programul liturgic deosebit din această vineri, încununat de privegherea de...

OCDE: Salariile au crescut mult mai mult decât productivitatea. Așa s-a ajuns la datorii de 1.100 miliarde lei

Raportul OCDE arată că în România, productivitatea a răms mult în urma salariilor care au crescut mult prea mult. Economia nu a putut susține salariile pe care le avem. Așa că pentru plata salariilor, România s-a împrumutat masiv. De...

ApaVital implementează asistență AI pentru clienți

Compania ApaVital continuă procesul de modernizare a relației cu utilizatorii prin implementarea unor noi soluții digitale menite să simplifice comunicarea și transmiterea documentelor. Noile instrumente au ca scop reducerea timpilor de răspuns și eficientizarea interacțiunilor dintre companie și clienți. Una...

Schimbarea orei aduce întârzieri pe calea ferată

Atenție, călători! În noaptea de sâmbătă spre duminică, 28 spre 29 martie, România trece la ora de vară, iar acest lucru va afecta temporar circulația trenurilor. La ora 03:00, ceasurile vor fi date înainte cu o oră și vor...

Deputatul Sorin Năcuță: Dezbaterile din comisiile parlamentare, pe Legea Bugetului de stat pentru anul 2026 sunt marcate, din păcate, de patimi

Dezbaterile din comisiile parlamentare, pe Legea Bugetului de stat pentru anul 2026 sunt marcate, din păcate, de patimi politice, multă demagogie și alianțe conjuncturale între PSD, care este parte a actului de guvernare și partidele de opoziție - AUR...

Avertisment important pentru români din partea șefului Armatei! Populația trebuie să aibă abilități de bază pentru crize majore!

Avertisment important pentru români din partea șefului Armatei! Populația trebuie să aibă abilități de bază pentru crize majore! Concret, românii trebuie să își ridice nivelul de pregătire, nu doar pentru situații civile, ci și pentru sprijinirea unui posibil efort...

Triunghi amoros exploziv. Un preot este acuzat că are o relație cu soția unui enoriaș, om de afaceri

Florin Cătălin Panciuc, un om de afaceri din Târgu Frumos îl acuză pe preotul din localitate, un tânăr pe nume Andrei Afrăsiloaie că are o relație amoroasă cu soția sa @ De când s-a îndrăgostit de preot, soția lui...

Cursuri practice de tăieri la pomi fructiferi, viță de vie și producere de răsaduri, organizate de USV Iași

Liga Studenților Agronomi și Veterinari din Iași, în parteneriat cu Prorectoratul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV), organizează o serie de cursuri practice dedicate îngrijirii plantelor și tehnicilor de tăiere. Activitățile sunt destinate tuturor...

Câți bani primesc elevii pentru luna februarie? Bursele intră în conturi vineri, 20 martie

Bursele aferente lunii februarie urmează să fie plătite vineri, 20 martie. Elevii care au acumulat peste 10 absențe nemotivate în februarie nu vor beneficia de bursă, indiferent de categoria în care se încadrează. Având în vedere că luna februarie a...

Cel mai tolomac hoț din județ/. A spart casa vecinei, i-a mâncat brânza din frigider, s-a întâlnit cu proprietara pe hol, a atacat-o cu...

Magistrații Judecătoriei Pașcani l-au avut din nou în fața lor pe probabil cel mai aerian hoț din România. Acesta a încercat să-și jefuiască o vecină care îl cunoștea bine. Femeia nici măcar nu se culcase. A dat peste hoț...
Paşcani
cer fragmentat
3.9 ° C
3.9 °
3.9 °
68 %
2.9kmh
62 %
mie
11 °
J
7 °
vin
7 °
S
8 °
D
7 °

Niciun articol afișat