Confederația sindicală CNSLR Frăția – filiala Iași susține candidații PSD la alegerile locale din 9 iunie (P)

 

Partidul Social Democrat Iași a semnat astăzi un protocol de colaborare cu Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România – Frăția Uniunea Județeană Iași.

Parteneriatul încheiat se referă la susținerea și dezvoltarea unor domenii vitale pentru ieșenii din întregul județ: sănătate, educație, mediu, asistență socială, servicii publice (transport în comun, încălzire centralizată).

„Echipa PSD de la Iași se extinde de la zi la zi. Acest nou protocol de colaborare este rezultatul muncii echipei social-democrate din ultimii doi ani în care, alături de guvernul condus de premierul Marcel Ciolacu, am reușit să contribuim la promovarea unor politici corecte și concrete pentru oameni. Am încredere că și în viitor vom reuși să dezvoltăm domenii de activitate care nu au reprezentat o prioritate pentru actualii decidenți politici și administrativi locali” a declarat Bogdan COJOCARU, președintele PSD Iași și candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Iași.

„PSD a avut în permanență dialog împreună cu deschiderea și susținerea pentru diferitele sectoare de activitate din societatea ieșeană, inclusiv a celor care vin din mediul sindical. Mai mult, dat fiind că în studenție am fost legat de acest sector înțeleg că, vocea sindicatelor trebuie să fie auzită și să aibă o structură de care să fie reprezentată. Totodată, cred că este responsabilitatea noastră, a celor care ne-am implicat în politică, să avem acest tip de dialog și de colaborare, de aceea îi mulțumesc lui Iulian Cozianu pentru încrederea pe care ne-o arată și îl asigur că vom forma un parteneriat” a precizat Bogdan BALANIȘCU, președinte PSD Municipiul Iași și candidat la funcția de primar al municipiului Iași.

Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România – Frăția Uniunea Județeană Iași reunește reprezentanți din sindicatele Sanitas Iași, Asistență și Protecție Socială și Protecția Copilului Iași, Spiru Haret Iași, Liber CTP Iași, ApaVital Iași, Finanțe Publice Iași, Gaze Iași, Autotest Iași, totalizând aproximativ 10.000 de membri.

 

PSD Iasi

 

 

PULSUL ZILEI

Duminica Floriilor: Cui trebuie să îi spui „La mulți ani” și ce semnifică sărbătoarea

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică Floriile, zi ce marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, deschide Săptămâna Mare şi este, totodată, ziua numelui pentru românii care poartă prenume de flori, precum Florin, Viorica sau Camelia. Sărbătoarea are loc în fiecare an...

Paștele Catolic și Reformat, sărbătorit cu discreție de aproape 1,4 milioane de credincioși din România: Cum se celebrează în funcție de rit și de...

Aproximativ 1,4 milioane de credincioși catolici și reformați sărbătoresc, duminică, Paștele. România este o țară majoritar ortodoxă, dar mozaicul său confesional este mai complex decât lasă să se vadă statistica dominantă. Catolicii reprezintă aproximativ 4-5% din populație, ceea ce...

2.800 de primari ar trebui să plece acasă. Aplicația care arată risipa din sistem și soluția pe care politicienii o ascund

Un politician a făcut o aplicație folosind datele oficiale ale statului, care există, dar sunt într-o dezordine descuranjantă, și inteligența artificială. Aplicația arată cum ar putea fi reformată România pentru binele cetățenilor și nu al politicienilor.   Aplicația arată cum ar putea...

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...
Paşcani
cer senin
12.3 ° C
12.3 °
12.3 °
68 %
2.4kmh
1 %
D
12 °
lun
21 °
mar
11 °
mie
7 °
J
5 °

Niciun articol afișat