back to top
luni, decembrie 29, 2025
0.9 C
Paşcani
Login

Consilierii cer fostului operator de apă să intre în insolventa. Societatea nu are buget şi obiect de activitate dar supravieţuieşte din încasarea facturilor restante

Fostul operator de apă şi canalizare din Paşcani ar urma să intre în insolventa. Decizia ar putea fi luată până la sfârşitul acestui an iar cu acesta variantă ar fi de acord atât consilierii PSD cât şi cei din opoziţie. Ambele formaţiuni politice cred că viitorul societăţii Prest Serv Apa este cel mai probabil falimentul dup ace unitatea este ţinută de peste doi ani de zile fără obiect de activitate.
Subiectul a fost discutat în şedinţa ordinară de astăzi a Consiliului Local Paşcani. Conducerea unităţii a cerut încă o dată aprobarea bugetului pentru anul în curs, cu mare întârziere.
În replică preşedintele de şedinţă a spus că bugetul propus nu poate fi aprobat aşa târziu, aproape de sfârşitul anului iar cheltuielile estimate sunt mai mari decât veniturile.

Directorul Aristotel Katzighera a explicat consilierilor ca societatea nu are obiect de activitate de peste doi ani de zile, din vina consilierilor şi că în momentul de faţă nu se înregistrează pierderi iar cheltuielile sunt asigurate din încasarea facturilor restante. Mai mult unitatea a fost amendată de inspectorii fiscali pentru că nu are bugetul aprobat iar sancţiunile vor continua până la rezolvarea problemei.
În acest context consilierii PSD au recomandat conducerii unităţii sa era insolventa pentru a intra a nu mai acumula penalităţi la datorii şi în vederea reorganizării activităţii de un reprezentant al statului.

Aceiaşi soluţie o au şi consilierii din opoziţie. Ei au anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că vor analiza acesta variantă care este foarte posibilă. Deocamdată nu au fost găsite alte soluţii de comisia de control iar un raport va fi prezentat în luna decembrie.

Prest Serv Apa a rămas fără obiect de activitate după ce serviciile de apă şi canalizare au fost delegate operatorului ieşean. Până acum au fost propuneri ca societatea să se ocupe de administrarea parcărilor şi de cimitire. Mai mult, administraţia locală spunea că analizează variant unei fuziuni prin absorţie a fostului operator de apă şi canalizare cu societatea de salubritate, aflată şi ea în dificultate financiare.  Nici una dintre variante nu a fost pusă în practică.

PULSUL ZILEI

La ce nivel a ajuns datoria guvernamentală a României

Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a urcat, în septembrie, până la 1.095 miliarde lei, de la 1.084 miliarde de lei, în luna precedentă, conform AGERPRES. Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut până la nivelul de 58,9%, de la...

Sfântul Ștefan, sărbătorit pe 27 decembrie. Cine a fost primul martir creștin şi ce obiceiuri şi tradiţii respectă românii în această zi

Sfântul Ştefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos care îl urmau pretutindeni şi au asistat direct la faptele sale. El a fost condamnat la moarte în anul 33, de autorităţile iudaice, deschizând drumul unui impresionant şir de...

Decizie revoltătoare a Guvernului. Se taie alocația de hrană pentru cei 137 de copii cu handicap de tip HIV/SIDA

Federația UNOPA protestează vehement față de decizia Guvernului PSD, PNL, USR, UDMR de a tăia indemnizația de hrană de care beneficiau 137 de copii cu handicap de tip HIV/SIDA din România și cere anularea imediată a deciziei. Prin Ordonanța...

Fără șantiere deschise în 2026 pe A8. „Un an al proiectării”

Aproape 96 kilometri din cei 146 de kilometri de autostradă deschiși în România în 2025 sunt pe direcția Moldovei, pe autostrada A7, potrivit unei analize publicate pe Facebook de Adrian Covăsnianu, expert în infrastructura rutieră. Datele arată că aproximativ...

Schimbări pentru șoferi: trecerea între categorii de permise poate fi făcută fără examen teoretic, în anumite condiții

Legea care simplifică obținerea permisului de conducere a fost publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ, care aparține deputatul USR Cezar Drăgoescu, îi scutește unii șoferi de la susținerea probei teoretice pentru a dobândi unele categorii superioare de permis de...

Tradiții în Ajunul Crăciunului: Ce obiceiuri sunt în diferite regiuni ale țării

Luna decembrie este în sine o întreagă sărbătoare, vestind apropierea Crăciunului cu diverse colinde, miros de brad şi arome de cozonaci, dar mai ales prin gesturi simbolice care nu sunt alese la întâmplare, ci după cum spune tradiţia bine...

Ce a rămas de construit pe Autostrada Moldovei, după inaugurarea celor 50 de kilometri până la Adjud

2025 se încheie pentru infrastructura mare din România cu încă 146 de kilometri de drum de mare viteză dați în trafic. Marți, 23 decembrie, s-au deschis încă 50 de kilometri de autostradă. Astfel, se poate circula pe A7 de...

Niciun articol afișat